LITIGII CU PROFESIONIŞTII. CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. LIPSA DOVEZII PLĂŢII TAXEI DE TIMBRU LA DOSAR, LA DATA JUDECĂRII RECURSULUI. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART.318 ALIN.1 TEZA I COD PROCEDURĂ CIVILĂ. -art.318 alin.1 teza I Cod procedură c


Materie: LITIGII CU PROFESIONIŞTII. CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. LIPSA DOVEZII PLĂŢII TAXEI DE TIMBRU LA DOSAR, LA DATA JUDECĂRII RECURSULUI. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART.318 ALIN.1 TEZA I COD PROCEDURĂ CIVILĂ.

-art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă.

Decizia nr.395/C/11.06.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr.449/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul pârât D. V., în contradictoriu cu intimata debitoare SC „B. ” SRL, C. – prin lichidator judiciar M. R. L. I. SPRL, împotriva sentinţei nr.1664/F din 1.11.2010, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost menţinută în totul.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, pentru termenul din 8.09.2011 recurentul pârât D. V. , a fost citat cu menţiunea achitării taxei de timbru în sumă de 60 lei prin chitanţă CEC plus 0,15 lei timbru judiciar, dar acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Faţă de aceste împrejurări, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.20 alin.1 şi 3 din Legea nr.146/1997 a anulat ca netimbrat recursul, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare recurentul D. V., solicitând anularea ei şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură, în vederea pronunţării unei hotărâri neviciate.

În motivarea contestaţiei sale, contestatorul arată că dezlegarea dată pricinii prin decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale constând în faptul că la data judecării recursului, 08.09.2011, el a formulat o cerere de amânare pentru angajare de apărător şi totodată a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei în contul Trezoreriei Oradea la 07.09.2011.

Aşa cum rezultă din faxul transmis la 07.09.2011, nu a primit nici un răspuns la numărul format, care apare ca fiind număr de fax al Curţii de Apel Oradea, iar acest aspect nu este greşeala sa.

În drept au fost invocate prevederile art.317-321 Cod procedură civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Verificând decizia contestată prin prisma motivelor invocate, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.

Potrivit art.318 al.1 teza a I Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

În interpretarea acestui text de lege, exista greşeală materială în cauză, în situaţia în care ordinul de plată al taxei de timbru s-ar fi aflat la dosar, dar instanţa nu l-ar fi observat şi din eroare ar fi anulat ca netimbrat recursul.

Din actele dosarului, rezultă fără nici un dubiu, după cum recunoaşte şi contestatorul că, instanţa nu a primit faxul prin care contestatorul a încercat să transmită cererea de amânare şi dovada plăţii taxei de timbru, pe fax fiind făcută menţiunea fax eşuat şi că nu s-a răspuns, situaţie în care, contestatorul avea obligaţia să încerce transmiterea actelor prin fax până când primea confirmarea de la instanţă.

Or, neprocedând aşa, curtea a apreciat că contestatorul nu a făcut dovada plăţii taxei de timbru în recurs, prin nedepunerea ordinului de plată a acesteia la dosar, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile unei erori materiale reglementată de art.318(1) teza I Cod procedură civilă, considerente pentru care urmează a respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.