Licitaţiile au un caracter comercial, ele fiind în realitate adevărate vânzări, iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, potrivit art. 2, pct. 1 lit. a C. pr. civ..
Competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare a unor acte administrative ale autorităţilor publice nu trebuie confundată cu competenţa de soluţionare a cererilor de suspendare a licitaţiilor organizate în temeiul unor dispoziţii cuprinse în acte administrative ale autorităţilor publice.
Prin sentinţa nr. 191/2000, pronunţată în dosarul nr. 369/2000, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a respins excepţiile necompetenţei materiale şi inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate, şi a admis în parte acţiunea reclamantelor A.J.V.P.S. Arad, Argeş, Bihor, Botoşani ş.a. împotriva M.A.P.P.M., a dispus suspendarea licitaţiilor pentru stabilirea valorii reale a tarifelor de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare din toate judeţele ţării, ce urmează a fi organizate de pârât în perioada 17.01.2000 -14.02.2000, la sediul pârâtului. Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 16.278 lei, cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantele au solicitat ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună suspendarea licitaţiilor pentru stabilirea valorii reale a tarifelor de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare din toate judeţele ţării, ce urmează a fi organizate de pârât în perioada 17.01.2000 -14.02.2000, la sediul său, cu motivarea că atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare este reglementată de Legea nr. 103/1996 şi O.U.G. nr. 129/1999, încă nevalidată de Parlament, iar în aplicarea acestor acte normative pârâtul a emis Ordinele nr. 657,728 şi 793/1998 ce au fost contestate şi s-a dispus suspendarea lor, fiind emise ulterior Ordinele nr. 963,964 şi 965/ 1999, care, la rândul lor, au fost atacate pe calea contenciosului adminsitrativ.
Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţiile de inadmisibilitate a acţiunii şi de necompetenţă materială, şi a solicitat respingerea cererii, arătând că soluţiile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia administrativ au fost atacate cu recurs.
Pe fond, tribunalul a reţinut că organizarea licitaţiilor nu mai are suport legal, întrucât Ordinul nr. 964/1999, emis de pârât a fost suspendat de Curtea
de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 60/2000, până la soluţionarea dosarului nr. 59/2000, privind anularea aceluiaşi ordin.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, care a arătat că au fost încălcate dispoziţiile imperative referitoare la competenţă, deoarece ordinele în speţă sunt emise de o autoritate publică centrală şi competenţa revine, potrivit art. 3 pct. 1 C. pr. civ., Curţii de Apel Bucureşti şi nu Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care fondul cauzei urmează să se judece de Curtea de Apel Bucureşti.
S-a mai susţinut că tribunalul nu a avut în vedere că sentinţa nr. 60/2000 a fost atacată cu recurs, că suspendarea face imposibilă organizarea licitaţiei, iar urgenţa nu se justifică în cauză.
Analizând actele dosarului, Curtea a respins apelul, ca nefondat, reţinând că licitaţiile au un caracter comercial, ele fiind în realitate adevărate vânzări, iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 3 pct.1 C. pr. civ., aşa cum susţine apelanta. Şi celelalte două motive au fost înlăturate de Curte, deoarece apelanta confundă competenţa de soluţionare a cauzei cu competenţa de soluţionare a acţiunilor în anuiare a unor acte administrative ale autorităţilor publice, cum este în speţă Ordinul nr. 964/1999, şi care revine, într-adevăr, Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ.
(Secţia comercială, decizia nr. 1542/2000) NOTĂ: Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost menţinută de către Curtea Supremă de Justiţie prin anularea recursului, ca netimbrat. (Judecator Nela Petrisor)
