În fapt, prin decizia, a cărei anulare se solicită de către petentă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Tribunalul Mureş, secţia de administrativ, ca urmare a constatării lipsei competenţei materiale a CNSC de soluţionare a cauzei.
În esenţă, în motivarea deciziei intimatul susţine că procedând, în temeiul art. 278 alin. 1 din O.U.G. 34/2006, la verificarea din oficiu a competenţei în soluţionarea plângerii formulate de petentă, în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. 3¹ din Legea nr. 51/2006 modificată şi completată de O.U.G. 13/2008, soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ teritoriale şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii se realizează potrivit Legii nr. 554/2004, cererea introductivă de instanţă urmând a fi introdusă la instanţa de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului. În concluzie, având în vedere dispoziţiile art. 2 paragraf 1 lit. d Cod procedură civilă, organul administrativ jurisdicţional, CNSC, a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Mureş – secţia de contencios administrativ.
În raport cu solicitările formulate prin contestaţie, instanţa urmează, în primul rând, să stabilească dacă în mod legal CNSC, ca organ administrativ jurisdicţional, a procedat la „declinarea” cauzei în favoarea unei instanţe judecătoreşti şi, în funcţie de soluţia ce urmează a fi dată pe această excepţie de procedură, să se pronunţe asupra fondului cauzei, în măsura în care nu se impune cercetarea altor excepţii de procedură sau excepţii de fond.
Instanţa reţine, din actele de la dosar, că autoritatea contractantă, respectiv Oraşul Iernut, a organizat procedura achiziţiei publice, în temeiul O.U.G. 34/2006 privind achiziţiile publice, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare a oraşului Iernut prin concesionare”. Procedura achiziţiei publice a s-a derulat în prima parte a anului 2009, astfel cum rezultă din dosarul depus în original de CNSC.
Este adevărat că prin O.U.G. 13720.02.2008, publicată în Monitorul oficial al României nr. 145/26.02.2008, a fost introdus un nou text, respectiv art. 51 alin. 3¹ (completându-se în acest fel Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi sociale) în sensul în care, aşa cum a arătat şi intimatul, soluţionarea litigiilor contractuale dintre operator şi utilizator se realizează de instanţele competente potrivit legii, şi anume de instanţele de contencios administrativ de la nivelul tribunalelor.
Însă, cadrul normativ privind salubrizarea localităţilor este prevăzut şi de o altă lege, respectiv Legea nr. 101/25.04.2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, care are ca obiect stabilirea cadrului juridic unitar privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciului public de salubrizare a localităţilor.
Acest din urmă act normativ a fost modificat, la rândul lui, de Legea nr. 224/28.10.2008, art. 13 alin. 3 (text nou introdus prin această lege), publicată în Monitorul oficial al României în luna noiembrie 2008 şi care, astfel cum a fost modificat prin acest act normativ, prevede textual că „Procedura de atribuire şi regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităţilor sunt cele stabilite de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ – teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale O.U.G. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii…”.
Aşadar, instanţa constată că soluţia de „declinare” a competenţei de soluţionare a cauzei, astfel cum a fost dată de CNSC prin decizia atacată de petentă, este evident una nelegală, din mai multe perspective:
În primul rând, soluţia preconizată de O.U.G. 34/2006, la art. 278 alin. 5, atunci când CNSC constată intervenită o excepţie de procedură, cum este şi cea a necompetenţei organului administrativ jurisdicţional de soluţionare a contestaţiei, este cea de respingere a contestaţiei şi nicidecum de „declinare”. O astfel de soluţie, de „declinare”, nu este prevăzută de cadrul normativ specific competenţelor unui organ administrativ jurisdicţional, inclusiv de cel specific prevăzut de O.U.G. 34/2006. Este adevărat că art. 297 din O.U.G. 34/2006 face trimitere la dreptul comun, atunci când O.U.G. 34/2006 nu prevede norme speciale, însă din examinarea sistematică a dispoziţiilor normelor procedural civile, în special a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, doar instanţa judecătorească poate declina soluţionarea cauzei către o altă instanţă sau către un organ administrativ jurisdicţional; situaţia inversă, ca organul administrativ jurisdicţional să-şi decline competenţa, nu este prevăzută de legiuitor, normele fiind de strictă aplicare în materia competenţei materiale, interpretul neputând extinde sfera acestor norme la alte situaţii. Este evident că organul administrativ jurisdicţional, respectiv CNSC, nu putea declina cauza, ci, în acord cu dispoziţiile art. 278 alin. 5 din O.U.G. 34/2006 cel mult putea respinge contestaţia ca urmare a constatării unei excepţii de procedură.
În al doilea rând, organul administrativ jurisdicţional face o confuzie regretabilă între „soluţionarea litigiilor contractuale”, după cum se exprimă legiuitorul în O.U.G. 13/2008, şi procedura de atribuire a contractelor de delegare, care se face conform O.U.G. 34/2006, în acest din urmă caz actul normativ privind achiziţiile publice aplicându-se, în lipsa unor dispoziţii contrarii, inclusiv în ce priveşte soluţionarea contestaţiilor de către CNSC. Or, contestatoarea nu a atacat un contract în derulare, la care se referă art. 51 alin. 3¹ din Legea 51/2006, modificată de O.U.G. 13/2008, ci efectiv la o etapă a procedurii de atribuire a contractului de către autoritatea contractantă reprezentată de Oraşul Iernut.
Este adevărat că art. 36 din Legea 101/2006 prevede că soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea şi executarea contractelor revine instanţelor de contencios administrativ, însă, în aceeaşi idee, în cazul de faţă nu este atacată de către contestator încheierea sau executarea contractului, ci o fază/etapă prealabilă încheierii contractului, şi anume o etapă cuprinsă în procedura de atribuire ce precede încheierea contractului. De altfel, din examinarea sistematică a O.U.G. 34/2006 se observă că însuşi legiuitorul a privit separat procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, ca o procedură prealabilă, de încheierea şi executarea contractului – cu alte cuvinte, încheierea contractului este precedată obligatoriu de procedura de atribuire, ca etapă prealabilă.
Nu în ultimul rând, mai trebuie observat că Legea nr. 224/2008, relativ la procedura achiziţiei publice privind serviciile de salubrizare, inclusiv cele privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare, a fost adoptată ulterior O.U.G. 13/2008, respectiv a textului nou introdus prin această ordonanţă, art. 51 alin. 3¹. Or, este evident că norma ulterior adoptată, art. 13 alin. 3 astfel cum a fost introdusă de Legea nr. 224/2008, se aplică ca fiind în vigoare în ce priveşte procedura de achiziţie a unui astfel de contract, având în vedere că procedura s-a declanşat şi s-a desfăşurat la începutul anului 2009, deci după intrarea în vigoare în forma dată de Legea nr. 224/2008 a art. 13 alin. 3 din Legea nr. 101/2006.
Pe cale de consecinţă, observând dispoziţiile art. 285 alin 2 din O.U.G nr. 34/2006, care prevăd că atunci când instanţa constată că CNSC s-a pronunţat pe excepţie, fără să soluţioneze fondul contestaţiei, urmează a admite plângerea formulată de petentă, să desfiinţeze soluţia dată de organul administrativ jurisdicţional şi să reţină cauza spre judecarea pe fond a cauzei, sens în care va proceda la acordarea unui termen pentru acest motiv.
