Decizia civilă nr. 1219 din 5.03.2012 a Curţii de Apel Galaţi
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr…, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C.L.B. şi C.M.C. suspendarea executării hotărârii numărul a C.L.B.
Reclamantul a arătat în motivarea cererii că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin 1 din Legea 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ menţionat, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Urmare a emiterii Hotărârii, pârâta C.L.B. a înstrăinat, fără a respecta dispoziţiile art.123 din Legea nr.215/2001, terenul în suprafaţă de 582 mp, numitului C.M., conform contractului de vânzare-cumpărare, eliberând ulterior autorizaţie de demolare a construcţiei de pe teren.
Conform art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art.7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării efectelor actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Aşa cum a arătat în petitul cererii, prin Hotărârea C.L.B. a aprobat vânzarea terenului intravilan, având categoria de folosinţă curţi construcţii, în suprafaţă de x mp, domnului M.C.
Conform art.3 din hotărârea a cărei anulare se solicită, s-a aprobat ca vânzarea terenului să se facă direct proprietarului clădirii aflată pe acest teren, în urma notificării asupra hotărârii de vânzare.
La adoptarea hotărârii C.L. a încălcat disp. art.123 alin.4 din Legea nr.215/2001 republicată făcând o confuzie în acest sens, întrucât cele două alineate se referă la situaţia în care pe terenul unităţii administrativ teritoriale constructorii de bună credinţă ridică anumite construcţii beneficiind astfel de un drept de preemţiune la cumpărarea terenului.
În realitate, nici C.M., nici antecesorii săi nu au avut calitatea de constructori de bună credinţă, aceştia au devenit proprietarii unei clădiri deja edificate construită din paiantă, acoperită cu tablă. Practic, nu este vorba despre o construcţie care să sporească valoarea terenului şi care să-i confere întâietate constructorului de bună credinţă la dobândirea terenului aferent construcţiei. Mai mult decât atât, ulterior atribuirii terenului în cauză, M.C. a şi demolat construcţia existentă, subînţelegându-se interesul său în dobândirea exclusiv a terenului, nicidecum în recuperarea unei investiţii.
Dimpotrivă, faţă de împrejurarea că numitul nu a fost niciodată un constructor de bună credinţă, ci doar a cumpărat un imobil ce, la un moment dat, a aparţinut F G, consideră că în situaţia vânzării terenului aferent imobilului către acesta erau aplicabile disp. art.123 alin.2 care prevăd obligativitatea licitaţiei publice, dar în cauză nu s-a făcut dovada că s-a organizat o licitaţie publică cu privire la vânzarea terenului.
Mai mult, nu au fost respectate prevederile alin.3 din art.123 din Legea nr.215/2001 privind dreptul de preemţiune de care se bucura, având în vedere că este proprietara unei construcţii situate în acelaşi perimetru, nu a fost notificată pentru a-şi exprima opţiunea de cumpărare.
A depus în copie Hotărârea nr.44/28.06.2011.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul C.L. a solicitat respingerea cererii ca nefondată având în vedere că hotărârea a cărei suspendare se solicită a fost dată cu respectarea Legii nr.215/2001.
De asemenea, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi pârâtul.
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă cererea de suspendare ca nefondată.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii C.L. instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea C.L.B. şi-a însuşit Raportul de evaluare-teren intravilan, întocmit de X persoană fizică autorizată, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se aprobă vânzarea terenului intravilan, având categoria de folosinţa curţii construcţii, în suprafaţă de x mp situat în, domnului C.M.
Vânzarea terenului se va face direct proprietarului clădirii, aflată pe acest teren, în urma notificării asupra hotărârii de vânzare.
Preţul de vânzare al terenului în suprafaţă de x mp este de y lei.
C a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare, magazinul sătesc către x, care ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare, având încheiere de autentificare nr., încheiat la B.N.P…., l-a înstrăinat către numitul C.M.C.
Astfel, la data emiterii Hotărârii contestate pârâtul era proprietarul construcţiei aflată pe terenul a cărui vânzare s-a hotărât de către C.L.
Potrivit documentaţiei tehnice cadastrale şi raportului de expertiză depuse la dosar terenul în suprafaţă de x mp este aferent construcţiei aflată pe proprietatea pârâtului.
Fără a analiza legalitatea titlurilor în baza cărora pârâtul a dobândit proprietatea construcţiei, instanţa apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.123 alin.3 din Legea nr.215/2001.
