-Legea nr. 85/2006, republicată,
Acordarea cheltuielilor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar până la momentul închiderii acesteia este justificată în măsura în care cheltuielile sunt cuprinse în perioadele aferente fiecărui decont şi există documente care confirmă realitatea acestor cheltuieli.
Prin Sentinţa nr. 1693/23.11.2011 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, s-a dispus închiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea SC R. SRL reprezentată prin lichidator judiciar M.R.L. IAŞI SPRL şi radierea debitoarei din Registrul Comerţului, fiind dispuse şi celelalte măsuri prevăzute de Legea nr. 85/2006..
De asemenea, s-a admis în parte, cererea vizând plata cheltuielilor de procedură şi pe cale de consecinţă, s-a autorizat plata din fondul de lichidare al UNPIR, a sumei egale cu două salarii medii pe economie pe întreaga procedură, cu titlul de onorariu lichidator judiciar, respingându-se cererea vizând acordarea de cheltuieli de lichidare în sumă de 2535,58 lei.
În considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, nu au fost identificate bunuri în patrimoniul societăţii, astfel că, în aprecierea judecătorului sindic nu se justifică continuarea procedurii, şi că aceasta apare ca ineficientă prin prisma acestor considerente.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nici unul dintre creditori nu şi-a manifestat opţiunea pentru a înainta fondurile necesare continuării procedurii insolvenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Mureş, criticând hotărârea atacată ca nelegală, invocând disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât nu s-a realizat scopul consacrat de lege, că nu a fost făcută dovada efectuării tuturor demersurilor şi diligenţelor pentru identificarea de bunuri în averea societăţii, şi că societatea are obligaţii faţă de bugetul statului.
A declarat, de asemenea, recurs şi lichidatorul judiciar M.R.L. IAŞI S.P.R.L., considerând netemeinică şi nelegală Sentinţa atacată, pentru următoarele considerente:
În mod nelegal s-a apreciat că, cheltuielile de notificare, publicare nu ar fi fost justificate, în condiţiile în care, în dosarul cauzei au fost indicate, în fiecare din rapoartele depuse, cheltuielile efectuate cu procedura, fiind anexate şi înscrisuri în dovedirea acestora.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu potrivit disp. art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:
Referitor la recursul promovat de către lichidatorul judiciar, şi care vizează strict neacordarea cheltuielilor în cuantum de 2535,58 lei, Curtea a constat următoarele:
După cum rezultă din rapoartele depuse la dosarul cauzei (nr. 16395/11.09.2009 – fila 1; nr. 19999/4.11.2009 – fila 56; nr. 3338/19.02.2010 – fila 77; nr. 5957/7.04.2010 – filele 165 – 168; nr. 10129/4.06.2010 – filele 186-187; nr. 20077/28.10.2010 – filele 170-172 şi nr. 306/14.11.2011 – filele 267-268), lichidatorul judiciar a justificat cheltuielile ocazionate de derularea procedurii, fiind indicate perioadele aferente fiecărui decont, ceea ce conduce la concluzia că, în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că aceste cheltuieli, ocazionate de procedură, nu ar fi justificate.
Mai mult, există înscrisuri depuse chiar la dosarul de fond, precum şi la dosarul instanţei de recurs, care confirmă realitatea cheltuielilor făcute de lichidatorul judiciar în procedura insolvenţei, fiind de notorietate împrejurarea că întreaga corespondenţă cu debitoarea şi creditorii se face de regulă, utilizând servicii poştale, de telefonie, fax sau internet, care presupun, inevitabil, costuri aferente.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că recursul promovat de lichidatorul judiciar M.R.L. IAŞI SPRL este întemeiat, urmând ca potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, să-l admită ca atare, iar hotărârea atacată să fie modificată în parte, în sensul admiterii, în întregime, a cererii formulate de lichidatorul judiciar pentru acordarea cheltuielilor de procedură, dispunându-se, aşadar, plata şi a sumei de 2535,58 lei cu acest titlu.
Susţinerile recurentei D.G.F.P. Mureş, potrivit cărora prin închiderea procedurii nu s-ar realiza scopul instituit de sunt nefondate întrucât nu poate fi menţinută în fiinţă societatea debitoare strict pentru motivul că aceasta ar avea de achitat creanţe către creditori, în speţă recurent, pentru că astfel s-ar ajunge la soluţia păstrării în fiinţă a debitoarei, precum şi derularea în condiţii lipsite de eficacitate a întregii proceduri, ceea ce ar fi contrar scopului instituit de legiuitor.
Mai exact, prin închiderea procedurii în cazul de faţă, încetează existenţa societăţii falite ca persoană juridică şi în aceeaşi măsură se sting şi raporturile juridice în care aceasta a fost parte, încercându-se, în raport de disp. art. 2 din Legea nr. 85/2006, acoperirea pasivului debitoarei prin lichidarea unor bunuri din averea lui.
Pe de altă parte, nimic nu împiedică îndestularea creditorilor şi ulterior procedurii, în condiţiile în care în patrimoniul falitei ar exista bunuri supuse urmăriri, în virtutea procedurilor de silită reglementate de codul de procedură civilă, distribuirea preţului urmând a fi făcută în raport de tabelul definitiv de creanţe.
În consecinţă, prin prisma acestor considerente, Curtea a apreciat că se impune, potrivit art. 312 alin. 1, teza a II-a Cod procedură civilă, respingerea recursului promovat de D.G.F.P. Mureş şi menţinerea ca legală şi temeinică a celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate, întrucât nu au fost identificate motive care să atragă reformarea acesteia şi din oficiu.
