Art.138 – Legea nr.85/2006
Prin cererea adresata Tribunalului Constanta si înregistrata sub nr.2406/118/26.11.2009, creditoarea DGFP Constanta a solicitat autorizarea sa, în calitate de creditor care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, pentru introducerea actiunii având ca obiect antrenarea raspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
Motivând cererea, creditoarea DGFP Constanta a învederat în esenta ca lichidatorul judiciar S.A.L. a publicat Raportul asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, în cuprinsul caruia afirma ca, nu este în masura sa întocmeasca, în temeiul art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006, raportul amanuntit asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, motivat de faptul ca, debitorul nu a înteles sa depuna la dosarul cauzei documentele prevazute de art. 28 alin.1 din Legea insolventei.
A aratat creditoarea DGFP Constanta ca, desi în aceasta situatie, lichidatorul judiciar desemnat de judecatorul-sindic avea obligatia de a face aplicarea prevederilor art.147 din Legea nr.85/2006, practicianul în insolventa se multumeste doar sa constate ca „nu este în masura sa întocmeasca raportul”.
De aceea, DGFP Constanta a solicitat Tribunalului Constanta – judecator sindic sa o autorizeze, în calitatea sa de creditor majoritar al SC N.I. SRL – în procedura insolventei, sa formuleze si sa depuna actiunea având ca obiect antrenarea raspunderii personale patrimoniale a fostilor asociati ai debitoarei.
Prin Încheierea nr.2810/COM din 06.05.2010, Tribunalul Constanta a respins cererea de autorizare formulata de creditoarea DGFP Constanta, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut în esenta ca, potrivit dispozitiilor art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 „Comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor poate cere judecatorului sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin.1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin.1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninta sa se prescrie”.
Se arata ca, din acest text de lege rezulta ca, pentru a ne afla în ipoteza prevazuta de prevederea legala, este necesar ca administratorul judiciar sau lichidatorul sa fi omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica, ori acesta sa fi omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin.1, cu mentiunea ca, în ambele cazuri se cere ca raspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninta sa se prescrie .
În cauza de fata, arata instanta de fond, prin raportul asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la starea de faliment, depus la dosar la data de 15.10.2009, lichidatorul judiciar a precizat ca, nu a intrat în posesia documentelor contabile si nu a putut analiza actele si operatiunile comerciale stabilite de lege a fi suspuse verificarii în cadrul procedurii insolventei; ca urmare, în baza informatiilor financiare postate pe site, nefiind îndeplinite conditiile de atragere a raspunderii patrimoniale a fostului administrator, nu întelege sa formuleze cerere în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, retine instanta de fond, în cauza de fata nu ne aflam în nici una din cele doua ipoteze care, sa justifice solicitarea creditorului DGFP de autorizare, cât timp lichidatorul judiciar nu a omis nici sa precizeze persoanele culpabile de starea de insolventa si nici sa formuleze actiunea, ci a mentionat în mod expres ca, nu sunt îndeplinite conditiile de atragere a raspunderii patrimoniale si introducerea cererii nu se justifica.
Nefiind întrunite conditiile textului de lege, judecatorul sindic a respins ca nefondata cererea formulata de DGFP Constanta.
Împotriva acestei hotarâri în termen, a declarat recurs creditoarea DGFP CONSTANTA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevazut de dispozitiile art.8 din Legea nr.85/2006, art.304 al.9 si art.3041 Cod pr.civila, si urmatoarea motivatie, în esenta:
-gresit instanta de fond – judecator sindic a respins cererea de autorizare formulata de creditoare pentru introducerea actiunii având ca obiect antrenarea raspunderii personale patrimoniale a fostului administrator al intimatei debitoare, motivat de faptul ca, lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile si nu a putut stabili cauzele care au dus la intrarea în insolventa a debitoarei;
-faptul ca DGFP CONSTANTA are o creanta semnificativa fata de debitoare, exista risc mare generat de efectele specifice hotarârilor de închidere a procedurii, în ce priveste descarcarea debitorului si a lichidatorului judiciar de orice îndatoriri si responsabilitati, în conditiile în care, nu este antrenata raspunderea administratorului, prin aplicarea disp.art.137 din Legea nr.85/2006.
