– republicată: art. 131
în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 modificată, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii.
Cum în patrimoniul societăţii debitoare probele relevă existenţa unor bunuri care nu au fost valorificate, procedura insolvenţei nu trebuia închisă.
(Decizia nr. 1140/R din 06.09.2009, Secţia a Vl-a comercială; irevocabilă)
Prin sentinţa comercială nr. 5620/18.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, în dosarul nr. 1682/3/2007, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar B.D.O. SPRL Bucureşti împotriva pârâtului N.C. având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale şi pârâtul a fost obligat să suporte din averea personală pasivul societăţii debitoare în sumă de 4.279.695,78 RON, conform tabelului definitiv al obligaţiilor debitoarei întocmit la 09.12.2008, şi, în temeiul art. 131, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC V.T.C. Ltd SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa astfel s-a reţinut că probele fac dovada cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006, ca şi a cererii lichidatorului privind incidenţa dispoziţiilor art. 131 din aceeaşi lege.
împotriva sentinţei precitate au formulat recurs pârâtul N.C. şi creditoarea DITL Sector 1 Bucureşti pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
1. Creditoarea DITL Sector 1 Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., considerând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii.
Se susţine în esenţă că s-a închis procedura în timp ce nu au fost lichidate toate bunurile din patrimoniul debitoarei precum ar fi zece mijloace de transport aşa cum relevă probele administrate în cauză. Practic soluţia pronunţată de instanţa de fond apare neîntemeiată, având la bază o motivare eronată, neconformă cu realitatea.
în concluzie recurenta solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinţei comerciale atacate şi trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru continuarea procedurii falimentului în vederea valorificării bunurilor societăţii debitoare.
în drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., dispoziţiile Legii nr. 85/2006, Legii nr. 571/2003.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
în baza art. 242 alin. 2 C. pr. civ., s-a solicitat judecarea în lipsă.
2. Recurentul N.C., prin cererea de recurs, a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, întrucât modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi, respectiv proba cu expertiză contabilă şi proba testimonială, conform art. 312 pct. 3 teza a ll-a, coroborat cu art. 312 pct. 5 C. pr. civ., iar, în subsidiar, în baza probei cu înscrisuri noi ce se va administra în recurs, se solicită modificarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 ca neîntemeiată.
După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurentul susţine, în esenţă, că hotărârea fondului nu se bazează pe probe concludente, cât şi faptul că nu a putut
formula apărări, întrucât nu s-au respectat dispoziţiile procedurale în sensul că nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată însoţită şi de înscrisurile depuse la dosar.
Se mai susţine că, faţă de această situaţie, s-au încălcat dispoziţiile art. 112 pct. 5 C. pr. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. 11 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Altfel, sentinţa este nelegală în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., întrucât recurentul ar fi acţionat permanent în sensul reducerii datoriilor societăţii, respectând dispoziţiile legale expunând planurile activităţii comerciale şi de gestiune financiară, cu concluzia că, probele nu fac dovada legăturii de cauzalitate între faptele sale şi starea de a societăţii în consens cu dispoziţiile art. 138 lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006 şi că s-ar fi impus administrarea probei cu expertiza contabilă.
Practic soluţia instanţei de fond s-a bazat pe prezumţii iar probele relevă că nu a ştiut de litigiu fiind notificat la o adresă greşită. Altfel lichidatorul judiciar a tratat cu uşurinţă falimentul societăţii debitoare şi atragerea răspunderii recurentului când a propus închiderea procedurii insolvenţei deşi în patrimoniul societăţii se afla un bun imobil, şi anume terenul de 20.000 mp din comuna Năeni, judeţul Buzău, încălcând astfel dispoziţiile art. 133 lit. b.
în drept, se invocă dispoziţiile art. 312 pct. 3 teza a Il-a şi pct. 5 şi cele ale art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
S-au anexat înscrisuri în copie.
Ulterior, cu adresa înregistrată la data de 23.03.2009 recurentul a depus un raport de expertiză contabilă cu anexele aferente.
