Chiar dacă cele două părţi nu au consemnat într-un înscris comun contractul încheiat de acestea, comanda urmată de valorează contract, în speţă contractul fiind de antrepriză, iar intimata fiind ţinută, potrivit art. 969 şi 970 C.civ., să-şi execute obligaţiile asumate. Potrivit art. 1020 C.civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părţi nu îşi îndeplineşte angajamentul său, iar apelanta a făcut dovada că şi-a executat propriile obligaţii asumate prin contractul părţilor. În ceea ce priveşte data de la care curg dobânzile, potrivit art. 43 C.com., dobânzile curg de drept de la data când datoria a devenit exigibilă, însă, având în vedere dreptul de dispoziţie al reclamantei, dobânda va curge de la data expirării termenului notificat de apelantă intimatei.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 59 din 4 iunie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 51/12.03.2012, a respins acţiunea ca nefondată, privind pe reclamant SC GCTP în contradictoriu cu pârâta SC MS SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că între părţi au intervenit relaţii comerciale specifice obiectului de activitate al societăţii pârâte constând în principal în activitatea de consultanţă pentru implementarea de tehnologii informatice şi participare la licitaţie. Aceste servicii au fost prestate de societatea pârâtă, iar contravaloarea acestor servicii a fost achitată la un interval scurt de la emiterea facturilor, fără nicio obiecţie din partea reclamantei.
Comanda depusă la dosarul cauzei de către reclamantă în susţinerea acţiunii nu a fost însuşită de pârâtă, obiectul acesteia fiind denumit „instalare reţea electrică hale de producţie din comuna Filipeşti, judeţul Bacău” în valoare de 279.854 RON, beneficiar reclamanta SC GCTP SRL, emisă la data de 14.03.2008. Că înscrisul depus de reclamantă în susţinerea acţiunii nu face dovada vreunei obligaţii asumate de pârâtă şi care în esenţă ar fi trebuit să stabilească îndeplinirea unor obligaţii ulterioare cu termen, aşa cum a rezultat din acest act emis în anul 2008.
Faţă de pretenţiile reclamantei, instanţa a apreciat că înscrisul nu înlocuieşte un contract, situaţie în care instanţa învestită cu rezoluţiunea contractului şi ulterior a comenzii, aşa cum a fost precizată de reclamantă, a respins acest capăt de cerere.
Că rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului, iar în contextul probatoriului administrat, reclamanta nu a făcut dovada condiţiilor pe care le presupune rezoluţiunea; neexecutarea obligaţiei totală sau parţială, culpa debitorului şi punerea în întârziere.
În susţinerea acestui punct de vedere vine şi înscrisul depus în dovedirea efectuării procedurii concilierii directe care face referire la instituţia juridică „îmbogăţirea fără justă cauză”, şi nu la comanda invocată de reclamantă emisă la data de 14.03.2008.
Potrivit interogatoriului depus la dosarul cauzei, pârâta a arătat că a emis un număr de 2 facturi fiscale reprezentând contravaloarea serviciilor prestate potrivit obiectului de activitate, consultanţă, informaţii şi sprijin de specialitate, efectuate la sediul societăţilor şi prin corespondenţă electronică. Situaţie susţinută şi prin răspunsul formulat la interogatoriu reclamantei SC GCTP SRL, care a recunoscut că au existat întâlniri între reprezentanţii celor două societăţi şi care a precizat că ordinele de plată au fost completate fără explicaţie prin referire la facturile fiscale emise de pârâtă şi nu conţin alte menţiuni cu privire la obiectul plăţii.
Instanţa a înlăturat concluziile raportului de expertiză, având în vedere probatoriul administrat în cauză, cu atât mai mult cu cât expertul consemnează în raportul de expertiză aspecte ce nu rezultă din probatoriul administrat, respectiv existenţa unei note de comandă, termenul la care ar fi fost lansată această comandă, termenul de execuţie, natura lucrărilor sau locaţia în care ar fi trebuit să fie executate; în schimb, precizează că pentru aceste lucrări termenul de executare este până la data de 14.11.2007, deşi comanda este emisă la data de 14.03.2008 fără a identifica un înscris care să susţină data menţionată în raportul de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.
