Prin Încheierea nr. 3381/COM/23.10.2008, pronuntata de judecatorul sindic în dosar nr.5672/118/2008, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei fata de debitoarea SC A.P. COM SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.T. SPRL.
În îndeplinirea atributiilor prevazute de lege în sarcina sa, la termenul de judecata din 19.11.2009 lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei un raport cuprinzând propunerea de închidere a procedurii conform art.131 din
Lichidatorul judiciar a reiterat mentiunile din rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 conform carora nu poate face aprecieri asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia starii de insolventa si persoanelor vinovate de aparitia starii de încetare de plati întrucât nu a avut la dispozitie documentelor financiar contabile ale debitoarei.
A concluzionat lichidatorul ca nu se identifica elemente care sa conduca la atragerea raspunderii personale patrimoniale a administratorului societatii debitoare.
A concluzionat lichidatorul ca nu se identifica elemente care sa conduca la atragerea raspunderii personale patrimoniale a administratorului societatii debitoare.
De asemenea, s-a aratat în raport ca debitoarea nu figureaza înregistrata cu bunuri imobile si imobile în evidentele fiscale. Si, cum în patrimoniul societatii falite nu exista bunuri iar soldul contului deschis pe numele averii debitoarei este zero, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii conform dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Raportul a fost publicat în BPI nr. 5891/8.12.2009.
AVAS, a formulat, la data de 16.12.2009 obiectiuni la raportul întocmit de catre lichidatorul judiciar, solicitând continuarea procedurii de lichidare cu masuri care sa conduca la recuperarea sumelor datorate de debitoare, iar DGFP Constanta a formulat, în temeiul art.138 al.3 din Legea 85/2006 cerere de autorizare în vederea formularii cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar.
În motivarea obiectiunilor, AVAS a aratat ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite prin art.138 din Legea 85/2006, debitoarea fiind lipsita de lichiditati întrucât a fost administrata cu rea credinta sau cu neglijenta, iar creditorii nu-si pot recupera creantele contrar scopului procedurii speciale.
Principala atributie a lichidatorului este, conform art.25 din lege, întocmirea unui raport amanuntit asupra activitatii debitorului, cuprinzând toate aspectele majore care au caracterizat desfasurarea procedurii, inclusiv persoanele raspunzatoare pentru generarea starii de incapacitate de plata si cauzele insolventei.
La dosar nu exista documente din care sa rezulte aceste aspecte, lichidatorul nefiind un judecatoresc cu atributii de vânzare a bunurilor din averea debitoarei.
În acest context, întrucât lamurirea acestor probleme este obligatoriu instituita de lege, contestatoarea a apreciat ca se impune continuarea procedurii si efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru recuperarea sumelor datorate de debitoare.
În drept, s-au invocat dispozitiile art.129 al.1 din Legea nr. 85/2006.
La data de 16.12.2009 creditoarea DGFP Constanta a formulat cerere de autorizare pentru introducerea actiunii având ca obiect antrenarea raspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
Prin Încheierea nr. 2390/22.04.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins ca nefondata cererea formulata de DGFP Constanta, în calitate de creditor al debitoarei S.C. A.P. COM S.R.L. privind autorizarea în vederea formularii cererii de antrenare a raspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Au fost respinse ca inadmisibile obiectiunile formulate de AVAS la raportul lichidatorului judiciar prin care a propus închiderea procedurii, obiectiuni întemeiate pe art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, judecatorul sindic a retinut ca, fata de dispozitiile art.129 din Legea nr.85/2006, finalizarea lichidarii bunurilor din averea debitorului este consemnata în raportul final întocmit de catre lichidator.
Raportul final si situatiile financiare finale reprezinta o sinteza a tuturor rapoartelor si planurilor de distributie partiala întocmite conform art.122 alin.1 si 2 din Legea nr.85/2006.
Din continutul textului de lege enuntat judecatorul sindic a retinut ca raportul final supus obiectiilor creditorilor, se întocmeste în cazul în care în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Obiectiunile se refera la gresita aplicare de catre lichidator a regulilor raspunderii patrimoniale instituita prin art.138 din Legea 85/2006 si tratarea cu superficialitate a cauzelor si împrejurarilor ce au condus la aparitia starii de insolventa .
Or, aceste aspecte nu fac obiectul controlului de legalitate exercitat de judecatorul sindic conform art.129 al.2 din Legea 85/2006.
Prin urmare, raportul prin care se propune închiderea procedurii nu este raport final întocmit conform art. 129 din lege, astfel ca obiectiunile creditoarei întemeiate pe dispozitiile acestui text de lege nu pot fi primite.
Relativ la cererea DGFP Constanta, judecatorul sindic a retinut ca, fata de pentru a fundamenta cererea de autorizare, în întelesul art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, reclamantul trebuie sa faca dovada îndeplinirii cerintei mentionate expres de al.1 al art.138 din Legea nr. 85/2006, respectiv identificarea de catre lichidatorul judiciar, în raportul prev. de art.59 din Legea nr. 85/2006 a persoanelor culpabile de aparitia starii de insolventa a debitoarei persoana juridica.
