Debitoarea a formulat recurs, solicitând admiterea contestaţiei şi respingerea cererii creditoarei, deoarece neplata datoriei se datorează unor neînţelegeri intervenite între conducerile celor două societăţi, având la bază calitatea deficitară a serviciilor prestate de creditoarea din prezentul litigiu, precizându-se că din actele şi înscrisurile de la dosar rezultă că debitoarea desfăşoară activitate în permanenţă şi că a efectuat plăţi la bugetul de stat, către salariaţi şi diverşi creditori, iar la 15 februarie 2006 a făcut o plată în valoare de 6.500 RON către creditoare.
Instanţa de recurs, analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, apreciază nefondat recursul.
Momentul deschiderii procedurii se raportează la încetarea de plăţi către creditor în perioada de 30 de zile anterioare cererii întemeiate pe prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, iar plăţile făcute ulterior în contul datoriei, ţinând cont şi de etapa procedurală din cazul în speţă, respectiv de notificarea posibililor creditori şi declaraţiile lor de creanţă, vor fi aduse la cunoştinţa judecătorului sindic pentru a dispune în raport cu atribuţiile conferite de textele legale incidente.
Instanţa de recurs este datoare să verifice dacă în mod legal s-a deschis procedura, ţinând cont de valoarea şi caracterul creanţei (lichid, exigibil, cert) de încetarea de plăţi şi de analiza argumentelor şi dovezilor pe care debitoarea le prezintă pentru a contesta starea de insolventă.
Faţă de aspectele arătate, hotărârea judecătorului sindic este temeinică şi legală, iar continuarea sau închiderea procedurii în situaţia în care constată achitată datoria şi mai există alte cereri de creanţă, o va decide judecătorul sindic desemnat în cauză.
Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
