Limitele investirii instanţei. Cerere formulată după încheierea dezbaterilor. Cereri


Reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâţii L.G. şi SC A. R 2000 SRL, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună excluderea asociatului L.G. din SC A.2000 SRL Slatina, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul L.G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi, prin cerere reconvenţională, excluderea acesteia din SC A.RO 2000 SRL, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 483 din 30 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1631/2004, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.C., dispunându-se excluderea asociatului pârât L.G. din SC A.R. 2000 SRL Slatina. S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul L.G., ca neîntemeiată, pârâtul fiind obligat la 345.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul L.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut că în şedinţa publică de la 30 iunie 2004 a solicitat să se ia act că în cazul în care se va admite acţiunea, solicită împărţirea activului şi pasivului societăţii şi a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru împărţirea patrimoniului.

Recursul este nefondat.

Recurentul a arătat că în şedinţa publică de la 30 iunie 2004, când s-a soluţionat fondul, ar fi declarat că înţelege să se retragă din societate şi să se dispună împărţirea patrimoniului. Susţinerea acestuia este eronată, deoarece din practicaua sentinţei rezultă că a solicitat respingerea acţiunii şi admiterea cererii reconvenţionale, iar cu privire la soluţia dată acesteia din urmă, nici nu s-au formulat critici în recurs.

După acordarea cuvântului asupra fondului părţile nici nu mai pot formula cereri noi, astfel încât în mod corect instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de împărţire a patrimoniului cu care nu a fost investită potrivit legii.

În temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă s-a respins recursul.