Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptatirea contestatorilor la despagubiri pentru imobilul notificat printr-un act ulterior care desfiinteaza drepturi recunoscute initial, înseamna o încalcare a principiului securitatii raporturilor juridice.
La data de 13.10.2008, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj contestatia formulata de E. C si E.L. împotriva dispozitiei nr.4093/30.09.2008, emisa de Primarul Mun.Craiova .
În motivare, reclamantii au mentionat ca în temeiul Legii 10/2001 au solicitat despagubiri banesti pentru suprafata de 300 mp. teren intravilan situat în Craiova, si pentru imobilul casa demolata, formulând notificarea nr.1147/N/2001.
Prin dispozitia nr.1684/2002 a Primariei Municipiului Craiova, li s-a admis cererea, si s-a propus acordarea de despagubiri pentru întregul imobil, dar prin dispozitia contestata s-a anulat nelegal prima dispozitie si s-a propus acordarea de despagubiri doar pentru constructii, nu si pentru teren.
În sedinta din 13 martie 2009, aparatorul reclamantilor a depus o precizare la actiune, în sensul ca întelege sa solicite anularea în totalitate a dispozitiei nr.4093/30.09.2008 si mentinerea ca legala si temeinica a dispozitiei nr.1684/28.02.2002, invocând caracterul irevocabil al actelor juridice administrative.
Prin sentinta civila nr.134 din 10 aprilie 2009, pronuntata de Tribunalul Dolj în dosarul nr.16968/63/2008, s-a admis contestatia si s-a anulat dispozitia nr.4093 din 30.09.2008 emisa de Primarul Mun.Craiova.
Instanta a retinut ca prin dispozitia nr.1684 din 28.02.2002 emisa de Primarul Mun.Craiova, s-a admis notificarea nr.1147/N/2001 si s-a înaintat dosarul Prefecturii Jud.Dolj cu propunerea de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent sub forma despagubirilor banesti pentru întregul imobil situat în Craiova, str.Zimnicea nr.20 – iar ulterior s-a emis dispozitia nr.4093/30.09.2008 a Primarului Mun. Craiova, prin care s-a respins aceeasi cerere a reclamantilor pentru acordarea masurilor reparatorii privind terenul, cu motivarea ca nu au calitate de persoane îndreptatite, în sensul art.3 alin.1 din Lg.10/2001.
Prima instanta a motivat ca potrivit teoriei de drept comun a irevocabilitatii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdictionale, odata ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de catre partea emitenta, ci poate fi desfiintat doar prin intermediul instantei judecatoresti.
Cu referire la speta a retinut ca dispozitia emisa de primar este un act juridic civil, asa cum este stabilit prin art.25 alin.4 din Lg.10/2001 si produce efecte pe planul dreptului de proprietate nascând drepturi cu caracter patrimonial în favoarea persoanei îndreptatite când este admisa, astfel ca are un caracter irevocabil si deci nu poate fi retractata de catre organul emitent dupa ce a fost comunicata persoanei îndreptatite.
Împotriva sentintei a declarat apel Primarul Mun. Craiova si Primaria Mun.Craiova, solicitând admiterea apelului si schimbarea sentintei, în sensul respingerii contestatiei si mentinerii dispozitiei nr.4093/2008.
Apelantii, prin motivele de apel au sustinut ca, în speta, în mod gresit s-a aplicat principiul irevocabilitatii actelor administrative întrucât pe de o parte contestatia se întemeiaza pe o lege speciala – Lg.10/2001 a carei solutionare este de competenta instantei civile si nu a unei instante de administrativ, iar pe de alta parte, ca emitentul unui act administrativ are posibilitatea atât a notificarii, cât si a revocarii sau încetarii totale sau partiale a actului administrativ emis în anumite cazuri, în special când este imposibil ca actul sa produca efecte sau când nu este act creativ de drepturi.
Pe fond au sustinut ca era posibila revocarea primei dispozitii emisa în 2002, deoarece prin acea dispozitie nu a fost solutionat dosarul de notificare nr.1147/N/2001 ci doar s-a înaintat dosarul Prefecturii Dolj cu propunerea de a se acorda despagubirile solicitate de contestatori.
Au mai sustinut ca prin aparitia HG 498/200e , competenta de solutionare a notificarilor formulate în baza Legii 10/2001 a revenit primarilor care, indiferent de obiectul notificarii – restituire în natura sau acordarea de despagubiri – aveau obligatia sa analizeze în fond cererile si posibilitatea de a respinge notificarea în cazul în care nu se facea dovada calitatii de persoana îndreptatita.