Recursul a fost timbrat cu 3.450 lei, taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În motivarea recursului, recurenta arată că în fapt a emis comanda nr. 343/14.11.2007 pentru efectuarea unei reţele electrice în valoare de 279.854,60 lei, fără TVA, la 29.11.2007 intimata a emis o primă factură pentru suma de 254.413,27 lei, achitată cu OP 753 din 30.11.2007, iar la 3.12.2007 a emis o altă factură pentru suma de 25.441, 33 lei achitată cu OP la 4.12.2007.
Că, deşi s-a convenit ca termen pentru începere a lucrării 14.03.2008, intimata nu a început lucrarea, iar aceasta a refuzat să mai comunice.
Susţine recurenta că a pus în întârziere intimata la 4.05.2010, iar la 31.05.2010 a convocat-o la conciliere directă.
Arată că reţinerile instanţei nu sunt susţinute de probe, că intimata era autorizată, potrivit certificatului de la O.R.C., să execute lucrări de instalaţii electrice, iar aceasta nu a făcut dovada relaţiilor contractuale pretinse, facturile fiind emise pentru lucrări de instalaţii, şi nu de consultanţă, cum a reţinut instanţa de fond.
Că, deşi nu există dovada serviciilor de consultanţă, prima instanţă a reţinut că plăţile ar fi fost efectuate pentru astfel de servicii, că astfel de servicii nu pot valora suma achitată de recurentă.
În ceea ce priveşte comanda, arată că instanţa greşit a reţinut că nu a fost însuşită de pârâtă, că aceasta a fost emisă la 14.11.2007, şi nu la data de 14.03.2008, cum a reţinut instanţa.
Arată că, de asemenea, a apreciat greşit prima instanţă că o comandă nu echivalează cu un contract, atâta timp cât la două săptămâni după emiterea comenzii intimata a emis facturile, iar recurenta a efectuat plăţile conform facturilor emise, iar din comandă rezultă elementele contractului.
Că, deşi pârâta a emis facturile şi a încasat suma de 279.854,60 lei, din expertiză rezultă că nu a fost efectuată o astfel de instalaţie electrică, fiind dovedită culpa pârâtei în neexecutarea contractului şi punerea în întârziere a acesteia, respingerea rezoluţiunii contractului fiind greşită. De asemenea, greşită este şi reţinerea împrejurării că prin notificarea la conciliere se menţionează îmbogăţirea fără justă cauză, dar şi faptul că nu a executat lucrările la care s-a obligat.
Mai arată că pe facturile emise de pârâtă este menţionat ,,instalare reţea electrică” şi nu consultanţă sau informaţii; că pârâta nu a indicat nicio lucrare de consultanţă ce ar fi fost efectuată la sediul recurentei sau expediată prin corespondenţă electronică.
Recurenta menţionează răspunsul la interogatoriu al pârâtei, în care recunoaşte că au existat întâlniri între cele două societăţi şi că acestea ar fi precedat emiterea comenzii nr. 343; că ordinele de plată menţionează facturile emise de intimată.
Afirmă recurenta că prima instanţă a interpretat greşit raportul de expertiză şi a fost înlăturat ca urmare a constatărilor eronate ale instanţei referitoare la emiterea comenzii.
Prin întâmpinare, pârâta susţine caracterul nefondat al recursului, că reclamanta avea obligaţia dovedirii pretenţiilor sale, potrivit art. 1169 C.civ., că între părţi nu au existat raporturile juridice pretinse, iar înscrisul depus de reclamantă nu face dovada asumării unei obligaţii de către intimat, că acest înscris nu înlocuieşte un contract, că acesta a fost constituit ,,pro causa”, că aceasta rezultă şi din aceea că în invitaţia la conciliere se menţionează, drept temei al pretenţiilor, îmbogăţirea fără justă cauză, şi nu pretinsa comandă.
Susţine că a prestat servicii specifice obiectului de activitate al societăţii pârâte, fără a avea la bază o comandă şi care au fost achitate corespunzător, că o dovadă în acest sens o constituie achitarea facturilor în termen relativ scurt.
