– C.E.D.O. – art. 6 parag. 1
– – art. 105 alin. (2), art. 304 pct. 5
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă respectivele observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.
Ignorarea de către judecătorul-sindic a tuturor argumentelor creditoarei recurente în susţinerea opoziţiei sale la confirmarea planului de reorganizare, echivalează cu nesoluţionarea cauzei în fond şi determină pentru aceasta o vătămare, în condiţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Decizia civilă nr. 234 din 31 ianuarie 2012, Secţia a II-a civilă
Prin sentinţa comercială nr. 821 din 12 octombrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 7377/108/2010 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a confirmat planul de reorganizare al debitoarei S.C. D S.R.L. Arad, plan care a fost propus de către aceasta, considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 101 din Legea nr. 85/2006, modificată, având în vedere faptul că, potrivit procesului-verbal al adunării generale a creditorilor din 21 septembrie 2011, creditorii prezenţi, prin votul exprimat, au aprobat planul de reorganizare al debitoarei.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs creditoarea S.C. B S.A. Bucureşti, solicitând modificarea acesteia, în sensul infirmării şi respingerii planului de reorganizare.
Prin decizia civilă nr. 234 din 31 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul creditoarei şi a casat în tot sentinţa civilă nr. 821 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului Arad, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de control judiciar a reţinut că, în conformitate cu art. 95 şi urm. din Legea nr. 85/2006, modificată, planul de reorganizare va menţiona: a) categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul legii; b) tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate; c) dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere; d) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment, valoarea estimativă care se va calcula la data propunerii planului.
Câte o copie de pe planul propus va fi depusă la grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după caz, la registrul societăţilor agricole şi va fi comunicată debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi comitetului creditorilor. Administratorul judiciar va publica în termen de 5 zile de la depunerea planului un anunţ referitor la acesta în Buletinul procedurilor de , cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, precum şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă. Şedinţa adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va ţine în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunţului. Planul de reorganizare, inclusiv anexele, se va comunica în format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia, din momentul publicării, toate părţile interesate fiind socotite că au cunoştinţă de plan şi de data de exprimare a votului.
La începutul şedinţei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris. Fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă. Următoarele creanţe constituie categorii distincte de creanţe, care votează separat: a) creanţe garantate; b) creanţe salariale; c) creanţe bugetare; d) creanţe chirografare stabilite conform art. 96 alin. 1; e) celelalte creanţe chirografare.
Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie. Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului.
Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat, putând cere unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui.
Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul;
B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;
C. fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan;
D. vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă;
E. planul respectă prevederile art. 95.
Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; b) nicio categorie sau nici o creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. 3, nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului.
Într-adevăr, creanţa S.C. B. S.A. Bucureşti este una defavorizată, de vreme art. 3 pct. 21 din lege prevede că este prezumată a fi o categorie de creanţe defavorizate orice categorie de creanţe pentru care planul de reorganizare prevede, pentru oricare dintre creanţele categoriei respective, cel puţin una dintre următoarele modificări: a) o reducere a cuantumului creanţei; b) o reducere a garanţiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reeşalonarea plăţilor în defavoarea creditorului; c) valoarea actualizată cu dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, dacă nu este stabilit altfel prin contractul privind creanţa respectivă sau prin legi speciale, este mai mică decât valoarea la care a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanţe. Or, în tabelul definitiv al creanţelor, recurenta a fost înscrisă cu o creanţă de 7.013.477 lei, iar prin planul de reorganizare se propune acoperirea unui procent de doar 33,72%, prin achitarea sumei de 2.365.000 lei, aşadar, o reducere a cuantumului ei, în speţă nefiind incidente nici prevederile art. 101 alin. (1) lit. D, întrucât prin plan nu se prevede revenirea la cuantumul iniţial al ratelor, aşa cum au fost ele stabilite prin contractele de credit.
Nu sunt întemeiate criticile recurentei în sensul că creanţa sa nu ar fi fost supusă unui tratament corect şi echitabil ori că planul nu ar respecta condiţia impusă de art. 101 alin. 1 lit. E, în sensul că nu menţionează creanţa S.C. B S.A. Bucureşti ca fiind una defavorizată şi nici nu cuprinde menţiunea obligatorie de la art. 95 alin. 5 lit. b) referitoare la tratamentul creanţelor defavorizate.
Potrivit înscrisurilor depuse în faza de recurs, debitoarea, atunci când a întocmit planul de reorganizare propus creditorilor, a avut în vedere valorile de piaţă ale imobilelor pe care le are patrimoniu, astfel cum au fost ele determinate de un expert evaluator, membru A.N.E.V.A.R., dl. D.I., potrivit rapoartelor de evaluare întocmite în temeiul contractului nr. 21/31.12.2010 încheiat cu S.C. L. S.R.L. Arad, faptul că aceste valori au fost ulterior trecute şi în evidenţa sa contabilă neputând determina concluzia contrară, în sensul că „nu ar exista nicio corelaţie între valoarea de piaţă a unui bun şi valoarea contabilă a acestuia, care să justifice folosirea valorilor contabile ca nivel al valorii de piaţă a bunului”. Pe de altă parte, este de reţinut că însăşi banca creditoare, prin actul adiţional nr. 3/15.04.2010 la contractul de credit nr. 3508/08.10.2008, pe baza propriilor evaluări, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, a stabilit valori aproximativ egale cu cele rezultate din evaluarea făcută la solicitarea debitoarei, diferenţa toată de preţ fiind de cca. 74.500 euro.