Ulterior, ca urmare a modificarilor aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005 si HG nr.1095/2005 – în cazul în care nu era posibila restituirea în natura a imobilului, entitatile detinatoare erau obligate sa aplice dispozitiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, în sensul de a propune acordarea de despagubiri si a înainta notificarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor pentru a stabili cuantumul despagubirilor si modalitatea de plata.
Apelanta a considerat gresita solutia de anulare totala a dispozitiei nr.4093/2008 prin care se propunea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor sa se acorde despagubiri pentru constructia expropriata si demolata – si de mentinere a dispozitiei initiale din 2002 – care , în opinia sa, nu ar produce nici un efect si ar fi imposibil de executat.
Sub acelasi aspect au sustinut ca în cazul în care instanta retinea nelegalitatea dispozitiei contestate trebuia sa stabileasca acordarea de despagubiri si pentru teren si nu sa anuleze dispozitia în totalitate, si astfel sa-i lipseasca pe contestatori de posibilitatea primirii despagubirilor.
Apelantii au apreciat însa ca pe fond este legala solutia din dispozitia Primarului, de respingere a cererii privind acordarea despagubirilor pentru teren întrucât contestatorii nu si-au probat dreptul de proprietate asupra terenului, înscrisul sub semnatura privata încheiat în 1966 – deci ulterior intrarii în vigoare a Decretului 221/1950 – neavând forta probanta potrivit HG 250/2007.
Apelul este nefondat.
Prima instanta si-a întemeiat solutia pe teoria de drept comun a irevocabilitatii actelor juridice civile, iar nu a irevocabilitatii actelor administrative, cum eronat sustin apelantii.
În considerentele sentintei s-a examinat natura juridica a actelor emise de Primar, ca reprezentant al autoritatii publice locale în solutionarea notificarilor întemeiate pe dispozitiile Legii nr.10/2001 si s-a retinut ca acestea sunt acte juridice civile care produc efecte în planul drepturilor de proprietate – astfel ca dispozitia nu poate fi revocata printr-o alta dispozitie.
Prin urmare, în speta nu se pune în discutie irevocabilitatea actului administrativ ci a actului juridic civil – prima instanta retinând corect aceasta natura a dispozitiilor emise de autoritatile publice locale în solutionarea notificarilor întemeiate pe Legea nr.10/2001.
Litigiile care au ca obiect recunoasterea calitatii de persoana îndreptatita la masuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 – au caracter civil indiferent de calitatea unitatii detinatoare ori entitatii investita cu solutionarea notificarilor, autoritate publica ori societate comerciala.
În cadrul acestor proceduri, autoritatile publice au calitatea de unitate detinatoare a bunului a carui restituire este solicitata si nu actioneaza în regim de putere publica potrivit art.2 alib.1 lit.a din Lg.554/2004, raporturile juridice cu persoana îndreptatita sau cu tertii având caracter civil.
Caracterul civil al dispozitiei primarului este subliniat si de dispozitiile art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicata.
Au acest caracter nu numai dispozitiile prin care se aproba restituirea în natura ci si dispozitiile prin care se aproba acordarea de masuri reparatorii în echivalentul imobilului cerut.
Prima dispozitie emisa de Primarul Mun. Craiova – cu nr.1684/28.02.2002 nu este doar un act de înaintare a dosarului de notificare catre Prefectura Dolj cum sustin apelantii, ci un act prin care Primaria a solutionat notificarea intimatilor, a constatat calitatea acestora de persoane îndreptatite la masuri reparatorii sub forma despagubirilor banesti pentru întregul imobil indicat în notificare, compus din teren si cladire – în valoarea estimata de petenti.
La data emiterii dispozitiei erau în vigoare dispozitiile cuprinse în capitolul V – art.35-40 din Lg.10/20012 în forma initiala – denumit ” Masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despagubiri banesti”.
Legea stabilirea – prin art.36 – doua variante procedurale prin care se putea realiza dreptul la despagubiri banesti si anume ipoteza în care unitatea detinatoare sau primarul investit initial cu solutionarea notificarii stabilea ca nu se poate dispune restituirea în natura iar persoana îndreptatita, în virtutea dreptului sau de obtine ,a ales acordarea de despagubiri banesti ca masura echivalenta alternativa de reparare – cum este cazul în speta si ipoteza în care persoana îndreptatita s-a adresat direct prefecturii întrucât a optat initial pentru despagubiri banesti – caz în care prefectura este tinuta sa analizeze notificarea.
