Prin cererea reconvenţională înregistrată la Judecătoria Mizil, pârâta societate comercială a solicitat obligarea reclamantei consiliul local la restituirea chiriei nedatorate în valoare de 55.871.696 lei, reactualizată în raport de indicele preţurilor de consum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea reconvenţională a fost disjunsă de acţiunea principală promovată de consiliul local, prin încheierea pronunţată la data de 11 iulie 2001.
Pe baza probelor cu înscrisuri şi martori administrate în cauză, Judecătoria Mizil a pronunţat sentinţa civilă nr. 1584 din 19.10.2001, prin care a dispus respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta-reclamantă, susţinând că este nelegală şi netemeinică întrucât s-a pronunţat cu încălcarea competenţei altei instanţe, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Recurenta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Mizil, arătând că litigiul era de natură comercială cu o valoare de peste 10.000.000 lei, iar conform dispoziţiilor art. 2 lit. a C. proc. civ. (în vigoare la data introducerii cererii), competenţa aparţinea în primă instanţă tribunalului.
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că litigiul este de natură civilă, iar Judecătoria Mizil era competentă să soluţioneze în primă instanţa cauza.
Tribunalul, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile legale incidente, a constatat că excepţia de necompetenţă materială invocată de recurentă este întemeiată pentru considerentele ce urmează.
în temeiul art. 4 C. com., toate actele şi operaţiunile săvârşite de un comerciant sunt considerate fapte de comerţ subiective şi sunt supuse legislaţiei comerciale.
în speţă, natura comercială a litigiului este determinată de calitatea de comerciant a recurentei şi de împrejurarea că încheierea contractului cu intimata s-a făcut în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
Fiind un litigiu de natură comercială cu o valoare mai mare de peste 10.000.000 lei, competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţinea tribunalului, conform art. 2 lit. a C. proc. civ. (în redactarea în vigoare la data sesizării instanţei prin acţiunea principală).
Judecătoria Mizil nu avea competenţa materială de a soluţiona litigiul nici în raport de dispoziţiile Codului de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000, în vigoare la data înregistrării cererii reconvenţionale.
în aceste condiţii, tribunalul a constatat că sentinţa atacată este nelegală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la competenţa materială şi a dispus, în baza art. 312 C. proc. civ., admiterea excepţiei de necompetenţă materială invocată de recurentă, admiterea recursului, casarea sentinţei şi reţinerea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Prahova.
Trib. Prahova, decizia nr. 99 din 8.03.2002
