Articolul 1551 C. proc. civ. instituie un caz particular de suspendare facultativă a judecăţii, care intervine în cazul reţinerii culpei reclamantului, pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată. în speţă, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor date de tribunal la termenul din 4 decembrie 2008, care aveau ca scop stabilirea obiectului cauzei şi a cadrului procesual. Această obligaţie revenea reclamantei încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 112 C. proc. civ.
Decizia nr. 1068 din 22 iunie 2009
Prin încheierea din 26 februarie 2009, Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. 6799/99/2008, în baza art. 1551 C. proc. civ., a suspendat judecata, pentru neîndeplinirea de reclamantă a obligaţiilor stabilite prin încheierea de şedinţă din 04 decembrie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 04.12.2008, s-a pus în vedere reclamantei să precizeze, în scris, în raport de fiecare contract, data constituirii garanţiei de bună execuţie, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, data recepţiei finale şi perioada pentm care solicită dobânzile legale, aferente debitului principal, aspecte care ţin de determinarea obiectului cauzei, fiind esenţiale în desfăşurarea procesului civil, care este guvernat de principiul disponibilităţii. Cu privire la dispoziţiile încheierii menţionate, reclamanta a formulat precizări generice, la teimenul de judecată din 15.01.2009, precizări care nu cuprind datele solicitate de instanţă.
De asemenea, nici la momentul pronunţării încheierii din 26 febmarie 2009 reclamanta nu a făcut precizări în sensul celor solicitate de instanţă, pretinzând că nu se mai află în posesia unor procese-verbale de recepţie, fără a fi confirmată existenţa acestora, fără a arăta care dintre pârâte le-ar fi întocmit şi fără a prezenta un motiv obiectiv pentm care înscrisuri pretins comune părţilor nu pot fi obţinute de reclamantă, prin demersuri proprii, în vederea clarificării aspectelor menţionate în încheierea din 4.12.2008.
Pe de altă parte, după cum a arătat pârâta CN CFR SA, prin notele de şedinţă de la acest termen, sunt staţii unde nu s-a realizat recepţia finală (de exemplu, TF, B) sau unde s-au sistat lucrările (Districtul S), împrejurări pe care reclamanta nu poate pretinde că nu le cunoaşte.
Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile reclamantei, întemeiate pe dispoziţiile art. 172 C. proc. civ., având în vedere că înfăţişarea înscrisurilor în baza acestui text de lege presupune, în primul rând, existenţa lor şi poate fi dispusă în faza administrării probelor, şi nu la momentul stabilirii obiectului cauzei şi a cadrului procesual, moment care se raportează la cererea de chemare în judecată şi la elementele obligatorii pe care reclamanta se impune a le prezenta instanţei, în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului.
In consecinţă, constatând că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 4.12.2008, în sensul că, în raport de fiecare contract, nu a indicat data constituirii garanţiei de bună execuţie, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, data recepţiei finale şi perioada pentm care solicită dobânzile legale, aferente debitului principal, având în vedere că aceste elemente sunt necesare pentm verificarea taxei de timbm, a procedurii concilierii directe, a prescripţiei dreptului la acţiune, a susţinerilor făcute în acţiune etc., constatând, astfel, că desfăşurarea normală a cauzei este împiedicată, din vina reclamantei, tribunalul a aplicat art. 1551 C. proc. civ.
împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta SC C.F.M. SA, solicitând desfiinţarea încheierii de suspendare şi continuarea judecăţii cauzei.
Reclamanta a arătat, în motivarea recursului, că prin cererea introductivă de instanţă a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de garanţii de bună execuţie nerestituite, sumă actualizată cu rata inflaţiei, de la scadenţă şi până la data la care suma va fi efectiv achitată şi dobânzi legale, aferente acesteia, de la scadenţă şi până la plata efectivă a acestei sume.
Recurenta a susţinut că, urmare a dispoziţiei instanţei din încheierea din 2.10.2008, a arătat detaliat suma pretinsă cu titlu de garanţii de bună execuţie, pentm fiecare dintre cele 32 de lucrări/obiective invocate de ea, rezultând un total al garanţiilor de bună execuţie de 587.873 lei. De asemenea, prin aceleaşi precizări a arătat că nu solicită obligarea pârâtei la plata de penalităţi. Ulterior, la termenul din 04.12.2008, tribunalul i-a pus în vedere să precizeze data constituirii garanţiei de bună execuţie, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, data recepţiei finale, precum şi perioada pentru care solicită dobânzi legale, aferente debitului principal. Aceste precizări au fost făcute, pentm termenul din 15.01.2009.
