Art.998 – art.999 Cod civil
Creditoarea DGFP CONSTANTA a solicitat ca prin hotarârea judecatoreasca sa se dispuna obligarea pârâtei D.C. la plata pasivului societar în cuantum de 218.599 lei, în calitatea sa de administrator statutar al societatii SC R.F. SRL.
Motivând actiunea, creditoarea învedereaza în esenta ca, administratorul se face vinovat de fapta prevazuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, întrucât, a dispus în interes personal continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati.
Apreciind ca sunt întrunite conditiile raspunderii civile delictuale, creditoarea a aratat ca, debitoarea nu a facut demersuri pentru înregistrarea bilanturilor financiar-contabile aferente anului 2008 la organul fiscal teritorial, ori acest aspect întruneste elementele constitutive ale ipotezei lit.c a art.138 din Legea nr.85/2006.
Se învedereaza ca, procedând în aceasta maniera, nu s-a putut permite reflectarea datelor privind activitatea societatii si situatia la zi a patrimoniului acesteia, încalcându-se, atât disp. Legii nr.82/1991, cât si disp. art.73 din Legea nr.31/1990.
Desi legal citata, pârâta D.C. nu si-a exprimat pozitia procesuala.
Examinând actiunea dedusa judecatii, Tribunalul Constanta – Sectia comerciala – judecatorul sindic pronunta Încheierea nr.2221/COM/19.04.2010, apreciind ca, cererea nu are caracter fondat, urmând a fi respinsa ca atare, pentru urmatoarele considerente, în esenta:
Potrivit concluziilor raportului care analizeaza cauzele si persoanele responsabile de starea de încetare de plati, lichidatorul judiciar enumera cauze obiective de intrare a societatii în procedura falimentului determinate de o scadere accentuata a productiei în industria textila, care a avut o influenta semnificativa asupra declinului sau financiar.
Retine instanta ca, lichidatorul judiciar în raportul de analiza a cauzelor ajungerii societatii în încetare de plati, a aratat ca au fost depuse înscrisurile reglementate de din Legea nr.85/2006, opinând ca nu sunt îndeplinite conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale.
În raport de cererea creditoarei, desi se mentioneaza ca administratorul statutar nu a facut demersuri pentru înregistrarea bilanturilor contabile ale anului 2008, reclamanta invoca savârsirea faptei reglementata de art.138 lit.c din legea în materie.
În atare conditii, arata instanta de fond ca fapta de a nu organiza si conduce activitatea în conformitate cu art.1 din Legea nr.82/1991, asa cum pretinde creditoarea, pretinsa încalcare a disp. art.73 din Legea nr.31/1990 se circumscrie ipotezei lit.d a art.138 si nicidecum lit. c.
Se mai retine ca lit.c a art.138 presupune si un element intentional, în sensul ca a dispus în interes personal, continuarea unei activitati, ori nu rezulta acest aspect din datele spetei.
Astfel, din nici o proba nu rezulta ca, debitoarea prin organul sau de conducere a derulat o activitate comerciala riscanta care a atras insolventa debitoarei, cu alte cuvinte nu este probata activitatea în folosul propriu al pârâtei, situatie de fapt urmare careia se respinge ca nefondata cererea de antrenare a raspunderii materiale a administratorului debitoarei.
Împotriva Încheierii nr.2221/19.04.2010 a declarat în termen legal recurs creditorul DGFP CONSTANTA, cu indicarea temeiului de drept prev.de art.12 al.1 din Legea nr.85/2006, art.299 – art.316 Cod pr.civila si cu urmatoarea motivatie, în esenta:
-în mod gresit judecatorul sindic a retinut ca cererea privind atragerea raspunderii personale mu are un caracter legal, în conditiile în care lichidatorul judiciar a mentionat în raportul privind cauzele si împrejurarile care au generat starea de insolventa a debitoarei ca, aceasta a continuat sa desfasoare o activitate neprofitabila în conditiile în care, pe piata exista o scadere accentuata a productiei în domeniul de activitate în care functiona si SC R.F. SRL;
-fostul administrator, desi societatea înregistra sume semnificative datorate catre bugetul de stat, nu a urmarit prin nici o modalitate reducerea sau stoparea acestora.
Solicita admiterea recursului, cu consecinta admiterii cererii astfel cum a fost formulata, în sensul atragerii raspunderii personale a intimatei pârâte D.C.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, conform art.312 Cod pr.civila, apreciaza Curtea, pentru urmatoarele considerente, în esenta:
Prin Sentinta civila nr.3785/COM/18.05.2009., Tribunalul Constanta – Sectia comerciala, judecatorul sindic, a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei, împotriva debitoarei SC R.F. SRL.
