– Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (2) şi (3)
– Legea nr. 26/1990: art. 6, art. 8
– Legea nr. 31/1990: art. 37
Potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990, în forma în vigoare la data pronunţăm încheierii atacate, coroborat cu art. 37 din Legea nr. 31/1990, soluţionarea cererilor pentru înregistrarea menţiunilor în registml comerţului revenea judecătorului delegat,
care era competent să trimită cauza pentru soluţionarea unei
excepţii de neconstituţionalitate, la revenirea dosarului urmând a se aplica dispoziţiile în vigoare la data respectivă, după caz, potrivit art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009.
(Decizia nr. 217/R-COM din 17 februarie 2010)
Prin încheierea nr. 16230 din 29 decembrie 2009, atacată, judecătorul-delegat a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 26/1990.
CURTEA DE APEL PITEŞTI
S-a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fiind invocată excepţia de neconstituţionalitate a unui text dintr-o lege care reglementează chiar procedura în faţa judecătorului-delegat.
S-a mai reţinut că anterior Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate în alte cauze, astfel că sesizarea curţii se impune a fi făcută faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Recursul declarat de SC R. SA împotriva acestei încheieri a fost considerat ca nefondat.
Cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, Curtea a reţinut că potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 republicată, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial.
Reglementarea nu face nicio distincţie în privinţa părţilor care pot invoca excepţia de neconstituţionalitate, menirea principală a acesteia fiind protecţia drepturilor fundamentale. Prin urmare, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este permisă şi intervenientului în cererea de înregistrare menţiuni ce face obiectul cauzei.
Una dintre condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată este aceea de a se invoca în raport cu o prevedere legală a cărei neconstituţionalitate nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Este inadmisibilă reiterarea unei excepţii de neconstituţionalitate admisă, şi nu a unei excepţii de neconstituţionalitate respinsă, astfel că această cerinţă este îndeplinită.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990, în forma în vigoare la data pronunţării încheierii atacate, coroborat cu art. 37 din Legea nr. 31/1990, soluţionarea cererilor pentru înregistrarea menţiunilor în revenea judecătorului delegat, căruia i-a fost desemnată această atribuţie de către preşedintele tribunalului. Ca atare, competenţa revenea tribunalului ca instanţă de judecată, şi nu Oficiului Registrului Comerţului, care în cadrul acestei proceduri realiza numai lucrări de grefă, secretariat etc. iar procedura necontencioasă reglementată de textul criticat se supune regulilor prevăzute de art. 331-337 C. pr. civ.
Această situaţie a fost reţinută şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a arătat totodată că situaţia judecătorului delegat reprezintă o derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă privind desfăşurarea activităţii judecătorului în afara instanţelor, precum şi de la dispoziţiile Legii nr. 303/2004 şi Legii nr. 304/2004, referitoare la posibilitatea delegării judecătorilor. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 366 din 17 martie 2009, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990, a reţinut că judecătorul delegat la registrul comerţului desfăşoară activităţi jurisdicţionale, aparţinând tribunalului ca instanţă de judecată, fiind astfel competent să se pronunţe pe această excepţie în sensul admiterii sau respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a fost chiar sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate de către judecătorul delegat (Decizia nr. 1339/2009 publicată în M. Of. nr. 871 din 14 decembrie 2009), soluţionând-o fără a identifica vreun impediment în ceea ce priveşte calitatea acestuia în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Totodată, faţă de data pronunţării încheierii, s-a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 116/2009 nu erau în vigoare, judecătorul delegat fiind competent să soluţioneze cererea de înscriere în registrul comerţului şi să trimită cauza Curţii Constituţionale, la revenirea dosarului urmând să se aplice dispoziţiile în vigoare la data respectivă, după caz art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. pr. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
