Prin incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa de recurs examinează cauza sub toate aspectele , inclusiv cu privire la noi înscrisuri depuse la dosarul instanţei de control judiciar.
În vederea angajării răspunderii personale, între conduita persoanei împotriva căreia funcţionează o prezumţie relativă de răspundere solidară şi starea de , trebuie să existe o legătură de cauzalitate, iar, din moment ce se dovedeşte că acesta în calitatea sa de asociat nu a efectuat operaţii comerciale în numele şi pe seama societăţii, în sarcina sa nu poate fi angajată răspunderea.
Asociatul administrator împotriva căruia s-a solicitat angajarea răspunderii nu se poate prevala de faptul concesionării părţilor sociale în favoarea unui asociat care nu a putut fi identificat, nu s-a făcut dovada predării bunurilor şi actelor contabile, cesionarea a avut loc după declanşarea executării silite împotriva societăţii, iar faptele de natură să conducă societatea în starea de insolvenţă s-a dovedit a fi săvârşite de asociatul administrator, în cursul mandatului său.
Prin Sentinţa nr. 1869/14.10.2009 a Tribunalului Comercial Mureş s-a admis cererea precizată, formulată de lichidatorul RVA Mureş I. S. SPRL în contradictoriu cu pârâţii S. Z., L. A. F. şi H. J., fiind dispusă angajarea răspunderii personale a acestora, în solidar, pentru pasivul debitoarei S.C. F. C. S.R.L., până la concurenţa pasivului de 836843,64 lei, reţinându-se în considerentele hotărârii atacate că, S. Z., în calitate de asociat şi L. A. F., în calitate de asociat şi administrator, nu au asigurat ţinerea unei evidenţe contabile potrivit prevederilor legale, şi s-a prezumat că au ascuns bunurile debitoarei, evidenţiate în activul bilanţier la sfârşitul anului 2006, că potrivit Hotărârii AGA de la 31.08.2007, s-au retras din societate, cedând toate părţile sociale către cesionarul H. J. care a dobândit şi calitatea de administrator, această cesiune având loc la scurt timp după declanşarea executării silite împotriva debitoarei, această faptă a pârâţilor asociată cu nepredarea actelor contabile, creând premisa săvârşirii faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit. e din Legea nr. 85/2006.
S-a reţinut, de asemenea că neconducerea contabilităţii şi neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor prin care activele au ieşit din patrimoniul debitoarei, au fost imputate şi administratorului H. J. care a nesocotit dispoziţiile legale în acest sens.
În opinia judecătorului sindic cesionarea părţilor sociale, în speţă, aparţinând unei societăţi care nu face faţă datoriilor sale scadente şi exigibile la care insolvenţa este iminentă, fără a achita datoriile către creditori, constituie o activitate care conduce în mod vădit la starea de insolvenţă, o consecinţă care putea fi prevăzută de către pârâţi. Astfel, s-a reţinut în sarcina pârâţilor fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, interesul personal fiind circumscris scopului urmăririi acestuia, respectiv de a crea condiţiile favorabile ascunderii patrimoniului societăţii.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs în termenul legal, pârâţii S. Z. şi L. A. F., criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurentul S. Z. a arătat că acesta nu a fost administrator al societăţii falite, neefectuând vreo operaţiune comercială, fiind doar deţinătorul părţilor sociale, cesionat de către pârâtul H. J., susţinând că starea de insolvenţă a survenit ulterior acestei cesiuni, şi că, în opinia acestuia, contabilitatea societăţii a fost ţinută în conformitate cu normele legale, şi că nu este răspunzător pentru modul în care a gestionat societatea administratorul cesionar; în acest sens depunând înscrisuri din care rezultă că acesta nu a efectuat vreo operaţiune comercială sau vreo activitate în numele societăţii falite.
Recurentul L. A. F. a invocat aceleaşi motive de nelegalitate suplimentate de faptul că bunurile şi actele societăţii, inclusiv cele contabile, au fost predate pe bază de proces – verbal de primire – predare.
Lichidatorul RVA Mureş a solicitat respingerea recursului declarat de L. A. F. susţinând că cesiunea părţilor sociale a avut loc după golirea societăţii de orice resurse, că operaţiunea a avut loc în favoarea unui nou asociat care nu a putut fi identificat şi că nu a fost depus de către recurenţi vreun proces – verbal de predare – primire a bunurilor şi actelor societăţii. S-a mai arătat că majoritatea datoriilor falitei provin din perioada anterioară cesiunii părţilor sociale şi că aceasta a avut loc după declanşarea executării silite împotriva debitoarei.
