Lipsa clauzei compromisorii. Introducerea de către reclamantă a cererii de arbitrare, acceptată de pârât. Consecinţe


R.P.A. ale C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., art. 13

Cu privire la contractclc de antrepriză nr. 8, nr. 9, nr. 11, Tribunalul arbitral a constatat că lipsa clauzelor compromisorii nu determină necompetenţă acestei instituţii permanente

de arbitraj de soluţionare a prezentului litigiu, întrucât convenţia arbitrală poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cercri de arbitrare şi acceptarca pârâtului ca această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj (conform art. 13 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pc lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României).

Or. la primul termen de arbitrare (încheierea din 20 iunie 2006). părţile nu au formulat obiecţii în legătură cu constituirea şi competenţa Tribunalului arbitral. Pe calc de consecinţă, Tribunalul arbitral este competent să soluţioneze prezentul litigiu decurgând şi din contractele de antrepriză nr. 8. nr. 9, nr. 11.

Sentinţa arbitrată nr. 79 din 19 aprilie 2007