TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, DE ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA Nr. 369/2012
Sedinta publica de la 20 Ianuarie 2012
T R I B U N A L U L,
Prin actiunea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 4299/88/2011 din 08.11.2001, reclamantul …, a solicitat obligarea PRIMARIEI TURCOAIA, la revocarea masurii de diminuare a salariului cu 25% si la plata drepturilor salariale cuvenite si neacordate în perioada iulie pâna la data introducerii actiunii, sume actualizate cu indicele inflatiei pâna la data platii efective.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca este angajat în cadrul institutiei pârâte conform unui contract individual de si, începând cu luna iulie 2010 a primit salariul diminuat cu 25%, masura prin care i-au fost încalcate drepturile garantate de Constitutia României dar si de reglementarile internationale în materie de drepturi fundamentale.
S-a aratat ca salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului în raport cu munca prestata de catre angajat în baza raportului de serviciu.
În drept, reclamantul a invocat dispozitiile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cele ale Protocolului nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, Constitutia României, Codul de procedura civila, Legea 554/2004 si Codul Muncii.
In dovedirea actiunii, reclamantul a depus înscrisuri.
Fara cheltuieli de judecata.
In temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedura civila a solicitat judecarea cauzei si în lipsa.
Pârâta PRIMARIA TURCOAIA, a formulat întâmpinare si a solicitat respingerea, ca neîntemeiata, a actiunii. Pentru aceasta, a aratat ca reclamantul este angajat contractual, iar diminuarea salariului cu 25% s-a dispus în conformitate cu Legea 118/2010, pentru aceasta nefiind emisa vreo dispozitie.
Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele
Fara a emite decizie, PRIMARIA TURCOAIA, în baza dispozitiile art. 1 din Legea 118/2010, începând cu luna iulie 2010, a diminuat cu 25% salariul reclamantului, care are calitatea de personal contractual.
Relativ la aprecierile de necontitutionalitate si de neconventionalitate a prevederilor Legii 118/2010, a dezacordului ei în raport de legea fundamentala si de Conventia privitoare la protejarea drepturilor omului si a protocoalelor sale aditionale, instanta observa ca în ceea ce priveste obiectia de neconstitutionalitate invocata cu privire la diminuarea salariala impusa prin Legea 118/2010, Curtea Constitutionala, prin Decizia 872/2010, în contextul economic de criza mondiala si în cazul particular al României, care are coeficienti macroeconomici îngrijoratori, a statuat ca exista o legatura de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil între cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a constatat totodata si faptul ca masura legislativa criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod si ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului.
Cum asupra exceptiei de neconstitutionalitate s-a pronuntat astfel Curtea Constitutionala în virtutea atributiilor ce-i sunt conferite în mod exclusiv de Legea 47 /1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.101 din 22 mai 1992, si cum deciziile pronuntate de aceasta au putere pentru viitor si sunt general obligatorii, se impune a fi respectate si aplicate ca atare.
Asupra exceptiei de neconventionalitate a legilor sau a dispozitiilor din acestea însa, a dezacordului lor în raport de Conventia privitoare la protejarea drepturilor omului si a protocoalelor sale aditionale, nu numai ca se poate pronunta judecatorul national, acesta are chiar obligatia sa o faca. România, ratificând Conventia privitoare la protejarea drepturilor omului si a protocoalelor sale aditionale, a acceptat ca normele ce deriva din acestea sa faca parte din ordinea juridica interna si sa fie respectate ca atare. Mai mult, în contextul în care exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile, principiu ce este recunoscut de Constitutia României, în art. 20 pct.(2).
Ca atare, în judecarea prezentei pricini, se impune a se verifica daca Legea 118/2010, privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, declarata de altfel a fi în acord cu legea fundamentala interna, contravine cumva reglementarilor ce rezulta din actele normative internationale pe care România le-a ratificat. În caz afirmativ, reglementarea internationala înlatura prevederea legii interne si devine aplicabila în cauza pendinte în virtutea principiului constitutional invocat.
