Prin decizia respectivă s-a dispus ca, începând cu data de 1.07.2011 numitul X îşi va relua funcţia de director al C.C.S.F., deţinută anterior date de 29.01.2008, când a fost suspendat, cu salariul anterior. Se constată deci că prin sentinţa recurată s-a dispus asupra raportului de muncă al numitului fără ca acesta să fie citat în cauză, să facă cuvenitele apărări relative la cererea formulată de către reclamantă. Prin urmare, în urma pronunţării respectivei sentinţe, numitul va fi pus în situaţia în care raportul său de muncă este suspendat sau nu îşi va putea produce efecte în urma derulării unei proceduri judiciare la care nu a fost parte.
Decizia civilă nr. 825 din 08.02.2012 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată reclamanta C.C.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.C.C.S.R., a solicitat suspendarea deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea.
În motivare arată că, în temeiul art. 8 din Legea nr.554/2004 a formulat contestaţie împotriva unui act administrativ, prin care a solicitat anularea Deciziei emisă de pârâtă, ca fiind nelegală.
Suspendarea executării actului administrativ apare ca întemeiată, fiind îndeplinite motivele cerute de art.14, respectiv 15 din Legea nr.554/2004, întrucât: în cadrul dosarului al Tribunalului Vrancea, reclamanta a fost chemată în judecată de către numitul, pentru ca instanţa să dispună obligarea la reintegrarea acestuia în funcţia de director şi obligarea subscrisei la plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi până la reintegrarea afectivă.
Ulterior, petentul a arătat faptul că acesta înţelege să se judece în contradictoriu cu A.N.C.C.S.R., făcând menţiunea faptului că acesta nu are nici o pretenţie de la subscrisa, astfel încât nu înţelege să formuleze cererea în contradictoriu cu aceasta.
Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul formulat de şi obligă C.C.S. să dispună reluarea activităţii reclamantului pentru funcţia de director.
Astfel, suntem în prezenţa a două instituţii distincte, cu patrimoniu distinct, cu organe proprii de conducere, fără a exista un raport juridic de subordonare.
Mai mult prin decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, nu a dispus ca pârâta să emită o astfel de decizie de obligare la reintegrare, petenta neavând calitatea de angajator al numitului.
În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin.1 teza 1 din Legea nr.554/2004, reclamanta este direct lezată prin emiterea deciziei nr., consideră că sunt în prezenta unui act administrativ nelegal care produce prejudicii, emis de o instituţie de utilitate publică.
Art. 8 – (1) Persoana vătămată întru-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(1) lit.h, poate sesiza instanţa de administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale”.
A mai arătat că, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Vrancea – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta C.C.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.C.C.S.R., pentru suspendare act administrativ – decizie.
S-a dispus suspendarea executării Deciziei emisă de către A.N.C.C.S.R până la soluţionarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Vrancea – Secţia a II Civilă şi de Contencios Administrativ Fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că:
În cauză, cazul bine justificat este dovedit prin aceea că, fiind dovedit prin aceea că petenta nu calitate de angajator al numitului, astfel încât nu poate fi obligată a dispune reintegrarea în funcţie precum şi pentru faptul că, neexistând un raport juridic de subordonare între pârâtă şi petenta pentru a fi impusă o astfel de decizie de reintegrare.
În ceea ce priveşte condiţia de a se preveni o pagubă iminentă ce s-ar crea prin punerea în executare a actului administrativ contestat, executarea dispoziţiilor deciziei nr. 27/21.06.2011, privind plata drepturilor salariale, ar conduce la crearea unui grav prejudiciu material petentei, ţinând cont şi de faptul că aceasta nu are calitatea de angajator al numitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.C.C.S.R considerând că este nelegală şi netemeinică.
Recurenta a înţeles să critice sentinţa arătând că:
Instanţa de fond, în mod eronat, a denaturat actul juridic dedus judecăţii, respectiv Decizia nr., calificându-l ca şi „act administrativ”. Astfel, instanţa a pronunţat suspendarea acestui act administrativ, cu toate că, recurenta pârâtă, a arătat prin întâmpinarea depusă la dosar că acesta nu se circumscrie definiţiei date de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care, la art. 2 (1) lit. c precizează: „actul administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării, în concret, a legii care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii e contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Instanţa de fond face o confuzie între o persoană publică sau de interes public şi una de utilitate publică, aşa cum este subscrisă prin Hotărârea Guvernului nr. 1646/14.10.2004, după cum s-a arătat şi prin întâmpinare.
Or, atâta timp cât A.N.C.C.S.R nu este persoană publică emitentă de acte administrative nu se poate vorbi de contencios administrativ, definit potrivit art. 2 lit. f ca: „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Prin sentinţa pronunţată în dosarul nr., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, apreciind că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu toate că nu exista vătămare printr-un act juridic administrativ, după cum nu exista autoritate publică emitentă a unui astfel de act.
Instanţa de contencios administrativ nu poate anula un act care nu este administrativ şi nu poate dispune suspendarea executării acestuia, întrucât nu se poate substitui recurentei, care are dreptul de a emite astfel de decizii în temeiul prerogativelor sale date de O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
S-a învederat, de asemenea, instanţei de recurs că, în prezent, împotriva reprezentanţilor A.N.C.C.S.R. se instrumentează dosarul penal nr. de către Poliţia Focşani, respectiv nr. unic al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, având ca obiect plângere penală formulată de …, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 261 din Codul muncii: neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată şi art. 262 din Codul muncii, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de către pârâtă este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentinţa recurată s-a dispus suspendarea executării Deciziei numărul emisă de către pârâta A.N.C.C.S.R până la soluţionarea dosarului numărul.
Prin decizia respectivă s-a dispus ca, începând cu data de 1.07.2011 numitul îşi va relua funcţia de director al C.C.S.F., deţinută anterior date de 29.01.2008, când a fost suspendat, cu salariul anterior. Se constată deci că prin sentinţa recurată s-a dispus asupra raportului de muncă al numitului fără ca acesta să fie citat în cauză, să facă cuvenitele apărări relative la cererea formulată de către reclamantă. Prin urmare, în urma pronunţării respectivei sentinţe, numitul va fi pus în situaţia în care raportul său de muncă este suspendat sau nu îşi va putea produce efecte în urma derulării unei proceduri judiciare la care nu a fost parte.
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Aceste dispoziţii sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Se constată deci că instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei încălcând astfel prevederile art. 85 Cod procedură civilă în sensul că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Faţă de cele mai sus menţionate urmează ca în conformitate cu disp. art. 312 alineat 5 Cod procedură civilă să fie admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, urmează a fi analizată susţinerea pârâtei cu privire la faptul că Decizia numărul emisă de către pârâta A.N.C.C.S.R nu ar fi un act administrativ.
