Legitimare procesuală activă potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, când nu este posibilă desemnarea comitetului creditorilor. Aspecte ce trebuie valorificate de către judecătorul sindic la darea autorizaţiei prevăzute de art. 138


Potrivit art. 138 alin. (3) din Legea insolvenţei, legiuitorul a recunoscut legitimare procesuală activă în cererile de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei doar comitetului creditorilor, iar nu unuia sau mai multor creditori, priviţi izolat.
În speţă însă, existând doar un singur creditor, nu a fost posibilă desemnarea comitetului creditorilor. În atare situaţie, cererile în care este recunoscută legitimare procesuală activă doar comitetului creditorilor pot fi promovate doar de unicul creditor. Judecătorul sindic are sarcina de a stabili că acest creditor, fiind singurul participant la procedură cu această calitate, este abilitat în promovarea acţiunilor.

Secţia comercială, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 769 din 12 octombrie 2007

Curtea de Apel Galați a admis recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. și a modificat încheierea recurată, în sensul că a admis cererea creditoarei, pe care a autorizat-o să formuleze cererea în angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

în speță, prin sentința nr. 582 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Galați, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului, la cererea debitoarei SC K. SRL prin lichidator.

Singura creanță înregistrată în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei este cea a A.V.A.S. Aceasta creditoare a solicitat să fie autorizată de judecătorul sindic să promoveze cererea întemeiată pe prevederile art. 138 alin. (1) din lege.

Sub un prim aspect, a considerat că, într-adevăr, potrivit art. 138 alin. (3) din lege, legiuitorul a recunoscut legitimare procesuala activa în cererile de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei doar comitetului creditorilor, iar nu unuia sau mai multor creditori, priviți izolat.

în speță însă, există doar un singur creditor, ipoteză care nu este acoperită de dispozițiile art. 16 din lege, nefiind posibilă desemnarea comitetului creditorilor.

în atare situație, cererile în care este recunoscută legitimare procesuala activă doar comitetului creditorilor pot fi promovate doar de unicul creditor. Judecătorul sindic are sarcina de a stabili că acest creditor, fiind singurul participant la procedură cu aceasta calitate, este abilitat în promovarea acțiunilor. Aceasta întrucât principalul rol al comitetului creditorilor este acela de a reprezenta interesul concursual al adunării creditorilor. Or, în speță, există identitate între cei doi participanți la procedură (adunarea creditorilor și comitetul creditorilor).

Sub un al doilea aspect, judecătorul sindic, învestit cu o atare cerere, nu este îndrituit de lege decât să verifice cele două aspecte reglementate de art. 138 alin. (3) din lege, și anume: lichidatorul a omis să indice, în raport, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 alin. (l) și răspunderea persoanelor amenință să se prescrie.

în cauza de față, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar a menționat expres ca nu înțelege să formuleze o atare cerere, ceea ce nu echivalează cu o „omisiune”.

Apreciem greșită o atare interpretare a dispozițiilor art. 138 alin. (3) din lege. Premiza acordării autorizației comitetului creditorilor o constituie abstențiunea administratorului/lichidatorului de a introduce o atare acțiune, fie că acesta omite, fie că refuză să își îndeplinească o atare atribuție legală. Important de stabilit este doar faptul că s-a produs o dovadă de către creditor, din care rezultă că lichidatorul nu va introduce el însuși o atare cerere.

Pe de altă parte, la soluționarea cererii de autorizare a comitetului creditorilor, judecătorului sindic nu îi este permis să antameze soluția ce s-ar putea da unei atare acțiuni, șansele acesteia de reușită. Dacă legea l-ar fi învestit, în această etapă, cu prerogativa „pipăirii fondului”, el ar deveni incompatibil, în cele mai multe cazuri, să soluționeze acțiunea în antrenarea răspunderii, ceea ce nu poate constitui intenția legiuitorului.

Față de considerentele ce preced, curtea a constatat că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.