Învestire cu formulă executorie. Somaţie de plată necomunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.- Art. 6 alin. 4 şi art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001; art. 376 Cod procedură civilă Persoane juridice


Potrivit. art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001, la cererea creditorului ordonanta irevocabila sau, dupa caz, ordonanta împotriva careia a fost introdusa cererea în anulare care însa a fost respinsa prin hotarâre irevocabila, va fi învestita cu formula executorie.

Potrivit. art. 376 Cod procedura civila, se învestesc cu formula hotarârile care au ramas definitive ori au devenit irevocabile.

Prin încheierea pronuntata, instanta de judecata a respins ca neîntemeiata cererea petentei S.C. G.S.E.R. S.A. privind învestirea cu formula executorie a sentintei civile nr. 3031/20.10.2009 pronuntata de Judecatoria Calarasi în rezolvarea unei cereri de emitere a somatiei de plata.

Pentru a hotarî astfel, instanta a avut în vedere ca potrivit art. 9 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 5/2001 raportat la art. 376 Cod procedura civila, admiterea cererii de învestire a ordonantei este conditionata de caracterul definitiv al acesteia sau de caracterul irevocabil al hotarârii de respingere a cererii în anulare. În aplicarea acestor dispozitii, instanta trebuie sa verifice în ce masura au fost respectate dispozitiile art. 9 alin. 2 cu referire la art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001 atât cu privire la comunicarea ordonantei cât si cu privire la modalitatea în care aceasta a ramas irevocabila. În aceasta privinta, în acord cu Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata în interesul legii, nr. XI/2006, instanta a retinut ca ordonanta ce contine somatia de plata nu este susceptibila de a fi învestita cu formula executorie decât daca a fost comunicata partilor prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, conform prevederilor art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001.

În cauza, ordonanta continând somatia de plata supusa învestirii nu a fost comunicata partilor prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, conditii în care debitorul poate în continuare contesta ordonanta.

Instanta învestita cu solutionarea cererii de învestire nu poate dispune din oficiu comunicarea ordonantei în conformitate cu art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001, întrucât nu are atributii de solutionare în cauza ce a format obiectul altui dosar.

Pentru motivele expuse instanta a apreciat neîntemeiata cererea creditoarei, respingând în consecinta cererea de învestire.

Hotarârea a ramas irevocabila prin nerecurare.