Că şi în situaţia în care ar fi existat raporturile pretinse reclamanta nu a făcut dovada condiţiilor pentru care ar putea interveni rezoluţiunea, expertiza Rotaru neavând nicio bază tehnică, ci doar susţinerile reclamantei.
Că expertul reţine existenţa unei comenzi, fără ca aceasta să fi fost dovedită, că nu face referire la alte înscrisuri ori constatări personale.
Instanţa, prin încheierea din 23.04.2013, a recalificat, în condiţiile art. 84 C.proc.civ., cererea formulată de reclamantă, constatând că aceasta, faţă de valoarea cererii de chemare în judecată, este apel şi nu recurs cum greşit a denumit-o reclamanta.
Prin decizia nr. 59/2013 s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa şi a dispus rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. A fost obligată societatea pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 279.854 lei cu dobânda legală de la data de 11.05.2010 şi până la achitarea sumei şi suma de 12.955 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
În fapt, SC MC SRL este o societate comercială care are ca obiect principal de activitate ,,alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei”, cod CAEN 6209, iar ca activitate secundară şi ,,lucrări de instalaţii electrice”, cod CAEN 4321, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău (fila 18-20 apel).
În data de 14.11.2007 apelanta emite comanda nr. 343 către societatea intimată. Din conţinutul acestei comenzi rezultă că apelanta a comandat intimatei executarea unei lucrări denumită de emitentă ,,instalare reţea electrică hale de producţie din comuna Filipeşti nr. 288, judeţul Bacău”, lucrare în valoare de 279.854 RON pentru care apelanta s-a obligat la plata în avans a valorii lucrării, intimata fiind obligată prin comandă să execute lucrarea până la 14.03.2008 şi să o predea în baza unui proces-verbal de recepţie (fila 3).
Comanda emisă de apelantă nu este semnată de societatea intimată, însă la 29.11.2007 şi 3.12.2007 emite două facturi nr. 3001, respectiv nr. 3024, în care menţionează că apelanta, pentru lucrarea de ,,instalare reţea electrică, trebuie să achite 254.413,27 lei (TVA cu taxare inversă), respectiv 25.441,33 lei (TVA «0»)”.
În factura nr. 3001/2007 (fila 6 dosar fond) se menţionează şi faptul că scadenţa pentru suma consemnată este ,,conform contract”, iar în factura nr. 3024/2007 stabileşte scadenţa la 8.12.2007 (fila 7).
Apelanta cu ordinul de plată (OP) nr. 753 din 30.11.2007 achită suma de 254.413,27 lei cu menţiunea că plata se impută creanţei consemnate în factura nr. 3001/29.11.2007 şi OP din 4.12.2007, prin care achită suma de 25.441,33 lei, cu menţiunea că plata se impută facturii nr. 3024/03.12.2007 (fila 8 dosar fond).
Din extrasul jurnalului de cumpărări depus în apel de apelantă rezultă că sumele achitate au fost înregistrate în evidenţa contabilă a apelantei (filele 26 şi 31 dosar apel).
Intimata, deşi recunoaşte existenţa unor raporturi comerciale între cele două societăţi, iar prin factura nr. 3001/29.11.2007 menţionează existenţa unui contract pentru scadenţa plăţii sumei consemnate în factură, nu face dovada existenţei raporturilor juridice contractuale în temeiul cărora a emis factura nr. 3001 din 29.11.2007.
Potrivit art. 46 C.com., obligaţiunile comerciale se probează printre altele, cu înscrisuri sub semnătură privată, facturi acceptate, registrele părţilor şi orice alte mijloace de probă admise de legea civilă, iar aşa cum s-a reţinut înscrisul denumit de apelantă „Comandă” nu este asumată prin semnătură de intimată şi astfel acesta are doar valoare de început de dovadă scrisă.
Instanţa reţine că, atât în conţinutul comenzii, cât şi în facturile emise de intimată, lucrarea asupra cărora părţile au convenit este instalare reţea electrică, apelanta executându-şi obligaţiile de plată pretinse de intimată prin cele două facturi.
