– Legea nr. 85/2006: art. 3 pct. 12, art. 31 alin. 3
La stabilirea valorii prag a creanţelor salariaţilor care intervin în procedura insolvenţei, declanşată la cererea unei alte creditoare, judecătorul-sindic are obligaţia de a determina această valoare, conform art. 3 pct. 12 din şi art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în funcţie de valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor, nu de valoarea individuală a fiecărei creanţe.
Pentru stabilirea valorii cumulate a creanţelor reprezentând drepturi salariale, respectiv a sumelor nete cuvenite cu acest titlu se poate dispune şi efectuarea unei expertize dacă salariaţii ce deţin titluri executorii ce nu cuprind aceste sume nete nu apelează la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 281 1 C. pr. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 5431 din 10 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii debitoare SC E.T.T. SRL, cu consecinţa respingerii cererii creditoarei SC E L. IFN SA, împotriva acestei debitoare, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a respins excepţia prematurităţii formulării cererii de către creditorii L.G., S.M., Z.L.F. şi D.I.A respins cererea formulată de aceşti creditori împotriva societăţii debitoare ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că excepţia prematurităţii formulării cererii de către creditorii persoane fizice vizează în realitate netemeinicia acestei cereri, în raport de condiţiile impuse de art. 31 din legea insolvenţei, impunându-se astfel respingerea excepţiei în raport de dreptul oricărui creditor de a solicita declanşarea procedurii de , necondiţionat de respectarea vreunui termen.
Pe fondul acestei cereri, a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 5585 din 10 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a, a admis cererea formulată, precizată şi restrânsă a celor 4 creditori salariaţi, obligând-o pe societatea debitoare să plătească următoarele sume de bani: 2.613 lei către L.G., 7.392 lei către S.M. şi 6.336 lei către Z.L.F. A mai dispus ca pârâţii să vireze către bugetul asigurărilor sociale de stat şi către fondurile speciale contribuţiile aferente acestor sume. Judecătorul-sindic a reţinut, în funcţie de comunicatul publicat de Institutul Naţional de Statistică, că în luna mai salariul mediu brut pe economie a fost de 1.704 lei, iar salariul mediu net pe economie a fost 1.248 lei, astfel încât, faţă de condiţia impusă de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, fiecare dintre creditorii salariaţi trebuia să aibă o creanţă individuală rezultată din drepturile salariale în valoare minimă de 10.224 lei (1.740 lei x 6), nu o creanţă însumată, aşa cum în mod eronat susţin creditorii.
în raport de cererile creditorilor salariaţi şi de sentinţa menţionată, a reţinut că drepturile salariale invocate sunt mai mici decât valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006, că aceste sume sunt drepturi salariale brute, nescăzându-se sumele către bugetul asigurărilor sociale de stat şi către fondurile speciale, iar pentru accesorii neprezentându-se înscrisuri care să probeze creanţa. Ca urmare, cererea a fost apreciată ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs motivat creditorii salariaţi, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială.
în motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanţe cu motivarea de esenţă că, în situaţia în care există mai multe cereri formulate de către mai mulţi creditori, nu este necesar ca fiecare creanţă în parte să aibă valoarea minimă de
10.000 lei sau de 6 salarii medii pe economie, ci este necesar ca valoarea însumată a creanţelor să depăşească valoarea prag prevăzută de lege. Sub acest aspect au fost invocate prevederile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 şi s-a susţinut că în speţă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost formulată de către creditoarea SC
E.L. la 17 ianuarie 2008, că recurenţii creditori au intervenit în proces ulterior pentru creanţele arătate în cerere, creanţele acestora însumate reprezentând peste 13 salarii medii pe economie. Au criticat hotărârea primei instanţe şi pentru aprecierea cuantumului creanţelor, susţinându-se că instanţa de fond cenzurează sumele de bani menţionate în sentinţa respectivă, reluând susţinerile debitoarei din motivele de recurs formulate împotriva acesteia. Recurenţii au mai susţinut că au fost reţinute apărările
208 CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
r-1_
creditoarei, care iniţial a contestat existenţa creanţelor, deşi aceste apărări au fost infirmate chiar de către înscrisurile depuse de debitoare, înscrisuri din care rezultă că există peste 30 de salariaţi cărora nu li s-au achitat drepturile salariale.
Intimata debitoare nu a depus întâmpinare, ci doar note scrise.
în susţinerea recursului au fost depuse înscrisuri, printre care şi un certificat de grefă cu privire la soluţia pronunţată în recursul declarat împotriva hotărârii pe care recurenţii creditori şi-au întemeiat cererea de deschidere a procedurii.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat recursul ca întemeiat şi l-a admis pentru următoarele considerente, grupând argumentele aduse în dezvoltarea acestuia.
La stabilirea valorii prag a creanţei, în funcţie de dispoziţiile art. 3 pct. 12 teza a doua din Legea nr. 85/2006, instanţa de fond a făcut o interpretare greşită şi o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 31 alin. 3 din acelaşi act normativ. Astfel, reţine Curtea, prima instanţă a nesocotit împrejurarea că cererea de deschidere a procedurii a fost formulată de SC E L. IFN SA, iar în acest dosar au intervenit cei patru recurenţi prin cererea formulată ulterior.
în această situaţie, judecătorul-sindic avea obligaţia de a stabili valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 în funcţie de valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor, nu de valoarea individuală a fiecărei creanţe.
Reţinând ca motiv al respingerii cererii formulate de aceşti creditori doar neres-pectarea condiţiei referitoare la valoarea prag, iar acest aspect fiind greşit stabilit, judecătorul-sindic nu a analizat şi celelalte condiţii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 85/2006, iar o astfel de analiză nu poate fi făcută pentru prima oară în calea de atac a recursului, întrucât ar priva părţile de beneficiul dublului grad de jurisdicţie.
Pe cale de consecinţă, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 31 alin. 3, raportat la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, Curtea a considerat că se impune admiterea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Soluţia care se impune este aceea de casare a hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în condiţiile art. 312 alin. 1-3 şi alin. 5 teza I C. pr. civ., pentru ca judecătorul-sindic să analizeze cuantumul creanţei, pe de o parte, în funcţie de valoarea cumulată a creanţelor celor 4 creditori, iar pe de altă parte, şi în funcţie de titlul executoriu, astfel cum a fost modificat prin decizia nr. 1467/R din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, dispunând la nevoie, dacă recurenta-creditoare nu uzează de procedura prevăzută de art. 2811 C. pr. civ. şi în condiţiile în care titlul executoriu nu precizează sumele datorate de intimata debitoare, chiar şi o expertiză pentru stabilirea sumelor nete cuvenite cu titlu de drepturi salariale.
De asemenea, s-a considerat, casarea cu trimitere a cauzei se impune şi pentru ca judecătorul-sindic, dacă ar reţine că este respectată cerinţa valorii prag în funcţie de sumele nou determinate, să analizeze şi celelalte condiţii referitoare la deschiderea procedurii, respectiv existenţa stării de insolvenţă a intimatei debitoare, precum şi existenţa creanţei recurentului creditor Dumitraşcu Ionel, care nu figurează în titlul executoriu.
<