În speta, conditiile deduse din interpretarea coroborata a dispozitiilor legale mai sus mentionate nu sunt îndeplinite, întrucât lichidatorul judiciar a apreciat ca în cauza nu a identificat fapte care sa intre sub incidenta art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006 si nu intentioneaza sa formuleze cererea prevazuta de art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006
Împotriva acestei hotarâri au declarat recurs creditoarele – DGFP Constanta si AVAS Bucuresti.
Recurenta creditoare DGFP Constanta a criticat hotarârea pronuntata de judecatorul sindic ca fiind nelegala si netemeinica, motivat de faptul ca a formulat cerere de autorizare în calitate de creditor ce detine mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor, întrucât lichidatorul judiciar a aratat ca nu a intrat în posesia documentelor contabile si ca nu poate stabili cauzele care au dus la intrarea în insolventa a debitoarei, astfel încât nu a înteles sa formuleze actiunea prevazuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În opinia recurentei închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art. 131 nu poate fi efectuata înainte de a se solutiona în fond cererea prevazuta de art. 138 din Legea privind procedura insolventei, sens în care solicita sa fie utilizate toate caile prevazute de lege pentru recuperarea debitului în cuantum de 4.512 lei.
Solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, sa se constate ca cererea de autorizare îndeplineste cumulativ cele doua conditii prevazute de Legea insolventei.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 304 alin.9 si art. 304 ind.1 Cod pr.civila.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat si mentinerea hotarârii pronuntata de judecatorul sindic ca fiind legala si temeinica.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar legal citata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de creditoare ca nefondat si mentinerea hotarârii pronuntata de judecatorul sindic ca fiind legala si temeinica.
Recurenta creditoare AVAS Bucuresti a criticat hotarârea pronuntata de instanta de fond ca fiind nelegala si netemeinica.
Arata recurenta ca instanta de fond a apreciat ca obiectiunile formulate sunt inadmisibile, deoarece raportul final a fost formulat în temeiul dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, ori un raport final poate fi formulat exclusiv în temeiul art. 129 din legea nr. 85/2006 .
Considera ca indiferent de temeiul de drept invocat pentru formularea unui raport final, afirmatia ca nu se pot formula obiectiuni la acest raport echivaleaza cu eludarea dreptului la aparare, drept constitutional cu putere de principiu de drept procesual.
Solicita sa se aprecieze ca obiectiunile formulate ca fiind admisibile si, pe cale de consecinta, solicita instantei sa se dispuna admiterea recursului, casarea hotarârii atacate si trimiterea cauzei la instanta de fond în vederea solutionarii obiectiunilor pe fond.
În subsidiar, continuând considerentele legate de dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, masura propusa de catre legiuitor reprezinta o amendare a creditorilor care nu avanseaza sumele necesare cheltuielilor, în timp ce lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite de dispozitiile art. 138 si urmatoarele din Legea nr. 85/2006.
Solicita admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii obiectiunilor formulate si pe cale de consecinta, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pâna la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC Ancora Pan SRL le are de achitat creditorilor.
În drept a invocat dispozitiile art. 304 pct.9 coroborat cu dispozitiile art. 304 ind.1 din Codul de pr.civila si dispozitiile art. 2, art. 136, art. 138, art.140, art. 142 alin.1 din legea nr. 85/2006.
Examinând recursurile prin prisma criticilor aduse hotarârii si care au fost încadrate în dispozitiile art.304 pct.9 dar si potrivit art.3041 din Codul de procedura civila Curtea constata ca sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006 „În orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de închidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.”
Dispozitiile art. 129 din Legea 85/2006 prevad ca „dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului sindic un raport final însotit de situatiile financiare finale…Creditorii pot formula obiectii la raportul final…”.
Din continutul textului prevazut în art.129 din Legea nr. 85/2006 rezulta ca raportul final supus obiectiilor creditorilor se întocmeste doar în cazul în care în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care au fost lichidate.
Rezulta deci ca lichidatorul este obligat sa întocmeasca un raport final pe care sa-l supuna aprobarii judecatorului sindic si împotriva caruia creditorii pot formula obiectiuni doar în situatia în care bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, astfel ca raportul prin care lichidatorul supune atentiei judecatorului sindic împrejurarea inexistentei bunurilor nu constituie raport final în sensul art.129 deoarece un asemenea raport vizeaza existenta bunurilor în patrimoniul debitoarei iar nu lipsa totala a acestora.
Prin urmare, cererea denumita impropiu „raport” prin care lichidatorul supune atentiei judecatorului sindic împrejurarea inexistentei bunurilor în averea debitoarei si prin care solicita închiderea procedurii, nu constituie raport final în sensul dispozitiilor art.129 motiv pentru care Curtea apreciaza ca legala solutia judecatorului sindic privind inadmisibilitatea obiectiunilor fata de un astfel de raport .
