Lipsa de stăruinţă a reclamantei în privinţa acordului intervenit între părţi nu poate impieta asupra producerii efectelor juridice ale contractului judiciar, câtă vreme acesta nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, similar cazului unui contract e


Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 907/24 septembrie 2010

Prin acţiunea formulată de reclamanta S.C. AA SRL Bistriţa, în contradictoriu cu pârâta S.C. E România Reasigurare SA, s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta SC E România Asigurare – Reasigurare SA, la plata sumelor de 39.683 EURO, cu titlu de despăgubiri, dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 17.08.2009, până la plata integrală a despăgubirii, şi la plata sumei de 12.000 lei/lună, reprezentând daune pentru neutilizarea bunului asigurat, începând cu data de 17.08.2009 până la plata integrală a despăgubirii. Cu cheltuieli de judecată.

Asupra excepţiei necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, instanţa s-a pronunţat în şedinţa publică din data de 05.02.2010 în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, pentru considerentele consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Pârâta SC E România Asigurare Reasigurare SA (fosta SC A SA), prin înscrisul transmis prin fax la data de 09.04.2010, aduce la cunoştinţa instanţei faptul că la data de 11.01.2010, între părţi s-a încheiat Tranzacţia nr. 167/11.01.2010, conform căreia, prin achitarea sumei de 95.000 lei, reclamantul va renunţa la dreptul pretins şi la judecată în dosarul mai sus amintit, anexându-se totodată înscrisul care materializează tranzacţia la care face trimitere, precum şi dovada plăţii către reclamantă a sumei menţionate în tranzacţie (95.000 lei).

Reclamanta, prin notele depuse la dosar a învederat instanţei că prin semnarea convenţiei invocate de pârâtă, a acceptat de fapt plata propusă de către aceasta din urmă doar cu titlu de avans din suma totală a daunei suferite de bunul asigurat, plată despre care se susţine că a fost achitată cu mare întârziere, condiţii în care menţionează că îşi susţine acţiunea, pe care o precizează pentru termenul de judecată din 17.09.2010 ca având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 48.341 lei, rest neachitat din despăgubirea pretinsă de reclamantă.

În replică, pârâta solicită a se observa faptul că întrucât în data de 12.01.2010, la numai o zi după încheierea tranzacţiei, s-a efectuat plata solicitată, debitul fiind stins, cauza a rămas fără obiect, motiv pentru care califică cererea precizatoare a reclamantei depusă pentru termenul din data de 19.03.2010, cu privire la ce ar reprezenta acea sumă din tranzacţie, „penibilă” atâta timp cât în tranzacţie se stipulează cu claritate că „părţile au convenit de comun acord că prin achitarea sumei de 95.000 lei de către pârâtă, reclamanta va renunţa atât la dreptul pretins cât şi la judecată din dosarul 2578/112/2009”.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse la dosar, instanţa, asupra excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârâtă, instanţa reţine următoarele:

Raporturile juridice dintre părţi decurg din contractul de asigurare pentru avarii şi furt a autovehiculelor de transport marfa CD – 0000005351 încheiat între reclamantă, în calitate de asigurat, şi pârâtă, în calitate de asigurator, prin care a fost asigurat bunul autotractor marca Mercedes Benz cu număr de înmatriculare BN 17 PVI, la suma de 39.683 EURO, în condiţiile stipulate în clauzele contractuale.

În data de 05.08.2009, ca urmare a faptului că bunul asigurat a fost avariat în derularea evenimentului rutier consemnat în procesul verbal seria CC nr. 3953109 întocmit de către Politia N, reclamanta a notificat asigurătoarei producerea riscului asigurat, solicitând despăgubirea cuvenită pentru caz de daună totală.

Pe parcursul derulării procedurii judiciare declanşată în prezentul dosar de către reclamantă pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei asigurătoare, a intervenit între părţi un acord de voinţă materializat în înscrisul întocmit la data de 11.01.2010, intitulat „Tranzacţie” şi depus la dosar de către pârâtă.

Conţinutul înscrisului, însuşit de către părţile litigante prin aplicarea ştampilei societăţilor comerciale şi prin semnarea de către reprezentanţii legali ai acestora, stipulează că „în vederea terminării acestui proces”, trimiterea fiind făcută în mod expres la prezentul dosar, „părţile au convenit de comun acord ca prin achitarea sumei de 95.000 lei de către pârâtă, reclamanta va renunţa atât la dreptul pretins, cât şi la judecata în dosarul mai sus menţionat”.

