Irevocabilitatea rezilierii contractului Contracte


În cazul unui pact comisoriu expres de gradul III, dacă un creditor renunţă la dreptul de opţiune între a se prevala de rezilierea contractului şi între dreptul de a cere debitorului executarea obligaţiilor asumate şi deci menţinerea fiinţei contractului, declaraţia unilaterală de reziliere a contractului nu mai poate fi revocată, din momentul luării la cunoştinţă de către debitoare.

Sentinţa nr.179 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Vâlcea-Secţia Comercială

La data de 31.08.2009 creditoarea SC TLI SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC T SRL, pentru valorificarea unei creanţe în cuantum de 56.255,06 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de leasing nr.21135/18.05.2007, având ca obiect finanţarea în sistem leasing a unui autoturism Ford NEW Ranger.

S-a menţionat că la data introducerii cererii, debitoarea figura în evidenţa contabilă a creditoarei cu suma de 2.284,90 lei pentru care s-a emis factura fiscală nr.846621/15.05.2009, ce reprezintă rate de leasing restante, condiţii în care a avut loc rezilierea contractului la data de 16.06.2009.

Prin urmare, s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei pentru suma de 56.255,06 lei, compusă din 2.284,90 lei contravaloare rate de leasing şi 53.970,16 lei reprezentând ratele de leasing până la finalizarea contractului, faţă de dispoziţiile art.15.7 care menţionează că”Restituirea obiectului leasingului către Locator în oricare din condiţiile stipulate mai sus, nu îl scuteşte pe Utilizator de plată integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente, şi după caz, a daunelor-interese.”

La data de 17.09.2009 debitoarea a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditoare, în motivare arătându-se că societatea creditoare nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, potrivit dispoziţiilor art.379 Cod procedură civilă.

Astfel, debitoarea a precizat că nu datorează suma solicitată de creditoare, având în vedere că la data de 6.01.2009 a fost reziliat unilateral contractul de leasing, potrivit adresei nr.31475/6.01.2009, dată de la care contractul nu-şi mai produce efectele juridice.

Prin urmare, cu bună-credinţă debitoarea a refuzat plata sumei solicitate de creditoare, refuzul de a plăti o singură datorie fiind un caz singular ce nu denotă o încetare de plăţi.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Între părţi s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.21135/18.05.2007, care a avut ca obiect un autoturism marca Ford New Ranger, la o valoare de 28.816,71 EURO, debitoarea având obligaţia achitării ratelor de leasing, aşa cum au fost stipulate în art.22 din contract.

La data de 6.01.2009, creditoarea a emis adresa nr.31475, prin care aduce la cunoştinţa debitoarei rezilierea contractului, începând cu data de 12.01.2009, ca urmare a neplăţii ratelor de leasing, condiţii în care este invocat şi dreptul creditoarei de a solicita penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

Anterior notificării, la data de 7.10.2008 avusese loc un accident de circulaţie, cu daune majore, în care fusese implicat autoturismul din prezentul litigiu, urmând ca plata despăgubirilor să se facă prin intermediul societăţii de ASIBAN-Sucursala Rm.Vâlcea.

Din procesul-verbal depus la dosar, instanţa a reţinut că, la data de 19.01.2009, părţile din litigiu s-au înţeles cu privire la unitatea service care să efectueze reparaţia autoturismului.

În aceste condiţii, predarea efectivă a autoturismului către creditoare a avut loc conform procesului-verbal de predare-primire de la fila 37 dosar, şi anume la data de 11.08.2009.

Din actele dosarului, instanţa a constatat că anterior predării sus-menţionate, la data de 16.06.2009, creditoarea a înţeles să emită o nouă notificare a rezilierii contractului către debitoare, prin care este comunicată o nouă dată a rezilierii, şi anume 16 iunie 2009.

Faţă de acest act, creditoare a înţeles să emită factura din litigiu, factura fiscală nr.846621/15.05.2009 care are ca obiect plata ratei nr.24 plus dobândă, la care se adaugă rata de asigurare aferentă şi penalizări leasing, în valoare totală de 2.284,90 lei.

Verificând conţinutul art.22 din contractul de leasing, instanţa a constatat că rata 24 este aferentă lunii mai 2009.

Având în vedere situaţia expusă mai sus, instanţa a calificat ca întemeiată contestaţia formulată, pentru următoarele considerente:

În speţă, raporturile juridice dintre părţi au natură contractuală, aşa cum au fost stipulate în contractul de leasing financiar nr.21135/18.05.2007.

Contractul de leasing a fost reziliat la data de 12.01.2009, la iniţiativa creditoarei, conform prevederilor art.15.3 din contract, aşa cum rezultă din notificarea înaintată debitoarei depusă la dosar.

Prevederile art.15.3 arată că locatorul poate declara contractul reziliat de plin drept, fără nicio notificare sau somaţie prealabilă, fără a sesiza instanţa de judecată, pentru neplata integrală sau la termen a sumelor prevăzute la art.5 şi art.7.2( ratele de leasing).

Aceste prevederi cuprind un pact comisoriu expres de gradul III, prin care creditoarea şi-a rezervat dreptul de opţiune între a se prevala de rezilierea contractului sau de a cere obligarea debitorului la executarea obligaţiilor asumate şi deci menţinerea fiinţei contractului.

În speţă, creditoarea a renunţat la dreptul de opţiune, renunţare care rezultă din comunicarea creditoarei adresată debitoarei, prin adresa nr.3147/6.01.2009, că s-a hotărât să se prevaleze de rezilierea contractului în cauză.

Cum rezilierea contractului a avut loc prin declaraţia unilaterală a creditoarei, din momentul luării la cunoştinţă de către debitoare, ea nu mai poate fi revocată, deoarece acesta este momentul producerii efectelor juridice a acestei declaraţii.

În aceste condiţii, cea de-a doua notificare din data de 16 iunie 2009 referitoare la rezilierea contractului nu are valoare juridică, atâta timp cât la acea dată încetase de plin drept contractul de leasing financiar.

Faţă de aceste considerente, contestaţia a fost admisă ca întemeiată şi în consecinţă cererea creditoarei a fost respinsă.