Si aceasta pentru ca, asa cum rezulta din motivele invocate de recurenta AVAS, aceasta nu critica masurile luate de practicianul în insolventa, relative la procedura de lichidare a bunurilor din averea debitoarei conform art. 113 si urm. din Legea 85/2006, masuri apte sa atraga exercitarea controlului de legalitate reglementat de art.129 al.2 rap. la art.21 al.4 din Legea nr.85/2006.
În atare situatie, Curtea apreciaza ca fiind eronata sustinerea recurentei privind încalcarea dreptului la aparare prin respingerea ca inadmisibile a obiectiunilor si aceasta pentru ca are deschisa calea recursului împotriva unei hotarâri de închidere a procedurii în temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006, unde îsi poate expune argumentele sale fata de o astfel de propunere a lichidatorului judiciar.
Pe cale de consecinta, aflându-ne în prezenta unei cereri formulata de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii insolventei motivata de lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate din averea debitoarei, nu era obligatoriu întocmirea unui raport final si în mod corect a apreciat tribunalul ca obiectiunile formulate de AVAS sunt inadmisibile, cât timp prin ele nu se critica masurile luate de practicianul în insolventa în cursul procedurii.
În ceea ce priveste recursul DGFP Constanta referitor la respingerea cererii de autorizare pentru introducerea actiunii întemeiate pe dispozitiile art.138 al.3 din Legea nr. 85/2006 Curtea retine urmatoarele:
Dispozitiile art. 138 al.3 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la momentul pronuntarii hotarârii, stabilesc ca, ” comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor poate cere judecatorului-sindic sa fie autorizat sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin. (1) si raspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) ameninta sa se prescrie. ”
Aceste dispozitii trebuie interpretate în acord cu actuala reglementare a art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, introdusa prin OUG 173/2008 conform caruia: „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:”
Potrivit dispozitiilor art. 138 alin.1, în vigoare la momentul pronuntarii hotarârii, în principiu, au calitate procesuala activa pentru promovarea actiunii în raspundere civila administratorul sau lichidatorul si doar, în subsidiar, comitetul creditorilor, cu autorizarea prealabila a judecatorului sindic, conditionat alternativ de:
-omisiunea administratorului judiciar sau lichidatorului de a indica, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, a persoanelor culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitoarei;
-omisiunea administratorului/lichidatorului de a formula actiunea prevazuta la alin.1 si raspunderea persoanelor la care se refera alin.1 ameninta sa se prescrie.
În speta, lichidatorul judiciar prin rapoartele anterioare întocmite conform art.59 din Legea 85/2006 a învederat ca nu poate face aprecieri asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia starii de insolventa si a persoanelor vinovate de aparitia starii de încetare de plati întrucât nu a avut la dispozitie documentelor financiar contabile ale debitoarei.
Într-o astfel de situatie, Curtea retine ca hotarârea judecatorului sindic este legala, cererea de autorizare pentru introducerea actiunii în raspundere civila nefiind circumscrisa conditiilor obligatorii, alternative stabilite de legiuitor, nefiind deci în prezenta unei omisiuni a lichidatorului de a indica cauzele insolventei si persoanele culpabile ori de a formula actiune.
Asa cum rezulta din practica constanta a Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 138 alin.3 au fost declarate constitutionale, chiar daca conditioneaza autorizarea comitetului de creditori de a introduce actiunea de stabilire a raspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si a oricaror alte persoane, de îndeplinirea celor doua conditii prevazute de lege.
S-a retinut ca specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedura speciale, care deroga de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin.2 din Constitutie si în acest context actiunea de stabilire a raspunderii patrimoniale a persoanelor prevazute de lege poate fi supusa anumitor conditii restrictive întrucât nu reprezinta o actiune în sine statatoare, ci o cerere incidenta care intervine într-un cadru procesual preexistent.
De asemenea, s-a retinut ca aceste conditii impuse prin art.138 alin.3 din lege sunt justificate si de intentia legiuitorului de a atribui comitetului creditorilor o calitate procesuala activa subsidiara, circumstantiata de lipsa de diligenta a titularilor acestei actiuni, si anume administratorul judiciar sau lichidatorul.
În aceasta materie, Curtea Constitutionala a statuat ca oriunde legiuitorul a conditionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinte si respectarea anumitor proceduri, nu s-a operat în acest fel cu intentia de a restrânge accesul liber la justitie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitarii dreptului constitutional prevazut de art.21, asigurând protectia drepturilor si intereselor legitime a tuturor partilor.
Concluzionând, cum autorizarea comitetului creditorilor sau a creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor reprezinta o masura de exceptie, pendinte de concluziile lichidatorului judiciar investit cu atributii de verificare si evidentiere a cauzelor aparitiei insolventei si a persoanelor culpabile de aparitia acestei stari, iar în raportul întocmit conform art. 59 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar nu a identificat persoanele culpabile de aparitia starii de insolventa a debitoarei, Curtea retine ca judecatorul sindic a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale în materie când a apreciat ca nu sunt îndeplinite cerintele legale si a respins cererea de autorizare.
Pentru considerentele aratate mai sus, Curtea retine ca hotarârea tribunalului este legala , criticile aduse de recurente nefiind de natura a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedura civila recursurile vor fi respinse ca nefondate.
