Judecata. Neadministrarea probei testimoniale. Citarea prin afişare a martorilor. Nemotivarea hotărârii. Nulitate


în situaţia în care instanţa nu a administrat proba testimonială (martorii fiind citaţi prin afişare) şi nu a motivat hotărârea, aceasta este lovită de nulitate.

(Secţia de administrativ, decizia nr. 501/1997)

Prin sentinţa civilă nr. 10.842/4.12.1992, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins contestaţia formulată de C.G., împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 7.985/1996, întocmit de agentul constatator al Secţiei 6 Poliţie.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât situaţia de fapt nu a fost reţinută corect de instanţă, nu este vinovat de săvârşirea contravenţiei si nu s-au administrat probe.

Tribunalul, analizând motivele de recurs, reţine că instanţa de fond a admis proba cu martori la data de 16.10.1996, când a acordat termen de judecată la 4.12.1996, pentru când a dispus citarea martorilor M.I. şi T.N..

La termenul fixat din 4.12.1996, contestatorul a lipsit, fiind prezent doar reprezentantul organului constatator. De asemenea, au lipsit şi cei doi martori (pentru care citarea s-a făcut prin afişare), iar instanţa de fond, în loc să acorde un nou termen, cu citarea martorilor, a judecat pricina în fond.

Mai mult, judecătoria nu a motivat sentinţa pronunţată, dispunând respingerea contestaţiei.

Aşa fiind, potrivit art. 304 pct. 7 şi art. 312 Cod. proc. civ., tribunalul va admite recursul şi va casa sentinţa, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru administrarea completă a probelor, respectiv audierea martorilor.