Pentru aceste motive Tribunalul apreciind că nu rezultă indicii de răsturnare a prezumţiei de nelegalitate a hotărârii C.L.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta, invocând motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Art. 123 alin. 3 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 instituie o excepţie de la regulă conform căreia bunurile din domeniul privat se vând la licitaţie publică, arătându-se că vânzarea terenurilor din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale pot fi vândute direct persoanei care a construit cu bună credinţă pe acel teren în temeiul dreptului de preemţiune pe care legea i-l recunoaşte. Trebuie menţionat că această excepţie se aplică doar asupra terenului aferent construcţiei, prin aceasta înţelegându-se terenul necesar folosirii normale a construcţiei realizate.
Nelegalitatea Hotărârii C.L. este şi mai pregnant confirmată prin emiterea autorizaţiei de demolare a construcţiei existente pe teren, fiind evident că existenţa acelei construcţii a reprezentat un tertip de atribuire a terenului preferenţial , în speţă pârâtului.
Noţiunea de „pagubă iminentă” este definită la textul art. 2 din Legea 554/2004 ca fiind „prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă”, ceea ce evident nu poate fi asimilat „prejudiciului efectiv” şi care ar presupune, pe lângă existenţa sa neîndoielnică şi stabilirea întinderii sale la acel moment, condiţie care, evident, nu este cerută de textul art. 14 din acelaşi act normativ.
Prejudiciul, în accepţiunea art. 14 din Legea 554/2004, poate fi atât material, efectiv, cât şi procesual adică cel care este susceptibil să pună partea reclamantă într-o situaţie dezavantajoasă din punct de vedere procesual în litigiul de fond cum ar fi, de exemplu, crearea unei situaţii juridice noi prin executarea actului administrativ, prin generarea viitoare a unor drepturi care nu existau la momentul plângerii prealabile, şi care ar impune reclamantului extinderea cadrului procesual şi faţă de terţi prin ipoteza de beneficiar ai actului atacat.
În consecinţă, suspendarea se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, deoarece prin menţinerea aparenţei de legalitate a actului administrativ atacat căruia îi va urma o autorizaţie de construire, se creează o situaţie juridică nouă, se generează drepturi care nu existau la momentul introducerii acţiunii de fond, de natură a o determina pe recurentă să promoveze tot felul de litigii pentru restabilirea situaţiei anterioare, să indisponibilizeze sume de bani aferente actului de justiţie, ş.a.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat instanţa de fond realizând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii 554/2004.
Potrivit art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 ”în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atât timp cât autoritatea emitentă sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.
De altfel, trebuie semnalat faptul că, la nivel european, există preocupări în domeniu. Cu titlu exemplificativ, amintim Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă. Aceasta din urmă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, însă eficacitatea necesară acţiunii administrative.
De asemenea, Recomandarea anterior arătată a reţinut faptul că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură să afecteze drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. Mai mult, acelaşi act european a statuat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
Conform Recomandării aflate în discuţie, autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente; asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la nelegalitatea respectivului act.
Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi executoriu.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Cert este că trebuie asigurat un anumit echilibru în procesul executării din oficiu a actelor administrative, precum şi anumite garanţii de echitate pentru cetăţeni, întrucât activităţile administrative nu pot fi discreţionare în ceea ce priveşte alegerea formelor de executare.
În altă ordine de idei, din lectura art. 14 şi 15 din Legea nr.554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cazurile bine justificate au fost definit prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ”. Prin urmare, existenţa acestei condiţii ar fi îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, suspendarea judiciară a acestuia putând interveni dacă există cel puţin un indiciu de nelegalitate.
În speţa analizată, Curtea va constata că nu există un caz bine justificat. Aspectele invocate privind emiterea hotărârii a Consiliului Local nu fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.
Caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant nu poate fi reţinut în speţă dat fiind faptul că reclamanta nici nu a înţeles să arate în ce constă eventualul prejudiciu iminent pe care îl determină emiterea hotărârii numărul x Consiliului Local x. Reclamanta a înţeles doar să facă o serie de consideraţii cu caracter teoretic cu privire la noţiunea de prejudiciu iminent fără însă a explica în ce constă acest prejudiciu în situaţia sa concretă.
Pentru aceste considerente, apreciind că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, se va respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantă.