În prima ipoteza în care dispozitia motivata era data de primarie dupa îndeplinirea procedurii prevazute de art.24 din lege – competenta prefecturii se limita la înregistrarea si cuantificarea despagubirilor banesti pâna la data intrarii în vigoare a legii speciale la care facea trimitere art.40 din lege – dar în cel de al doilea caz prefectura devenea entitatea investita cu solutionarea notificarii.
În acest sens erau Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nmr.498/2003.
Prin aceste norme s-a explicat modul de aplicare a dispozitiilor legii si nu s-au adus modificari legii în privinta competentelor atribuite unitatilor detinatoare ori entitatilor investite cu solutionarea notificarilor – cum eronat sustin apelantii.
În ierarhia actelor normative nu este posibila modificarea unor legi prin hotarârea de guvern.
Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv – la care facea referire art.40 din Lg.10/2001 în forma initiala – s-a reglementat prin titlul VII din Legea nr.247/2005.
Potrivit dispozitiilor art.16 din acest titlu, dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor prin care s-au stabilit sumele ce urmau a se acorda ca despagubiri însotite de documentatia corespunzatoare trebuiau predate, pe baza de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale – careia i s-au conferit atributii în finalizarea procedurii de acordare a despagubirilor.
Din coroborarea acestor dispozitii rezulta ca apelantii nu mai aveau posibilitatea legala de a reveni asupra dispozitiei initiale si de a stabili o alta situatie a contestatorilor privitoare la îndreptatirea lor de a primi masuri reparatorii pentru imobilul notificat – pentru ca acestia, prin emiterea primei dispozitii, dobândisera un bun în sensul dispozitiilor art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta CEDO.
În jurisprudenta CEDO s-a largit acceptiunea notiunii de bun si s-a stabilit ca aceasta cuprinde nu numai drepturile de proprietate si alte drepturi reale, ci si drepturile de creanta, chiar interesele economice si sperantele legitime cu anumite limitari.
Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului – conform aceleiasi jurisprudente CEDO – este principiul securitatii raporturilor juridice.
În speta, revocarea actului juridic civil prin care apelantii au stabilit îndreptatirea contestatorilor la despagubiri – pentru imobilul notificat – printr-un act ulterior care desfiinteaza drepturi recunoscute initial înseamna o încalcare a principiului securitatii raporturilor juridice.
Dar nici pe fond nu era posibila revocarea primei dispozitii ca urmare a intrarii în vigoare a HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 – care potrivit sustinerilor apelantilor nu ar mai permite probarea proprietatii imobiliare cu înscrisuri sub semnatura privata.
Sub aspectul probatiunii Normele Metodologice cuprind dispozitii privitoare la mai multe situatii.
Referitor la imobilele expropriate – art.23.1 litera c) prevede ca ” prin acte doveditoare se întelege orice acte juridice sau sustineri care permit încadrarea preluarii ca fiind abuziva; în cazul exproprierii prevazute la art.11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de si, dupa caz, prezentarea procesului verbal încheiat cu aceasta ocazie ori a acordului de expropriere”.
La dosarul cauzei s-au depus copie extras din anexa la Decretul de expropriere si procesul verbal de preluare (filele 32 si 34 dosar fond) în care apare ca expropriata si suprafata de 300 mp .teren pentru care s-a propus prin prima dispozitie emisa de apelanti, acordarea de despagubiri .
Cât priveste sustinerea apelantilor potrivit careia prin anularea dispozitiei contestate intimatii ar ramâne lipsiti de posibilitatea de a primi masuri reparatorii, pe lânga faptul ca apelantii nu se pot prevala de vatamari ce s-ar aduce partii adverse prin solutia pronuntata , sustinerea este si neîntemeiata.
Dupa cum s-a aratat mai sus, dupa intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, dispozitiile emise de unitatile detinatoare, prin care s-a propus acordarea de despagubiri, se înainteaza Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor pentru a fixa cuantumul si modalitatea de plata a acestora.
Fata de toate aceste considerente nu se constata temeiuri de schimbare a sentintei si în baza art.296 c.pr.civ., urmeaza a se respinge, ca nefondat apelul.
1