La data de 14.09.2009 lichidatorul judiciar a înteles a depune la dosarul cauzei raportul asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei, în care concluzioneaza ca nu poate aprecia asupra cauzelor aparitiei starii de insolventa, fapt pentru care la data de 25.09.2009 recurenta deduce judecatii cererea având ca obiect autorizare introducere actiune privind antrenarea raspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere ai societatii.
Prin Încheierea nr.5674/COM/05.10.2009 judecatorul sindic admite cererea, dispunând în temeiul art.138 al.3 din Legea nr.85/2006, autorizarea comitetului creditorilor sa introduca actiunea prev. de art.138 al.1 din lege.
Urmare autorizarii, la data de 30.10.2009 recurenta DGFP întelege a chema în judecata pe administratorul statutar al societatii – numita D.C. -, pentru ca, în calitatea sus-mentionata, sa raspunda material si cu averea personala pentru faptele ce atrag aceasta raspundere astfel cum sunt prevazute în continutul disp.art.138 al.1 lit.”c” din Legea nr.85/2006, în vederea platii creantei totale înregistrata în valoare de 218.599 lei.
În aceste conditii, lichidatorul judiciar întocmeste si depune la dosarul cauzei Raportul privind actele si operatiunile efectuate de catre lichidatorul judiciar al debitoarei SC R.F. SRL în perioada 14.09.2009 – 23.11.2009, dupa care, se depune cel ce priveste perioada 24.11.2009 – 22.02.2010, pentru ca, prin completarile aduse acestor rapoarte sa fi concluzionat la Cap.II din „Raportul asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei” în sensul ca, declinul financiar se datoreaza scaderii accentuate a productiei din industria textila si astfel, în speta, nu sunt întrunite dispozitiile cuprinse în art.138 din Legea nr.85/2006.
În atare situatie, Curtea apreciaza ca actiunea dedusa judecatii a fost în mod legal si temeinic respinsa de catre instanta de fond deoarece, raspunderea membrilor organelor de conducere ale unei societati comerciale supuse procedurii prevazute de Legea nr.85/2006 este o raspundere civila delictuala, care presupune îndeplinirea cumulativa a celor 4 conditii generale ale raspunderii si anume:
-existenta prejudiciului;
-existenta unei fapte ilicite;
-raportul de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicita;
-existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul.
Pe de alta parte, aceasta actiune are un dublu temei de fapt si anume, atât starea de insolventa a debitoarei, cât si savârsirea uneia din faptele expres prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006, iar natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei este o raspundere contractuala sau delictuala, în functie de izvorul obligatiei încalcate.
Astfel, potrivit art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu disp.art.59 al.1 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte:
a)……
b)….
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, înb mod vadit persoana juridica la încetarea de plati;
d)au tinut o fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea…”.
Cu alte cuvinte, membrii organelor de conducere raspund numai daca au savârsit în cadrul mandatului lor faptele prevazute de lege, care au cauzat insolventa debitorului, cu mentiunea ca fiind o raspundere delictuala, reclamanta/recurentul are obligatia conform art.1169 sa dovedeasca întrunirea cumulativa a conditiilor reglementate de art.998 – art.999 Cod civil, respectiv existenta faptei prevazute de art.138 lit.”c” din Legea nr.85/2006.
robatoriul administrat în cauza face dovada, astfel cum a retinut legal si instanta de fond ca, administratorul debitoarei nu a dispus în interes personal continuarea unei activitati ori ca, ar fi derulat activitati comerciale riscante ce au atras insolventa societatii, stiut fiind ca intentia/vinovatia nu este prezumata, ci trebuie dovedita.
Simpla invocare a dispozitiilor art.138 lit.”c” din Legea nr.85/2006 nu conduce automat la atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere, în situatia în care nu s-a facut dovada întrunirii cumulative a conditiilor pentru atragerea raspunderii civile delictuale comerciale pentru fapta proprie.
În acest sens, comportamentul faptelor administratorului (sau persoanelor asimilate), si care a fost apreciat în final ca o lipsa de pricepere în conducerea societatii, fara a dovedi intentia de fraudare a interesului creditorilor, nu poate constitui temeiul admiterii cererii creditoarei, cum de altfel, nici scaderea accentuata a productiei nu poate constitui temeiul admiterii cererii creditoarei, în contextul în care industria textila în ansamblul sau se afla în declin.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotarârii recurate, vazând si disp.art.312 Cod pr.civila, Curtea apreciaza în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