Având în vedere obiectul comenzii care are aceeaşi denumire (instalare reţea electrică) cu denumirea obiectului prestaţiei menţionate pe facturile emise de intimată, a faptului că taxarea inversă menţionată în chiar factura emisă de intimată constituie o măsură simplificată incidentă, potrivit art. 160 C.fisc. (2007), în cazul lucrărilor de construcţii-montaj, instanţa de apel reţine că părţile au încheiat un contract potrivit căruia intimata s-a obligat să execute lucrarea de ,,instalare reţea electrică” până la termenul din 14.03.2008 când era obligată să predea lucrarea în urma recepţionării lucrării în baza unui proces-verbal de recepţie, iar apelanta să achite în avans contravaloarea lucrării, contractul părţilor fiind sinalagmatic.
Chiar dacă cele două părţi nu au consemnat într-un înscris comun contractul încheiat de acestea, comanda urmată de executare (emiterea celor două facturi reprezentând un act de executare a contractului), valorează contract, în speţă contractul fiind de antrepriză, intimata fiind ţinută, potrivit art. 969 şi 970 C.civ., să-şi execute obligaţiile asumate.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că la locul indicat în comanda nr. 343/2007 nu a fost executată nicio lucrare de ,,instalare a reţelei electrice”, iar intimata, deşi recunoaşte existenţa unor raporturi comerciale cu apelanta, chiar dacă neagă comanda, nu face dovada că şi-ar fi achitat obligaţiile contractuale pentru care a încasat de la apelantă suma de 279.854,60 lei.
Potrivit art. 1020 C.civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una din părţi nu îşi îndeplineşte angajamentul său.
Cum apelanta a făcut dovada că şi-a executat propriile obligaţii asumate prin contractul părţilor, iar intimata nu a făcut dovada executării propriilor obligaţii şi nici că a solicitat termen pentru executarea acestora, solicitarea desfiinţării contractului de către apelanta-reclamantă din culpa intimatei este pe deplin dovedită, instanţa urmând să dispună rezoluţiunea contractului de antrepriză încheiat la 29.11.2007 (data executării prin emiterea facturii nr. 3001/2007).
Desfiinţarea contractului părţilor are drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, în consecinţă instanţa urmând să oblige intimata să restituie reclamantei suma încasată cu titlu de preţ pentru obligaţiile asumate şi neexecutate, în cuantum de 279.854 lei.
Potrivit art. 1082-1085 C.civ., debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau puteau fi prevăzute la încheierea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din său, iar potrivit art. 1086, chiar şi în cazul dolului, daunele-interese trebuie să fie o consecinţă directă şi necesară a neexecutării contractului.
Cum reclamanta a solicitat drept daune-interese dobânda legală, instanţa văzând şi dispoziţiile art. 1088 C.civ., constată că apelanta este îndreptăţită să perceapă dobânda legală la suma reprezentând contravaloarea lucrării neexecutate culpabil de intimată.
În ceea ce priveşte data de la care curg dobânzile, potrivit art. 43 C.com., dobânzile curg de drept de la data când datoria a devenit exigibilă. Este adevărat că pârâta, asumându-şi comanda emisă de reclamantă, trebuia să execute lucrarea până la 14.03.2008, însă, deşi debitorul era de drept în întârziere, apelanta a optat pentru a o pune în întârziere pe pârâtă la 6.05.2010, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (fila 47-48 dosar apel). Potrivit notificării, apelanta a solicitat în termen de 5 zile de la primirea notificării restituirea sumelor plătite, termen care s-a împlinit pe 11.05.2010. Instanţa, faţă de această împrejurare, prezumă că reclamanta a acceptat modificarea termenului de realizare a lucrării la care s-a obligat pârâta, până la data punerii în întârziere, respectiv 6.05.2010, solicitând plata sumei până la 11.05.2010. Aşa fiind, având în vedere dreptul exclusiv de dispoziţie al reclamantei, instanţa va admite în parte cererea de obligare la plata dobânzii şi va obliga pe intimată la dobânzii legale de la data plăţii 11.05.2010 şi până la achitarea efectivă a acestora.
Intimata-pârâtă este parte căzută în pretenţii şi va fi obligată, potrivit art. 274 C.proc.civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în primă instanţă şi în apel, în cuantum de 12.955 lei.
(Judecător Vasilică Pintea)