Recurenta a învederat că în speţă nu era îndeplinită condiţia de culpă a reclamantei, reglementată expres prin prevederile art. 1551 C. proc. civ. Ea a pretins că şi-a îndeplinit, încă din 15.01.2009, partea din obligaţiile fixate de instanţă pe care o putea îndeplini, iar pentm cealaltă parte a arătat că este necesară obligarea pârâtei la depunerea de acte, în baza prevederilor art. 172 C. proc. civ. Astfel, prin încheierea din 4.12.2008, în sarcina reclamantei s-a instituit obligaţia de a indica patru chestiuni:
A. Data constituirii garanţiei de bună execuţie. A susţinut recurenta că instanţa nu a observat că, prin precizările din 15.01.2009, a arătat că nu există o dată unică a constituirii garanţiei de bună execuţie, subliniind că „pentru fiecare lucrare în parte, garanţia de bună execuţie s-a constituit progresiv, lunar, de la începutul şi până la terminarea lucrărilor, prin reţinerea (neachitarea de către pârâte) a unui procent de 5% din valoarea lucrărilor executate şi facturate”. Astfel, s-a îndeplinit obligaţia instituită de instanţă, în fapt explicând recurenta că ceea ce a solicitat instanţa nu există. In plus, aspectul invocat de instanţă era irelevant, sub orice aspect, pentm soluţionarea cauzei, atât la data de 26.02.2009, cât şi pe fond, întmcât, chiar şi în situaţia existenţei unei date unice, de constituire a garanţiei de bună execuţie pentm fiecare lucrare, aceasta nu prezintă nicio importanţă, nici sub aspectul soluţionării excepţiilor invocate (prematuritate şi prescripţie a dreptului la acţiune) nici pe fondul cauzei, dat fiind că, pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei şi, respectiv, pentru analiza scadenţei sumelor invocate, relevanţă au numai prevederile contractuale dintre părţi, care stabilesc o anumită dată pentru restituirea garanţiilor de bună execuţie (70% după întocmirea procesului-verbal la terminarea lucrărilor şi 30% după recepţia finală), prevederile contractuale nedând vreo importanţă datei constituirii garanţiei de bună execuţie.
B. Data întocmirii procesului-verbal de recepţie şi data recepţiei finale. A învederat recurenta că, aşa cum rezultă din prevederile contractuale, pentru fiecare lucrare există un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi un proces-verbal de recepţie finală. Anterior termenului de judecată din 26.02.2009 se depuseseră deja la dosarul cauzei toate proce-sele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor/recepţie finală pe care le deţine reclamanta în arhiva sa. Pentru toate celelalte procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor/recepţie finală pentru obiectivele enumerate, prin notele de şedinţă din 15.01.2009, dar şi la termenul de judecată din 26.02.2009, s-a solicitat ca, în temeiul prevederilor art. 172 C. proc. civ., pârâtele să depună aceste acte.
C. Perioada pentru care se solicită dobânzile legale. A pretins recurenta că prin cererea de chemare în judecată s-a arătat generic că se solicită dobânzi legale, de la scadenţa sumelor pretinse şi până la achitarea lor integrală de către pârâte. Finalul perioadei pentru care solicită dobânzi legale este, astfel, o dată viitoare, care ţine numai de voinţa pârâtelor de a achita debitul principal pretins şi nu poate fi în niciun fel precizat.
In ceea ce priveşte începutul perioadei pentru care se solicită dobânzi legale, prin precizările de la termenul din 15.01.2009 s-a arătat că „dobânzile legale încep să curgă de la datele la care pârâtele trebuiau să restituie fiecare dintre cele 2 tranşe ale garanţiei de bună execuţie, date ce se pot determina numai prin coroborarea prevederilor contractuale (care stabilesc un termen de restituire de 10-15 zile după data recepţiei) cu data proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi, respectiv, de recepţie finală”.
Dobânda legală curge, în speţă, conform prevederilor art. 43 C. com., de la data exigibilităţii debitului principal: „Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. în consecinţă, pentru determinarea începutului perioadei de curgere a dobânzii este necesar a se determina exigibilitatea debitelor principale – garanţii de bună execuţie. Potrivit prevederilor contractelor dintre părţi, garanţiile de bună execuţie se restituie în parte după 10-15 zile de la data recepţiei, la terminarea lucrărilor şi, în parte, după 10-15 zile de la data recepţiei finale, data exactă a exigibilităţii fiind cea prevăzută în contract.
în consecinţă, pentru determinarea datei de început a perioadei de curgere a dobânzilor a învederat recurenta că sunt strict necesare: deţinerea proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi de recepţie finală, pentru fiecare obiectiv în parte, pentru determinarea datei la care a avut loc recepţia; deţinerea tuturor contractelor de execuţie de lucrări, pentru determinarea numărului de zile de graţie avute de pârâte, la fiecare obiectiv în parte, între data recepţiei şi data la care au devenit efectiv exigibile garanţiile de bună execuţie.