S-a sustinut de catre reclamant ca dispozitia de diminuare a salariului în proportie de 25% constituie o încalcare a dreptului de proprietate proteguit de art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia E.D.O., în contextul în care salariul constituie un bun în sensul acestei norme, iar ingerinta, constând în reducerea salariala în proportia aratata, în contextul în care nu este garantata recuperarea sau alta forma de despagubire, nu este proportionala cu scopul urmarit.
Este veridic faptul ca notiunea de bunuri avuta în vedere de dispozitiile art.1 din Protocolul nr. 1 are o semnificatie ce nu se limiteaza numai la proprietatea unor bunuri corporale, putând fi considerate drepturi de proprietate, deci ,,bunuri“, si alte drepturi si interese ce constituie active. Astfel, jurisdictia europeana a decis cu valoare de principiu ca si drepturile de creanta constituie un ,,bun“ în sensul Protocolului nr. 1.
Atât în jurisprudenta curtii, cât si în cea a fostei Comisii, exista suficiente aplicatii ale acestui principiu care sa determine concluzia ca nu orice creanta îndeplineste cerintele necesare pentru a se circumscrie notiunii la care se face referire. S-a statuat (Hotarârea din 13 iulie 2006, pronuntata în Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotarârea din 24 martie 2005, pronuntata în Cauza Erkan împotriva Finlandei, Hotarârea din 20 mai 2010, pronuntata în Cauza Lelas împotriva Croatiei ) astfel ca “veniturile viitoare, constituie un “bun” numai daca au fost deja câstigate în baza reglementarilor în vigoare sau daca exista un titlu executoriu cu privire la ele”. O creanta nu poate fi considerata un “bun” decât daca ,,a fost constatata sau stabilita printr-o decizie judiciara trecuta în puterea lucrului judecat” (Decizia din 18 octombrie 2002, pronuntata în Cauza Fernandez-Molina Gonzales et autres c/Espagne, Corneliu Bîrsan – Conventia europeana a drepturilor omului – Comentariu pe articole Vol. I.- Drepturi si libertati, pag. 974.)
Reclamantul nu poate invoca vreun act normativ în vigoare si nici nu detine vreun titlu executoriu care sa ateste aceasta prerogativa, astfel ca nu este beneficiarul acestui drept în întelesul art. 1 din Protocolul 1. Dreptul la 25% pentru care s-a diminuat salariul nu are o fundamentare în reglementarea juridica nationala. Legea 330/2009 nu reprezinta actul normativ care garanteaza dreptul la salariul în cuantumul invocat întrucât a fost abrogat prin Legea 284/2010 publicata in Monitorul Oficial 877/2010. Mai mult, reducerea salariala la care se face referire este reglementata prin Legea 118/2010.
Dincolo de aceste argumente care pledeaza în sensul excluderii din sfera de protectie a art. 1 Protocolul nr.1 a drepturile pretinse prin actiunea pendinte, prin aceea ca nu se circumscriu notiunii de ,,bun“ la care s-a facut referire, trebuie aratat si faptul ca aceeasi instanta europeana a statuat ca principiile conventiei nu confera dreptul de a continua încasarea salariului într-un cuantum determinat (Paragraful 94, Hotarârea din 19.04.2007, pronuntata în Cauza Vilho Eskelinen si altii împotriva Finlandei) si este la latitudinea statelor sa stabileasca prin legea bugetului cuantumul drepturilor salariale si sa determine ce beneficii trebuie sa plateasca angajatilor.(Punctul 23, Hotarârea din 8.11 2005, pronuntata în Cauza Kechko împotriva Ucrainei )
Ca atare, aprecierea ca nu se poate diminua un drept dobândit sub imperiul unui statut legal, nu este întemeiata. Invocarea de catre reclamanta a dispozitiilor din Legii 554/2004 nu sunt aplicabile în cauza pentru ca raportul de munca este reglementat de Codul muncii.
