Instanta la care poate fi exercitata actiunea in justitie impotriva asiguratorului R.C.A. Competenţă materială


TRIBUNALUL BUCUREŞTI, SECŢIA A-VI-A CIVILĂ

Dosar nr. 17193/301/2010

Decizia Civilă nr. 1263

Şedinţa publică de la 17.10.2011

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: TRINCĂ ALINA IRINA

JUDECATOR: VIŞAN CRISTIAN ŞTEFAN

JUDECATOR: GHIŢĂ LUCIA ECATERINA

GREFIER: HARASEMIUC MARIUS BENIAMIN

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind recurenta SC A.A SA, intimata C. A. SA şi intervenientul C.G.F. împotriva sentinţei civile nr. 12632 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta prin dl. avocat M. B. care depune împuternicire avocaţială şi intimata prin d-na. avocat M. D. C. care depune împuternicire avocaţială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Recurenta, prin avocat, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar, anulate de instanţă.

Intimata, prin avocat, depune întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentei prin avocat.

Instanţa având în vedere că nu sunt excepţii de invocat, cereri de formulat şi nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare apreciind că reclamanta este în măsură să-şi aleagă competenţa instanţei de judecată.

Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului pentru considerentele învederate în întâmpinare.

TRIBUNALUL

Prin sentinţa civilă nr. 12632/11.11.2010 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta C. A. SA şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC A.A, în contradictoriu cu pârâta C. A. SA si intervenientul fortat C. G. F. în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform art. 7 C.pr.cv, acţiunea impotriva unei persoane juridice de drept privat se introduce la instanţa de la sediul ei principal iar potrivit art 10 alin 1 pct 8 C.pr.civ in cererile care izvorasc dintr-un fapt ilicit, in afara de instanta de instanta de la domiciliul/sediul paratului este competanta si instanta in circumscriptia careia s-a savarsit acel fapt ilicit.

In speta sediul paratei este in Sibiu iar locul producerii accidentului este in Timisoara.

Instanta a apreciat ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art 11 C.pr.civ. aceste dispozitii fiind aplicabile numai litigiilor dintre asigurat si asigurator ce rezulta din contractul de nu si litigiilor dintre asiguratorul casco si persoana vinovata de producerea pagubei. In sprijinul acestei interpretari stau si disp. alin 2 al art 11 potrivit carora alegerea competentei prin conventie este nula daca a fost facuta inainte de nasterea dreptului la despagubire Astfel este evident ca disp art 11 se refera numai la litigiile dintre asigurat si asigurator intrucat, prin ipoteza, numai acestia pot incheia o conventie inaintea nasterii dreptului la despagubire.

In speta cererea de chemare in judecata a fost formulata in contradictoriu cu SC C. SA cu sediul in Sibiu si nu impotriva sucursalei din Bucuresti a SC C. SA sau impotriva societatii mama prin sucursala. Faptul ca societatea mama a dat mandat de reprezentare a sucursalei din Bucuresti in acest dosar pentru a depune intampinare nu este de natura a influenta competenta instantei

Instanţa a apreciat de asemenea ca nu sunt aplicabile in speta disp art. 64 din Ordinul CSA intrucat conform art. 126 din Constituţie compententa unor instanţe nu poate fi stabilita decat prin lege. Prin urmare, printr-un Ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor in nici un caz nu s-ar putea stabili alte norme de competenta ale instanţelor judecătoreşti care sa deroge de la norma de drept comun, indiferent cât de special ar fi acest ordin. In al doilea rând, în fapt, art. 64 nici măcar nu deroga de la Codul de procedura civila, ci reprezintă chiar o aplicaţie a art. 7 alin. 2 C.pr.cv. menţionat mai sus, art. 64 prevăzând că acţiunea in justiţie se introduce, alternativ, la oricare dintre sediile asiguratorului, dar cu completare expresă, „respectiv, societatea mama, sucursala care a emis poliţa sau sucursala care a lichidat dauna”. Or, societatea mama menţionata in Ordin este societatea sediu principal in sensul art. 7 alin. 1 C.pr.cv.; societatea care a emis poliţa este societatea din ale cărei acte încheiate au izvorât obligaţiile care fac obiectul cauzei in sensul art. 7 alin. 2 C.pr.cv; iar societatea care a lichidat dauna este, de asemenea, societatea ale cărei acte, fapte sunt izvor al obligaţiilor dintre părţi, in sensul aceluiaşi art. 7 alin. 2 C.pr.cv.. Astfel, textul art. 64 din Ordinul CSA reia chiar dispoziţiile art. 7 alin. 2 C.pr.cv adaptate la situaţia speciala a asigurărilor RCA. Art. 64 din Ordin nu prevede ca s-ar putea introduce acţiunea oriunde in tara unde exista o sucursala a unei asigurator RCA si nici împotriva oricărei sucursale a asiguratorului RCA, ci numai la sediul/respectiv împotriva, societatii mama, societatii emitenta de poliţa sau societatii care a lichidat dauna.

La data de 15.11.2010 recurenta-reclamantă SC A.A. SA a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru soluţionarea în fond la aceeaşi instanţă. În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că pârâta are o sucursală care lichidează dosarele de daună la adresa din Bucureşti, b-dul Unirii, sector 3, motiv pentru care acţiunea în regres a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3.

Analizând acest motiv de recurs, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. potrivit art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, acţiunea în justiţie împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis poliţa de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna.

În cauză, poliţa de asigurare RCA, depusă la fila 10 din dosar a fost emisă de S.C. C. A S.A. – Sucursala Calafat, iar dosarul de daună a fost trimis spre avizare către S.C. C. A. S.A., purtând viza de primire a Regiunii Bucureşti, potrivit înscrisului de la fila 35. Din modul de redactare a Ordinului CSA, instanţa constată că termenul de „lichidare” a daunei nu este echivalentul „avizării”; astfel, art. 64 alin. 2 lit. a din Ordinul CSA menţionează expres unităţile unde poate fi efectuată avizarea de plată, stabilind că acestea trebuie să desfăşoare activităţi de constatare, de lichidare şi de efectuare a plăţilor de despăgubiri. Prin urmare, dispoziţia de stabilire a competenţei teritoriale, instituită de teza finală a acestui text de lege trebuie să fie interpretată restrictiv, prezentând relevanţă unitatea care a lichidat dauna, şi nu cea care a avizat dauna. În cauză, Tribunalul are în vedere că plata parţială a debitului a fost efectuată, potrivit Ordinului de plată de la fila 48 din dosarul de fond de S.C. C.A S.A., şi nu de o Sucursală în Bucureşti, astfel cum se invocă în cererea de recurs.

De asemenea, Tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că art. 64 din Ordin nu prevede ca s-ar putea introduce acţiunea oriunde unde exista o sucursala a unei asigurator RCA si nici împotriva oricărei sucursale a asiguratorului RCA, ci numai la sediul/respectiv împotriva, societatii mama, societatii emitenta a poliţei sau societatii care a lichidat dauna.

Pentru aceste motive, apreciind că în mod corect instanţa de fond a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, Tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A.A. SA, cu sediul cu sediul în Bucureşti, sector 1 în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. A. SA, cu sediul în judeţul SIBIU şi intimatul-intervenient C. G. F., cu domiciliul in judeţul TIMIŞ, împotriva sentinţei civile nr. 12632/11.11.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.10.2011.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Alina Irina Trincă Vişan Cristian Ştefan Ghiţă Lucia Ecaterina Harasemiuc Marius Beniamin

Red. jud.A.I.T.

Tehnored. HMB/ex.2

Judecător fond – Elena Păun

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti-dosar nr. 17193/301/2010