Hotarârea de declansare a procedurii de dizolvare voluntara este susceptibila de a fi atacata cu opozitie de catre persoanele interesate ce pretind ca au fost prejudiciate efectiv iar prejudiciul nu poate fi înlaturat decât prin anularea hotarârii de modificare a actului constitutiv conf.disp.art.199 alin.2 din Legea nr.31/1990 în ref.la art.61 alin.1 din lege.
Dizolvarea voluntara a societatii comerciale nu este de natura a împiedica persoanele interesate sa promoveze cerere de reorganizare judiciara si/sau faliment întrucât potrivit disp. art. 254 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 „lichidarea nu împiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii”.
Prin sentinta civila nr.1542/COM/2004 Tribunalul Constanta – Sectia comerciala a respins cererea formulata de opozanta S.C. U. SA Constanta în contradictoriu cu pârâta S.C. T. SA privind opozitia împotriva hotarârii nr.1/08.08.2003 a AGEA S.C. T. S.A.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca disp.art.226 al.3 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale invocate de oponenta nu sunt aplicabile în cauza, deoarece se refera la opozitia formulata împotriva hotarârii asociatiilor prin care acestia au revenit asupra dizolvarii voluntare a societatii, iar nu asupra hotarârii de dizolvare însesi.
A motivat instanta ca nu poate fi retinuta nici incidenta prevederilor art.61 al.1 din LSC întrucât prin hotarârea de dizolvare a societatii nu se aduce o modificare a actului constitutiv, aceasta hotarâre având ca efect încetarea personalitatii juridice a societatii. Oricum, oponenta s-a limitat doar la a afirma ca are o creanta împotriva opozantei, creanta care nu este constatata printr-un înscris însusit de parte sau printr-o hotarâre judecatoreasca fara sa faca referire la celelalte elemente de admisibilitate ale opozitiei (prejudiciu, interes), iar acestea nu rezulta din actele dosarului.
Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs reclamanta S.C. U. SA Constanta care a criticat solutia primei instante ca fiind nelegala si netemeinica. A sustinut recurenta ca în mod gresit a interpretat instanta ca textul art.226 al.3 din Legea nr.31/1990 reglementeaza exclusiv dreptul creditorilor de a face opozitie împotriva hotarârii prin care se revine asupra hotarârii de dizolvare luate initial întrucât o astfel de distinctie nu rezulta din textul de lege. De asemenea, este gresita si vadit contrara legii interpretarea instantei de fond privind incidenta disp.art.61 al.1 care nu ar putea fi retinute. A aratat recurenta ca dizolvarea voluntara a unei societati constituite pe durata nedeterminata reprezinta o modificare a actului constitutiv astfel ca urmeaza a fi înlaturate si aceste considerente ale primei instante.
Pe fond, a sustinut recurenta ca a facut dovada ca este prejudiciata prin hotarârea de dizolvare întrucât a fost evinsa în totalitate de un bun imobil cumparat de la pârâta, prin hotarâre jduecatoreasca irevocabila, obligatia de garantie pentru evictiune a pârâtei este evidenta, certa si determinata, pârâta a refuzat sa-si îndeplineasca obligatiile desi a fost notificata în acest sens, iar dizolvarea voluntara a pârâtei o împiedica sa promoveze actiune în justitie pentru obtinerea titlului si sa solicite deschiderea procedurii prevazuta de Legea nr.64/1995.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate Curtea a apreciat ca recursul este nefondat, raportat la urmatoarele considerente:
Astfel, reclamanta a formulat în temeiul disp.art.61,62 si 226 al.3 din Legea nr.31/1990 republicata si modificata prin Legea nr.161/2003 opozitie împotriva Hotarârii nr.1/08.08.2003 a A.G.E.A. S.C. T. SA Constanta.
Prin hotarârea mentionata s-a aprobat declansarea procedurii de dizolvare voluntara a societatii. Având în vedere ca dizolvarea societatii reprezinta o modificare a actului constitutiv conform disp.art.199 al.2 din Legea nr.31/1990, în cauza sunt aplicabile disp.art.61 al.1 din lege potrivit cu care „hotarârile asociatiilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot fi atacate cu opozitie de catre creditorii sociali si de catre alte persoane prejudiciate prin aceste hotarâri”, opozitia formulata de S.C. U. SA Constanta fiind în aceste conditii admisibila.
Pe fond, instanta de recurs a apreciat ca reclamanta nu a facut dovada ca prin hotarârea de dizolvare a societatii pârâte a fost prejudiciata, iar prejudiciul suferit nu poate fi înlaturat altfel decât prin anularea hotarârii. Faptul ca reclamanta a fost evinsa de bunul cumparat de la pârâta, iar aceasta din urma este tinuta sa raspunda pentru evictiune nu constituie un motiv suficient pentru a se reveni asupra dizolvarii societatii. Nu se poate aprecia ca o continuare a activitatii societatii pârâte, contrar vointei asociatiilor, este de natura a înlatura eventualul prejudiciu invocat de reclamanta.
De asemenea, nu este retinuta apararea recurentei potrivit cu care dizolvarea voluntara a pârâtei o împiedica sa promoveze cerere de reorganizare judiciara si/sau faliment întrucât potrivit disp.art.254 al.4 din legea nr.31/1990 „lichidarea nu împiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii”.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate, s-a dispus respingerea recursului ca atare în baza disp.art.312 al.1 Cod pr.civila.
Decizia civila nr.203/com/2004