În condiţiile în care prin plan se propune plata sumei de 2.365.000 lei, iar în caz de faliment, ţinând seama de valorile determinate de specialist, se poate estima o valoare de piaţă a bunurilor debitoarei de aproximativ 487.000 euro (echivalentul a 2.084.360 lei, la un curs de 4,28 lei/1 euro, curs la care s-a raportat şi evaluatorul), având în vedere şi împrejurarea că tipul valorii estimate a fost cea a „valorii de piaţă”, care reprezintă suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere, ştiut fiind faptul că valoarea poate diferi, în sens negativ, pentru valoarea de lichidare, adică preţul obţinut în cazul unei vânzări forţate (aşa cum s-a întâmplat şi în cazul înstrăinării unui activ similar cu cel al debitoarei S.C. D S.R.L. Arad de către administratorul judiciar al S.C. B. S.A. Arad), este evident că în speţă este îndeplinită condiţia impusă de art. 101 alin. (2) lit. a) din legea-cadru, simplul fapt că planul nu prevede expres că creanţa băncii recurente este una defavorizată şi la ce tratament va fi ea supusă neputând determina, de plano, concluzia că nu au fost respectate prevederile art. 95 alin. (5), aceste cerinţe rezultând implicit din întreaga lecturare a planului de reorganizare.
De asemenea, nu pot fi primite criticile creditoarei referitoare la nevalabilitatea votului categoriei salariaţilor, categorie distinct reglementată de alin. (3) al art. 100 din Legea nr. 85/2006, modificată, pe motivul că cuantumul creanţei acestora ar fi unul infim în raport cu valoarea creanţei creditorilor garantaţi, de ordinul milioanelor de lei, în condiţiile în care legiuitorul nu face nicio distincţie sub aspectul valorii creanţelor celor cinci categorii de creditori, care votează separat, ştiut fiind faptul că acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu are voie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). De altfel, prin însăşi cererea de recurs banca creditoare recunoaşte că Legea insolvenţei prevede votul asupra planului pe categorii de creanţe distincte, însă fără vreun fundament afirmă că nu se poate neglija cuantumul creanţelor din fiecare categorie.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că recursul se impune a fi admis, întrucât judecătorul-sindic, atunci când a confirmat planul de reorganizare, nu a analizat în niciun fel dacă, în speţă, sunt sau nu îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 101 alin. (1) din lege, raportat şi la notele scrise depuse de creditoarea S.C. B. S.A. Bucureşti la termenul din 12 octombrie 2011, din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate nerezultând dacă tribunalul a avut sau nu în vedere acest aspect, inclusiv dacă cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele reglementate de art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul.
Or, potrivit prevederilor 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. De altfel, în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei” obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59]” – citat preluat din Hotărârea pronunţată de Curte în cauza Albina c/a România, paragraful nr. 30 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1049 din 25 noiembrie 2005).
În atare situaţie, ignorarea de către judecătorul-sindic a tuturor argumentelor creditoarei garantate în susţinerea opoziţiei sale la confirmarea planului de reorganizare, echivalează cu nesoluţionarea cauzei în fond şi determină pentru aceasta o vătămare, în condiţiile art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, atrăgând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Excepţia de inadmisibilitate invocată de debitoare nu este întemeiată, dat fiind faptul că, aşa cum s-a stabilit prin încheierea de şedinţă de la termenul din 24 ianuarie 2012, din motivarea excepţiei rezultă că, în realitate, aceasta constituie o apărare de fond. Oricum, nu se poate susţine cu temei că dacă creditorul nemulţumit de soluţia de confirmare a planului de reorganizare de către judecătorul-sindic nu a atacat, în prealabil, hotărârea adunării creditorilor în care s-a votat cu privire la respectivul plan, acesta nu ar avea dreptul să conteste soluţia tribunalului, pentru că ceea ce o nemulţumeşte în realitate pe recurentă este nu modul în care s-a votat în cadrul şedinţei adunării creditorilor convocată în condiţiile art. 99 din lege, pentru ca aceasta să trebuiască să urmeze procedura reglementată de art. 14, ci maniera în care judecătorul-sindic a interpretat rezultatul votului, cu consecinţa confirmării planului de reorganizare.
Faţă de cele reţinute, în baza art. 312 alin. (2) şi (5) din acelaşi cod, Curtea a admis recursul băncii creditoare, a casat în tot hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
