Interpretarea şi aplicarea art. 138 alineat (1) litera a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei Faliment


Din analiza conţinutului articolul 138 alineat 1 litera a) din Legea nr. 85/2006 reiese că fapta presupune utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau a creditelor acordate debitorului persoană juridică fie de către instituţiile de credit, fie de către asociaţi/acţionari sau de alte persoane juridice. Textul în discuţie prevede că utilizarea acestor bunuri sau credite să se fi făcut în interes propriu sau al altei persoane, fie că este vorba de o persoană fizică, fie de una juridică.

În condiţiile în care activitatea comercială se reflectă prin operaţiuni de creare de venituri şi asumare de obligaţii de plată, ca fapte de comerţ, acumularea datoriilor generată de creditarea unor terţe persoane – fără ca această operaţiune să fie în corelaţie cu activitatea de comerţ desfăşurată de societate – este de natură a duce la concluzia săvârşirii faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Decizia nr. 131 din 21 februarie 2011