Recurenta a susţinut că a arătat expres că nu deţine toate aceste acte şi a şi solicitat depunerea lor de către pârâte. A pretins că, potrivit prevederilor art. 172 C. proc. civ.: „Când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona înfăţişarea lui. Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul . Este tocmai situaţia de faţă, în care cele mai multe dintre actele invocate sunt comune părţilor, dar acest lucru nu împiedică obligarea pârâtelor la a înfăţişa înscrisurile, iar prin întâmpinările şi precizările depuse în cauză pârâtele fac referire la multe dintre actele solicitate de reclamantă. Faţă de această situaţie, recurenta a susţinut că nu este în culpă pentm imposibilitatea de a răspunde complet la solicitările instanţei din 04.12.2008 şi că a făcut toate demersurile procesuale posibile.
Pe de altă parte, a pretins recurenta că aspectele avute în vedere de instanţă – ca obligaţii neîndeplinite de ea – nu erau relevante la data de
26.02.2009, pentm derularea normală a judecării cauzei. La acel moment instanţa putea proceda la soluţionarea excepţiei prematurităţii formulării acţiunii, excepţie care presupune doar analiza formală a existenţei îndeplinirii procedurii de conciliere, reglementate prin prevederile art. 7201 C. proc. civ.
De asemenea, faţă de cererile formulate de reclamantă – ca pârâta să depună la dosarul cauzei anumite acte, respectiv procesele-verbale de recepţie şi contractele invocate – instanţa putea şi trebuia să dispună unirea cu fondul a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, în baza prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Această excepţie a prescripţiei nu poate fi, oricum, soluţionată fără deţinerea de instanţă a tuturor contractelor şi a tuturor proceselor-verbale de recepţie, pentm determinarea exigibilităţii garanţiilor de bună execuţie, în condiţiile în care prescripţia dreptului la acţiune curge numai de la data exigibilităţii sumelor.
Recurenta a învederat că soluţia instanţei de fond reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 C. civ. şi a prevederilor art. 129 şi 723 C. proc. civ. Ea a subliniat că precizările solicitate de instanţă nu au putut fi formulate din cauza nedeţinerii unor acte, aflate însă în posesia pârâtelor şi pe care solicită ca acestea să le depună. Instanţa a refuzat să se pronunţe cu prioritate pe cererea formulată în baza prevederilor art. 172 C. proc. civ. şi a preferat să suspende cauza. Această atitudine reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3
C. civ. şi art. 129 C. proc. civ., texte în baza cărora rolul activ al judecătorului trebuie să tindă spre soluţionarea cauzei, nu spre suspendarea ei.
In drept, recurenta a invocat prevederile art. 172, 2441, 3041 şi 304 pct. 9, art. 723 C. proc. civ., art. 43 C. com. şi art. 3 C. civ.
Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
CN CFR SA a arătat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., deoarece reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2008.
Intimata C.F. a solicitat, la rândul său, respingerea recursului, învederând că reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 112 alin. (5) C. proc. civ. Această intimată a susţinut că art. 172 C. proc. civ. presupune ca litigiul să se afle în faza administrării probelor, când obiectul cauzei şi cadrul procesual au fost deja stabilite.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Punctul 9 al art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauză, atât timp cât tribunalul a interpretat şi aplicat judicios art. 155 alin. (1) C. proc. civ. în egală măsură, criticile care exced cadrului art. 304 C. proc. civ. şi care se examinează în aplicarea art. 3041 C. proc. civ. se vădesc nefondate, câtă vreme tribunalul a stabilit judicios că reclamanta împiedică desfăşurarea normală a procesului, prin neîndeplinirea obligaţiilor impuse în timpul judecăţii.
Curtea de apel a constatat că art. 1551 C. proc. civ. instituie un caz particular de suspendare facultativă a judecăţii, care intervine în cazul reţinerii culpei reclamantului, pentm neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată. în speţă, se observă că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor date de tribunal la termenul din 4 decembrie 2008, care aveau ca scop stabilirea obiectului cauzei şi a cadrului procesual. Această obligaţie revenea SC C.F.M. SA încă de la introducerea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 112 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a reţinut că dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. nu pot fi invocate de reclamantă în această fază a procesului, tribunalul stabilind judicios că textul menţionat este aplicabil numai în etapa administrării dovezilor, după ce se va fi configurat obiectul învestirii instanţei de judecată. Nu se constată în speţă, faţă de soluţia judiciară supusă recursului, că s-ar fi încălcat – de tribunal – prevederile art. 3 C. civ. ori art. 43 C. com. în fine, obligaţia procedurală instituită de art. 723 C. proc. civ. nu a fost nesocotită de pârâte.
Raportat considerentelor expuse şi în aplicarea art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., curtea a respins recursul, menţinând încheierea de suspendare a judecăţii.