Dovada că suma convenită de părţi a fost achitată de către pârâtă în contul reclamantei chiar a doua zi după încheierea tranzacţiei este făcută cu extrasul de cont aflat la dosar la fila 50.

Cu toate acestea, interpelată de către instanţă în sensul dacă, faţă de tranzacţia încheiată, reclamanta renunţă la judecată sau la dreptul pretins, aceasta susţine că plata făcută conform tranzacţiei reprezintă doar un avans din suma ce i se cuvine, motivând că îşi susţine acţiunea în pretenţii formulată împotriva pârâtei, însă doar pentru diferenţa de 48.341 lei, rest neachitat din despăgubirea pretinsă iniţial.

Totodată, susţine că reprezentantul reclamantei s-a aflat în eroare atunci când a semnat tranzacţia şi că, în privinţa conţinutului acesteia, nu exprimă realitatea acordului intervenit între părţi, menţionând că nu a promovat vreo acţiune judiciară pentru anularea acesteia.

Pentru a conchide, în sensul susţinerilor pârâtei cu privire la rămânerea fără obiect a acţiunii ce face obiectul prezentului dosar, instanţa reţine că plata efectuată de către pârâtă are drept temei obligaţia asumată prin contractul de asigurare, însă, din punct de vedere al dinamicii raportului obligaţional, această obligaţie a fost modificată prin acordul de voinţă al părţilor intervenit după exercitarea acţiunii comerciale în prezentul dosar, similar mecanismului de producere a unei novaţii obiective (prin schimbare de obiect).

Astfel, chiar dacă reclamanta, ulterior exprimării voinţei sale în sensul stingerii litigiului ca urmare a plăţii sumei convenite, nu a mai înţeles să investească instanţa cu o cerere de consfinţire a învoielii conform procedurii prevăzute de art. 271 şi urm. C.pr.civ., nu se poate nega caracterul contractual al actului juridic încheiat de părţi, consecinţa legală ce decurge din prevederile art. 969 C.civ. fiind aceea că părţile sunt ţinute la respectarea întocmai a acestuia. Or, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta şi-a îndeplinit, anterior pronunţării prezentei hotărâri, obligaţia asumată şi totodată acceptată de către reclamantă, astfel încât, întemeiat se susţine că prin plata efectuată, prezenta acţiune a rămas fără obiect.

În privinţa susţinerilor reclamantei cu privire la invaliditatea acordului de voinţă, este de menţionat faptul că aceasta a acceptat plata făcută de către pârâtă fără a se menţiona în cuprinsul tranzacţiei că suma ar reprezenta doar un avans, neindicând care ar putea fi acele motive, raţionale, care ar fi putut-o împiedica să consemneze acest aspect.

Tranzacţia nu presupune, în sine, satisfacerea în totalitate a pretenţiilor formulate în cadrul acţiunii judiciare, întrucât, prin definiţie, ea vizează concesii reciproce. De altfel, dacă pârâta ar fi acceptat plata întregii sume pretinse de către reclamantă, nici nu ar fi avut vreo raţiune şi utilitate legală şi practică încheierea unei tranzacţii, fiind suficient ca aceasta din urmă să-şi exprime, în cuprinsul întâmpinării formulate, acordul cu privire la admiterea acţiunii.

În speţă, lipsa de stăruinţă a reclamantei în privinţa acordului intervenit între părţi nu poate impieta asupra producerii efectelor juridice ale contractului judiciar, câtă vreme acesta nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească, similar cazului unui contract extrajudiciar, chiar şi în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles, aşa cum s-a angajat în cuprinsul tranzacţiei, fie să renunţe la dreptul pretins, fie la judecată, fie să solicite instanţei pronunţarea unei hotărâri de expedient.

A acredita teza reclamantei şi a continua judecata în pofida faptului că obligaţia pârâtei, aşa cum a fost acesta materializată în convenţia părţilor, s-a stins prin plata efectuată în favoarea reclamantei, ar însemna încălcarea principiului „Pacta sunt servanda” şi legitimarea unei atari încălcări din partea pârâtei.

Concluzionând, instanţa urmează a constata că, prin plata sumei de 95.000 lei efectuată de pârâtă, a fost stinsă obligaţia ce-i incumba acesteia în cadrul raportului juridic contractual derulat între părţi, astfel încât, admiţând excepţia invocată, va respinge, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamantă.