Investirea cu formulă se face de instanţă, în camera de consiliu, fiind o procedură necontencioasă astfel că, judecătorului nu-i incumba obligaţia de a chema părţile să dea relaţii, ci doar obligaţia să verifice dacă înscrisul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 376 alin. 1 Cod pr. civilă.
Efectele actului sub semnătură privată sunt aceleaşi cu efectele actului autentic dar, pentru ca înscrisul sub semnătură privată să devină executoriu trebuia să fie autentificat. Nu trebuie confundate efectele pe care le produce un asemenea înscris cu autentificarea cerută de codul de procedură civilă, în vederea investirii cu formulă executorie, pentru punerea sa în executare. Înscrisul încheiat în faţa avocatului nu presupune că a fost autentificat, căci autentificarea este dată în competenţa notarilor publici.
Prin cererea formulată la Tribunalul Olt, SC S I SA Bucureşti a solicitat învestirea cu formulă executorie a înscrisului intitulat “confirmare de debit şi eşalonare la plată a datoriei din data de 10 iunie 2005” prin care debitoarea SC E I SRL Caracal a recunoscut că datorează creditoarei suma de 6.904.456.594 lei, contravaloare motorină nelivrată.
Prin încheierea din 29 august 20005, Tribunalul Olt a respins cererea creditoarei cu motivarea că, faţă de dispoziţiile art. 376 alin. 1 Cod pr. civilă, înscrisul depus la dosar nu îndeplineşte condiţiile legii pentru a fi investit, întrucât nu este autentificat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC S I SA Bucureşti, criticând-o ca netemeinică şi nelegală invocând că, în conformitate cu art. 1176 Cod civil, actul sub semnătură privată recunoscut de acela căruia i se opune sau privit după lege ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1177 C.civ. “acela căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui scriptura sau semnătura sa”. În aplicarea prevederilor menţionate, nimic nu împiedica instanţa să facă aplicarea prevederilor art. 338 alin 1 Cod pr. civilă în sensul de a cita debitorul pentru a recunoaşte cuprinsul acestui înscris care îndeplinea condiţiile de validitate în ceea ce priveşte identitatea părţilor, a conţinutului conform voinţei părţilor şi a datei certe, fiind atestat în acest sens prin ştampilarea exemplarului original de un avocat, conform art. 3 lit. c din Legea 51/1995.
Examinând încheierea recurată, recursul va fi respins ca nefondat.
Investirea cu formulă executorie se face în camera de consiliu, fiind o procedură necontencioasă astfel că, judecătorului nu-i incumba obligaţia de a chema părţile să dea relaţii, ci doar obligaţia să verifice dacă înscrisul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 376 alin. 1 Cod pr. civilă. De altfel judecătorul nu are în competenţă autentificarea actelor, cu excepţia unor acte de vânzare – cumpărare din procedura falimentului, reglementată de Legea nr.64/1995.
Potrivit art. 376 alin 1 C.pr.civ, se “învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege “.
În cazul în speţă, nimeni nu contestă efectele actului sub semnătură privată ca fiind aceleaşi cu efectele actului autentic aşa cum prevede articolul din codul civil mai sus citat dar, pentru ca înscrisul prezentat să poată deveni executoriu trebuia să fie autentificat. Nu trebuie confundate efectele pe care le produce un asemenea înscris, aşa cum rezultă din art. 1177 Cod civil, cu autentificarea înscrisului cerută de în vederea investirii cu formulă executorie, pentru punerea sa în silită. Înscrisul s-a încheiat de către părţi în faţa avocatului ales, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. c din Legea 51/1995, potrivit căruia activitatea avocatului se realizează prin “redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestării părţilor, a conţinutului şi a datei actelor”, însă nu a fost autentificat, căci autentificarea este dată în competenţa notarilor publici. Astfel, potrivit art. 8 din Legea 36/1995 a Notarilor Publici şi a Activităţii Notariale, notarii au în competenţă “autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat”. Secţiunea a 2-a a aceleiaşi legi prevede autentificarea actelor iar art. 66 arată că actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. Un astfel de titlu poate fi investit cu formulă executorie în condiţiile art. 376 alin. 1 Cod pr. civilă. Deci corect a reţinut instanţa de fond că înscrisul prezentat nu este autentificat şi nu poate fi investit cu formulă executorie.
Astfel fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
