Irelevanţa ordonanţei de instituire sechestru asigurător în favoarea unui creditor asupra ordinii de preferinţă a creanţei sale; art. 75 din Legea nr. 85/2006 Faliment


Pronunţarea ulterioară a unei ordonanţe de instituire sechestru asigurător asupra bunurilor unui reprezentant legal al debitoarei nu are relevanţă asupra tabelului definitiv, neputând fi asimilată împrejurărilor de excepţie prevăzute la art. 75 din legea insolvenţei şi nu poate echivala în nici un caz cu o garanţie reală împotriva debitoarei care să schimbe ordinea creanţei.

Prin sentinţa comercială nr. 174/11.03.2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1536/113/2007 s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de creditorul B.N.I.

De asemenea, s-a respins ca rămasă fără obiect contestaţia formulată de creditoarea Inspectoratul Teritorial de muncă Brăila.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt şi în drept, următoarele:

Prin contestaţiile formulate în cauză, contestatorii B.N.I. şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila s-au arătat nemulţumiţi de cuantumul creanţelor înscrise în tabelul preliminar al creanţelor întocmit de administratorul judiciar .

Astfel, creditorul Inspectoratul teritorial de Muncă Brăila a contestat suma cu care a fost consemnat, arătând că aceasta este de 3.484 lei şi nu 966 lei cum greşit s-a trecut.

Creditorul B.N.I. înscris la poziţia 26 a arătat că creanţa sa este o creanţă garantată fiindcă a fost instituit sechestrul asupra imobilului debitoarei situat în Brăila, str. 1 Decembrie 1918 nr. 52 fost 146, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti. De aceea a solicitat modificarea tabelului definitiv şi consemnarea sa ca şi creditor garantat.

Legal citat, administratorul judiciar a depus raport de activitate în care a arătat că este de acord cu rectificarea tabelului în sensul majorării creanţei ITM iar în privinţa contestaţiei creditorului B.N.I. a opinat în sensul că creanţa acestuia nu poate fi considerată garantată deoarece ordonanţa parchetului este ulterioară deschiderii insolvenţei.

Faţă de împrejurarea că administratorul judiciar a procedat la rectificarea tabelului în sensul consemnării creanţei majorate a ITM Brăila, contestaţia acestuia a rămas fără obiect.

În privinţa contestaţiei creditorului B.N.I. s-a reţinut că:

Acest creditor a formulat contestaţie la tabelul preliminar care a fost respinsă la data de 12.06.2008, hotărârea instanţei nefiind recurată, astfel încât creanţa sa a fost consemnată în tabelul definitiv la poziţia 26 creditori negarantaţi.

Dat fiind faptul că acest creditor şi-a exercitat dreptul de contestaţie împotriva tabelului preliminar şi i-a fost respinsă cererea, fiind consemnat în mod definitiv, acesta nu mai poate contesta decât potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2006 doar în condiţii extreme, respectiv pentru situaţii de dol, fals, eroare sau descoperire de titluri noi, ceea ce nu este cazul în speţă.

Ordonanţa parchetului din 30.06.2008 nu prezintă relevanţă în cauză, fiind un act ulterior deschiderii insolvenţei şi care nu poate crea unei părţi o situaţie privilegiată faţă de a celorlalţi creditori.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul B. N., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Contrar celor reţinute de prima instanţă,ordonanţa parchetului constituie un titlu nu pentru stabilirea creanţei, ci pentru garantarea acesteia.

De vreme ce prin ordonanţa în discuţie s-a instituit sechestru asigurator asupra unui bun imobil aparţinând debitoarei pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat lui B. N.I. iar sechestrul asigurator „are caracterul de garanţie”, se impunea admiterea contestaţiei sale astfel cum a fost formulată.

Celelalte părţi, legal citate şi prezente în instanţă, au pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Recursul contestatorului a fost apreciat de curte ca nefondat, fiind respins ca atare, pentru următoarele consideraţiuni de fapt şi de drept :

Sechestrul asigurator este o măsură asiguratorie, adică o măsură de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe proprietarul unui bun (mobil sau imobil) ca, în timpul procesului, să distrugă sau să înstrăineze bunul care formează obiectul litigiului. Raţiunea unei astfel de măsuri este diferită de ideea de garanţie reală a executării unei obligaţii, sechestrul asigurator neputând fi asimilat gajului ori ipotecii.

Aşa fiind, curtea a concluzionat că în mod legal s-a procedat de către prima instanţă la calificarea ca nefondată a contestaţiei prin care se solicita schimbarea caracterului unei creanţe, respectiv din chirografară în garantată în baza unei ordonanţe de instituire sechestru asigurator, apărarea contestatorului neputând fi subsumată ipotezelor de la art. 75 din Legea nr. 85/2006.

Neconstatând vreun alt temei de reformare a hotărârii în discuţie nici cu ocazia examinării din oficiu a cauzei, sub toate aspectele, astfel cum impun dispoziţiile art. 3041 C.proc.civ., curtea a dat eficienţă în cauză dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din referitoare la respingerea recursului.