De asemenea, la data de 09.04.2009, recurentul pe cale de adresă a depus contractul de cumpărare a terenului din localitatea Năeni, judeţul Buzău, din data de 23.03.2009, de către societatea debitoare.
Recurentul a depus întâmpinare la recursul formulat de DHL Sector 1 Bucureşti cu care a fost de acord arătând că mijloacele de transport la care DITL Sector 1 Bucureşti se referă au fost valorificate de creditoarea Banca comercială Română SA în 2004.
Intimata creditoare SC C.H. SA Ploieşti a trimis punct de vedere în sensul că este de acord cu admiterea ambelor recursuri.
în cauză, recurentul N C. a solicitat şi Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.
Recurentul N C. a depus concluzii scrise.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză, Curtea reţine că recursurile apar fondate pentru considerentele de mai jos.
1. Recursul formulat de DITL Sector 1 Bucureşti.
Având în vedere probele cauzei, dar şi susţinerile intimatului pârât N.C., Curtea reţine că cele zece mijloace de transport care figurau în evidenţele fiscale au fost valorificate prin vânzare la licitaţie de către creditoarea Banca comercială Română SA în anul 2004, în dosarul de nr. 713/E/2004. Or, această critică apare nefondată.
Totuşi, probele relevă că în patrimoniul societăţii debitoare mai există un teren în suprafaţă de 20.000 mp situat în comuna Năeni, judeţul Buzău, care nu a fost valorificat înainte de închiderea procedurii.
Aşadar, instanţa de fond a închis procedura insolvenţei împotriva debitoarei prematur, fără a intra în cercetarea fondului în privinţa lămuririi existenţei bunurilor în patrimoniul societăţii debitoare.
Din această perspectivă, recursul apare fondat şi Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., cu referire la art. 312 pct. 3 şi 5 C. pr. civ., l-a admis şi a casat în tot sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru administrare de probe noi cu privire la lămurirea situaţiei existenţei şi a altor bunuri, precum acel teren în patrimoniul debitoarei şi a valorificării acestora după caz.
2. Recursul formulat de recurentul N C.
Prin încheierea de şedinţă de la 22.05.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vll-a comercială, în dosarul nr. 1682/3/2007, s-a dispus ca pârâţii să fie citaţi cu copie de pe cererea de chemare în judecată.
în privinţa recurentului, adresa la care a fost citat pentru termenul de la
02.10.2008, a fost incompletă şi, ca urmare, citaţia împreună cu cererea introductivă de instanţă au fost returnate aflându-se la dosarul instanţei de fond.
Ulterior s-au solicitat relaţii cu privire la adresa recurentului, instanţa dispunând citarea acestuia pentru termenul de la 11.12.2008 dar, fără cererea introductivă de instanţă.
în aceste condiţii recurentul a primit citaţia pentru termenul din 11.12.2008 fără acţiune, la această dată instanţa rămânând în pronunţare.
Din această perspectivă recurentul a fost vătămat întrucât a fost lipsit de posibilitatea de a-şi formula apărări, fapt rezultat şi din conţinutul notelor scrise depuse şi înregistrate la 09.12.2008 (dosar fond).
Altfel, instanţa de fond nu a exercitat rolul activ rezultat din dispoziţiile art. 129 alin. 5 C. pr. civ. nici faţă de demersurile recurentului şi modul de citare fără înscrisurile însoţitoare şi nici pentru administrarea probelor care să conducă la aflarea adevărului în cauză şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
Faţă de această împrejurare, instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului, fapt ce conduce la casarea hotărârii atacate.
în consecinţă, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 cu referire la art. 312 pct. 3 şi pct. 5 C. pr. civ., a admis recursul, a casat în tot sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru a administra probele necesare aflării adevărului în cauză şi a da posibilitatea părţilor să formuleze apărări şi cereri corespunzătoare în acest scop.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va ţine cont şi de prevederile art. 315 alin. 1 şi 3 C. pr. civ.