Solicita admiterea recursului, sa se constate ca cererea de autorizare îndeplineste cumulativ cele doua conditii prevazute de legea insolventei: lichidatorul judiciar a omis sa indice în raportul asupra cauzelor insolventei persoanele culpabile de aceasta stare a patrimoniului debitorului, ori a omis sa formuleze actiunea, dispunându-se admiterea cererii de autorizare a DGFP CONSTANTA ca si creditor ce figureaza înscris în tabelul definitiv consolidat cu o creanta mai mare de 50%.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar al SC N.I. SRL solicita respingerea recursului, cu motivatia ca a intrat în posesia documentelor contabile si în urma analizarii acestora a apreciat ca, nu sunt îndeplinite conditiile privind incidenta art.138 din Legea nr.85/2006.
Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor aduse hotarârii recurate si care au fost încadrate în dispozitiile art.304 pct.9 dar si potrivit art.3041 din Codul de procedura civila, vazând si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, Curtea apreciaza în sensul respingerii recursului, ca nefondat, pentru urmatoarele considerente, în esenta:
Dispozitiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la momentul pronuntarii hotarârii, stabilesc urmatoarele: ”comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) si raspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) ameninta sa se prescrie. ”
Aceste dispozitii trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare a art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, introdusa prin OUG 173/2008 conform caruia: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:”
Potrivit dispozitiilor art. 138 alin.1, în vigoare la momentul pronuntarii hotarârii, în principiu, au calitate procesuala activa pentru promovarea actiunii în raspundere civila administratorul sau lichidatorul si doar, în subsidiar, comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabila a judecatorului sindic, conditionat alternativ de:
-omisiunea administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, a persoanelor culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitoarei;
-omisiunea administratorului/lichidatorului de a formula actiunea prevazuta la alin.1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninta sa se prescrie.
În speta, lichidatorul judiciar prin rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a învederat ca, nu poate face aprecieri asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia starii de insolventa si a persoanelor vinovate de aparitia starii de încetare de plati.
A concluzionat lichidatorul ca, nu se identifica elemente care sa conduca la atragerea raspunderii personale patrimoniale a administratorului societatii debitoare.
Într-o astfel de situatie, Curtea retine ca hotarârea judecatorului sindic este legala, cererea de autorizare pentru introducerea actiunii în raspundere civila nefiind circumscrisa conditiilor obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezenta unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolventei si persoanele culpabile ori de a formula actiune.
Asa cum rezulta din practica constanta a Curtii Constitutionale, dispozitiile art.138 alin.3 au fost declarate constitutionale, chiar daca conditioneaza autorizarea comitetului de creditori de a introduce actiunea de stabilire a raspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si a oricaror alte persoane, de îndeplinirea celor doua conditii prevazute de lege.
S-a retinut ca, specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedura speciale, care deroga de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constitutie si în acest context, actiunea de stabilire a raspunderii patrimoniale a persoanelor prevazute de lege, poate fi supusa anumitor conditii restrictive întrucât, nu reprezinta o actiune în sine statatoare, ci o cerere incidenta care intervine într-un cadru procesual preexistent.
De asemenea, s-a retinut ca, aceste conditii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate si de intentia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuala activa subsidiara, circumstantiata de lipsa de diligenta a titularilor acestei actiuni, si anume administratorul judiciar sau lichidatorul.
În aceasta materie, Curtea Constitutionala a statuat ca oriunde legiuitorul a conditionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinte si respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intentia de a restrânge accesul liber la justitie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitarii dreptului constitutional prevazut de art.21, asigurând protectia drepturilor si intereselor legitime a tuturor partilor.
Concluzionând, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, reprezinta o masura de exceptie, pendinte de concluziile lichidatorului judiciar investit cu atributii de verificare si evidentiere a cauzelor aparitiei insolventei si a persoanelor culpabile de aparitia acestei stari, iar în raportul întocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele culpabile de aparitia starii de insolventa a debitoarei, Curtea retine ca judecatorul sindic a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale în materie când a apreciat ca, nu sunt îndeplinite cerintele legale si a respins cererea de autorizare.
Pentru considerentele aratate mai sus, Curtea retine ca hotarârea tribunalului este legala, criticile aduse de recurenta nefiind de natura a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedura civila recursul va fi respins ca nefondat.
