Investirea cu formulă executorie a biletului la ordin. Condiţii de valabilitate. Cambie


Deoarece disp. art. 41 din Legea 58/1934 care prevăd obligaţia prezentării la plată a titlului emis în maxim două zile de la scadenţă nu cuprind o sancţiune pentru nerespectare, nu există nici un impediment în sensul disp. 3741 C. p. civ. pentru învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin.

Prin încheierea de şedinţă din 06.10.2009 a Judecătoriei Giurgiu s-a respins cererea de investire cu formulă executorie formulată de creditoarea Banca Transilvania SA – Sucursala Giurgiu.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că, potrivit art.61 alin.1, 3 raportat la art.106 din Legea nr.58/1934 (Legea asupra cambiei şi biletului la ordin), biletul la ordin are valoare de titlu executoriu pentru capital şi accesorii, însă alin.3 al aceluiaşi articol impune investirea cu formulă executorie a acestuia, nefiind deci aplicabil art.3741 c.pr.civilă privind înscrisurile exceptate de la investirea cu formulă executorie.

În ce priveşte temeinicia cererii, instanţa de fond a constatat că biletul la ordin, deşi este scadent la 25.10.2008, nu a fost prezentat la plată în următoarele două zile lucrătoare (până la 27.10.2008), potrivit art.41 raportat la art.106 din Legea nr.58/1934, ci abia în luna august 2009.

Împotriva încheierii de şedinţă din 06.10.2009 a Judecătoriei Giurgiu a formulat recurs creditoarea Banca Transilvania SA – Sucursala Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului său creditoarea arată că, debitorul SC Rextal SRL are calitatea de împrumutat în contractul de credit nr.7025/26.10.2007 şi figurează în evidenţele sale cu restanţă pe care a refuzat să o achite de bunăvoie.

Ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale, creditorul Banca Transilvania – Sucursala Giurgiu a solicitat investirea cu formulă executorie a BO-ul care a fost refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil.

Potrivit art.106 şi art.61 din Legea nr.58/1934, cu modificările ulterioare, biletele la ordin constituie titluri executorii, dar acestea se pot pune în doar după investirea cu formulă executorie, iar instanţa competentă este conform art. 10 pct.3 din c.pr.civilă, instanţa de la locul plăţii.

Întrucât la data prezentei cereri, împrumutatul figurează cu debit în litigiu faţă de bancă în sumă de 133.070 lei plus dobânzile, penalităţile şi comisioanele aferente, solicită a se dispune investirea cu formulă executorie a BO menţionat, în vederea executării silite a debitorului.

în drept, au fost invocate prevederile art.374-378 c.pr.civilă.

Prin cererea formulată intimata SC Rextal SRL a solicitat suspendarea judecării cauzei întrucât împotriva sa s-a deschis procedura insolvenţei, conform sentinţei comerciale nr.307/2009 a Tribunalului Giurgiu, ataşată cererii de suspendare.

Analizând probele dosarului tribunalul constată următoarele:

1. în ceea ce priveşte cererea de suspendare formulată de intimata SC Rextal SRL în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, tribunalul o apreciază ca nefondată.

Astfel, solicitarea creditorului de a-i fi investit cu formulă executorie titlul de plată nu se încadrează în acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită asupra debitorului, despre care face vorbire amintitul text legal.

Măsura formală a investirii cu formulă executorie este necesară creditorului tocmai pentru a fi în posesia unui titlu executoriu în baza căruia să se înscrie la masa credală în cadrul procedurii colective de realizare a creanţelor reprezentată de procedura insolvenţei.

2. în ceea ce priveşte fondul judecăţii, tribunalul constată că recursul formulat de către recurenta-creditoare Banca Transilvania împotriva încheierii din 06.10.2009 a Judecătoriei Giurgiu este fondat şi va fi admis.

Biletul la ordin prezentat de creditoare cuprinde toate menţiunile legale obligatorii pentru validitatea sa, iar suma menţionată în cuprinsul său este certă, lichidă şi exigibilă la data scadenţei (25.10.2008).

în cuprinsul său biletul la ordin emis are şi stipulaţia „Fără protest”, fiind prezentat şi refuzat la plată la data de 27.08.2009.

Printr-o măsură de trimitere (art.106 din Legea nr.58/1934) creditoarea era obligată să prezinte la plată titlul emis în maxim două zile lucrătoare de la scadenţă, deci până la data de 27.10.2008, inclusiv.

Din punctul de vedere al tribunalului, textul legal care prevede o asemenea obligaţie (art.41 din Legea nr.58/1934) nu prevede o sancţiune a nerespectării obligaţiei de a prezenta biletul la ordin în maxim două zile de la scadenţă la plată, aşa încât nu există nici un impediment care să nu permită investirea cu formulă executorie.

Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere aspectul că operaţiunea emiterii titlului s-a realizat pentru punerea la dispoziţia debitorului unui credit, creditoarea – bancă având şi calitatea de ţraş, operaţiunea de prezentare la plată având un caracter intern, deci pur-formal.

Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge cererea de suspendare a judecării recursului formulat de intimata S.C. Rextal S.R.L. Giurgiu.

în baza art.312 C.pr.civ., va admite recursul declarat de creditorul Banca Transilvania SA – Sucursala Giurgiu, împotriva încheierii din 6 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr.8697/236/2009, pe care o va modifica în tot în sensul că, va admite cererea formulată de creditorul Banca Transilvania SA – Sucursala Giurgiu în contradictoriu cu SC Rextal SRL Giurgiu şi va dispune investirea cu formulă executorie a biletului de ordin emis la 26.10. 2007 de SC Rextal SRL Giurgiu în favoarea Băncii Transilvania, Sucursala Giurgiu.

1