Curtea E.D.O. nu analizeaza situatia reducerii salariilor ca si cum ingerinta ar fi “o privare de proprietate”. În consecinta, lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce, eo ipso, la încalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. A retinut astfel ca statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu, si nu este rolul curtii de a verifica în ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor în care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (Paragraf 59, Hotarârea din 8 decembrie 2009, pronuntata în Cauza Wieczorek contra Poloniei, Paragraf 53, Hotarârea din 19 decembrie 1989, pronuntata în Cauza Mellacher contra. Austriei. )
Având în vedere ca nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu consta în verificarea acordarii unei despagubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce masura angajatul a fost lipsit în totalitate de salariu ( Paragraf 39, Hotarârea din 12 octombrie 2004, pronuntata în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei) functionarul si familia sa au fost lipsiti în totalitate de mijloace de subzistenta (Azinas c. Ciprului ) sau masura este discriminatorie
În materie de de exemplu (- Aprox. 43% (T. c. Suediei); aprox 38% (Jankovic c Croatia,); 5% (Lenz c. Germaniei); reduceri de 50% din pretul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din pretul asigurarii pentru automobile- (Domalewski c. Polonia); reducerea cu 66% a pensiei principale (Callejas c. Spaniei), Curtea accepta reduceri substantiale, chiar de peste 50%, ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurari sociale, fara a ajunge la concluzia încalcarii articolului 1 al Protocolului nr. 1.
S-ar putea ajunge la concluzia încalcarii conventiei când prin circumstantele concrete ale unui angajat, acesta trebuie sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, care duce la alterarea dreptului la salariu – respectiv situatia financiara ar fi grav afectata, nemaiputând plati cheltuieli de întretinere, salariatul fiind lipsit de mijloace de subzistenta.
Elementele cauzei de fata nu evidentiaza vreo situatie dintre cele analizate de Curte. Reclamantul nu a facut dovada ca s-ar afla într-o astfel de situatie de fapt, apta sa afecteze mijloacele sale de subzistenta, astfel se deduce ca nu s-a încalcat proportionalitatea prev. de CEDO.
Este adevarat ca îndrituirea la salariu este corolarul dreptului la munca proteguit de normele legii fundamentale, iar diminuarea sa a fost caracterizata de însati Curtea Constitutionala ca reprezentând o veritabila restrângere a exercitarii acestui drept, însa reglementarile legislative care legitimeaza diminuarea salariala nu au aptitudinea de a aduce atingere substantei dreptului, din moment ce aceasta diminuare a fost ordonata cu respectarea conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, si anume:
– sa fie prevazuta prin lege;
– sa se impuna restrângerea sa, restrângere care sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
– sa fie necesara într-o societate democratica;
– sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;
– sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu;
– sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Ca masura nu este excesiva rezulta si din împrejurarea ca restrângerea exercitiului acestui drept este temporara, începând cu data de 01.01.2011, statul adoptând masuri legislative de diminuare a reducerilor la care s-a facut referire. Astfel, prin Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-au majorat cu 15%.
Toate acestea, în conditiile în care solutia legislativa de diminuare salariala a fost determinata de apararea securitatii nationale, care are si o componenta sociala si economica, amploarea si gravitatea fenomenului crizei economice, în absenta unor masuri de reducere a cheltuielilor bugetare, putând determina incapacitatea statului de a-si acoperi datoriile.
Masura de diminuare a salariului în proportie de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod, asa încât orice critica referitoare la existenta vreunei discriminari este neavenita.
De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihaie? împotriva României (cererea nr. 44232/11) ?i Adrian Gavril Sente? împotriva României (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat neîncalcarea de catre Statul român a dispozitiilor articolului 1 din Protocolul Adi?ional nr. 1 la Conventie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare
In consecinta, cum Legea 118/2010 este constitutionala, iar exceptia de conventionalitate analizata prin prezenta hotarâre este neîntemeiata, instanta concluzioneaza asupra împrejurarii ca reclamatul … nu este îndreptatita sa primeasca sumele aferente diminuarii salariale dispuse prin acest act normativ.
Ca atare, pretentiile invocate vor fi respinse ca neîntemeiate.
5