S-a mai arătat de către lichidator, că în ceea ce-l priveşte pe recurentul S. Z., s-a arătat că acesta nu a semnat vreunul din actele bancare depuse de acesta în probaţiune, astfel că nu poate fi identificată legătura de cauzalitate între faptele proprii şi starea de insolvenţă, astfel că în raport de această stare de fapt, apreciază că nu se impune angajarea răspunderii personale a acestuia.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de L. A. F., Curtea constată că este mai presus de orice tăgadă faptul că demersurile efectuate de acesta în cursul mandatului său de administrator, au fost de natură să conducă societatea debitoare la starea de insolvenţă.
Aceasta întrucât, este relevant în cauză, faptul că cesiunea părţilor sociale a avut loc ulterior declanşării executării silite împotriva societăţii, ca urmare a datoriilor acestuia, aspect reţinut şi de către judecătorul sindic, şi semnalat în raportul lichidatorului judiciar.
Pe de altă parte, faptul că cesiunea părţilor sociale, aparţine ambilor recurenţi a fost făcută către o persoană a cărei identificare în cursul procedurii insolvenţei a fost imposibilă, denotă tocmai intenţia vădită a acestuia de a ascunde consecinţele propriei conduite, concretizate în neconducerea contabilităţii în conformitate cu legea şi în deturnarea activului societăţii.
În altă ordine de idei, nu pot fi reţinute susţinerile acestuia potrivit cărora, cesiunea ar fi avut loc şi prin predarea actelor contabile şi a bunurilor societăţii pe baza unui proces – verbal de predare – primire, aceasta întrucât, pe de o parte, lichidatorul judiciar nu a putut identifica acest proces verbal şi pe de altă parte, chiar recurentul a susţinut cu ocazia interogatoriului luat acestuia că nu deţine un asemenea proces – verbal.
Nu pot fi reţinute drept pertinente susţinerile acestui recurent, potrivit cărora, starea de insolvenţă ar fi intervenit ulterior cesiunii părţilor sociale, întrucât după cum lesne a stabilit lichidatorul judiciar în rapoartele acestuia, datoriile societăţii sunt anterioare acestei cesiuni, de altfel, aceste datorii au determinat şi declanşarea executării silite a societăţii, anterior deciziei asociaţilor de a cesiona părţile sociale, prin Hotărârea AGA din 31.08.2006.
Şi nu în ultimul rând, recurentul nu a probat în vreun fel susţinerea potrivit căreia, scopul urmărit a fost de a găsi o soluţie pentru redresarea economică a societăţii, nefiind justificat vreun demers al acestuia în acest sens.
Pentru aceste considerente, întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia şi din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză de recurentul L. A. F., potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea atacată, în ceea ce priveşte această parte.
Referitor la recursul declarat de către S. Z., după cum a reţinut şi lichidatorul judiciar, ca urmare a examinării înscrisurilor depuse de către recurent în cursul judecării recursului, Curtea apreciază că acesta este admisibil potrivit art. 312 alin.1 – 3 Cod procedură civilă, întrucât în cauză, judecătorul sindic a pronunţat o hotărâre nelegală, aceasta fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte admisibilitatea recursului, ca urmare a depunerii de către recurent de noi înscrisuri în faţa instanţei de recurs, Curtea constată că acest lucru este permis instanţei de control judiciar prin prisma disp. art. 3041 Cod procedură civilă, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv cu privire la înscrisuri noi depuse de recurent.
Nu pot fi reţinute aşadar în sarcina acestuia faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, aceasta întrucât, acesta nu a semnat vreunul din actele bancare anexate, emise de societate de-a lungul perioadei 2006 – 2007, ceea ce constituie o prezumţie relativă, nerăsturnată de altfel prin proba contrară, cu privire la faptul că recurentul nu a efectuat operaţiuni comerciale în nume şi pe seama societăţii comerciale.
Pe cale de consecinţă, întrucât acesta nu a săvârşit vreo faptă care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin.1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, este lesne de observat că între conduita acestui recurent, de-a lungul perioadei în care a avut calitatea de asociat în societatea debitoare, şi starea de insolvenţă nu există o legătură de cauzalitate, ceea ce conduce la concluzia logică că acţiunea pentru angajarea răspunderii personale a acestuia este nefondată, impunându-se a fi respinsă ca atare.
Potrivit aşadar, disp. art. 312 alin.1 – 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul promovat de recurentul S. Z. şi pe cale de consecinţă, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul respingerii ca nefondată a cererii de angajare a răspunderii personale a acestuia, şi pe cale de consecinţă, vor fi înlăturate dispoziţiile privind caracterul solidar al răspunderii personale a celor doi recurenţi, şi obligaţia recurentului S. Z. la plata întregului pasiv.
Celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, ca urmare a respingerii celuilalt recurent, L. A. F., vor fi menţinute ca legale şi temeinice.
