Întinderea prejudiciului pentru care poate fi instituită răspunderea prevăzută de dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Neîncasarea unor creanţe deţinute de debitor


Pentru a fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere în temeiul dispoziţiilor art. 138 din trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

în ceea ce priveşte prejudiciul, persoanele răspunzătoare nu pot fi obligate să plătească mai mult decât pasivul debitoarei care a rămas neacoperit.

C.A. Ploieşti, s. a ll-a civ., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3140 din 22 noiembrie 2011, nepublicată

Lichidatorul judiciar a formulat cerere de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator al SC N. SRL, D.D., pentru întreg pasivul

debitoarei în sumă de 44.045 lei. In motivarea cererii, lichidatorul judiciar a învederat instanţei că ajungerea debitoarei în stare de a fost cauzată de fapta culpabilă a fostului administrator D.D., care şi-a exercitat mandatul cu încălcarea îndatoririlor legale referitoare la organizarea contabilităţii şi la buna administrare a activclor acesteia, ducând persoana juridică la încetarea plăţilor, motivat de lipsa lichidităţilor. S-a arătat că singura persoană care se face vinovată de ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă este administratorul, care nu a predat lichidatorului judiciar disponibilităţile băneşti, nu a făcut demersuri în vederea recuperării creanţelor şi nici pentru achitarea datoriilor societăţii comerciale. Deşi notificat, fostul administrator nu a predat practicianului în insolvenţă şi nici nu a depus la dosarul cauzei actele şi documentele financiar contabile, ceea ce înseamnă că a ţinut o fictivă şi a ascuns o parte din activul persoanei

juridice. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (I) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa nr. 968 din 28 septembrie 2011 tribunalul a admis cererea, dispunând ca pasivul debitoarei în sumă de 44.045 lei să fie suportat de fostul administrator social, D.D. Judecătorul-sindic a reţinut că debitoarea înregistrează creanţe totale în sumă de 44.045 lei. Societatea debitoare a fost înfiinţată în anul 2008, având ca asociat unic şi administrator pe D.D., aşa cum rezultă din certificatul emis la 4 august 2010 de către O.R.C.

Societatea comercială a fost administrată în toată perioada în care a funcţionat de către pârât, iar ajungerea acesteia în stare de insolvenţă a fost cauzată de activităţile culpabile ale fostului administrator, care şi-a exercitat mandatul cu încălcarea îndatoririlor legale referitoare la organizarea contabilităţii şi Ia buna administrare a activelor societăţii.

S-a reţinut, astfel, că fostul administrator al debitoarei a folosit bunurile, respectiv creanţele persoanei juridice în folosul său propriu şi a ascuns activul acesteia, iar în lipsa actelor şi documentelor contabile care nu au fost ţinute în conformitate cu legea, lichidatorul judiciar desemnat în cauză nu a putut verifica legalitatea actclor juridice şi a faptelor de comerţ întocmite de societatea comercială debitoare. între faptele săvârşite de fostul administrator, prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2006, ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi prejudiciul cauzat creditorilor

există un raport de cauzalitate, astfel încât, în temeiul considerentelor de fapt şi de drept expuse, văzând şi dispoziţiile art. 998 C. civ., instanţa a admis acţiunea şi, în consecinţă, a dispus antrenarea răspunderii personale a fostului administrator pentru întreg pasivul debitoarei.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul D.D. în motivarea recursului a fost invocată nulitatea prevăzută de art. 304, pct. 9 C. de proc. civ., hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Solicitând, în baza art. 304′ C. proc. civ., analizarea cauzei sub toate aspectele, recurentul-pârât a arătat că, în mod eronat, s-a dispus antrenarea răspunderii sale, cu motivarea că nu a ţinut o în conformitate cu legea şi nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile.

Apreciază recurentul că nu a încălcat îndatoririle legale referitoare la organizarea contabilităţii şi la buna administrare a activelor acesteia şi, în mod eronat, instanţa nu a reţinut apărările sale, respectiv cererea preciza-toare depusă la termenul din 12 aprilie 2011, în sensul că a anexat lista de inventar a bunurilor societăţii, situaţiile financiare, un tabel preliminar întocmit de lichidator în dosarul nr. xxx/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, prin care societatea era înscrisă la masa credală cu suma de 26.000 lei. De asemenea, s-a anexat sentinţa nr. 4749 din 27 aprilie 2010 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin care debitoarea SC Q. SRL a fost obligată să plătească suma de 11.023 lei şi biletul la ordin scadent la data de 30 noiembrie 2009, prin care debitoarea SC L. SRL avea o datorie neachitată de 26.048 lei. Prin aceste precizări s-a răspuns şi solicitărilor administratorului judiciar privind denumirea şi adresele creditorilor şi creanţele acestora datorate societăţii. Mai arată recurentul că, în sprijinul susţinerilor sale, a şi creditoarea D.G.F.P., care, prin adresa din 15 februarie 2010, a făcut cunoscută instituirea unei popriri pe contul terţului SC Q. SRL, care avea datorii faţă de societatea debitoare în valoare de 32.487 lei.

Acest „istoric” demonstrează faptul că pârâtul-recurent nu are nicio culpă pentru a i se antrena răspunderea pentru pasivul societăţii, deoarece aceasta avea de încasat sume de bani de la diverşi debitori, sume carc, dacă ar fi fost încasate, ar fi compensat datoriile societăţii.

Curtea a admis recursul ca fondat, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Astfel, potrivit art. 138 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană carc a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin faptul că au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea

în conformitate cu legea sau prin faptul că au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Pentru a fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere în temeiul acestor dispoziţii legale trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenta faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

In ceea ce priveşte prejudiciul, persoanele răspunzătoare nu pot fi obligate să plătească mai mult decât pasivul debitoarei care a rămas neacoperit.

In cauză curtea a constatat, însă, că nu au fost administrate probe din care să reiasă cu certitudine pasivul neacoperit în limita căruia poate fi instituită răspunderea, atâta timp cât pârâtul a dovedit că debitoarea are de încasat creanţe de la alte societăţi comerciale, iar lichidatorul judiciar nu a arătat instanţei demersurile efectuate pentru acoperirea acestora. Or, întrucât nu au fost valorificate toate bunurile din patrimoniul societăţii debitoare, pasivul neacoperit nefiind stabilit cu exactitate la acest moment, se impune administrarea de probe noi referitor la valorificarea tuturor bunurilor şi, în măsura stabilirii pasivului neacoperit, va fi analizată cererea de atragere a răspunderii pârâtului raportat la cerinţele de instituire a răspunderii.