Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune; el poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1238 din 15 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată sub numărul 6055/118/12.04.2011 creditorul SC T.T. SRL a solicitat – în contradictoriu cu debitorul SC E.P. Oregon SUA Sucursala România – să se dispună, până la soluționarea dosarului nr. 6054/118/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului, inclusiv asupra a 34 de vagoane de transport GPL casate și uzate, în vederea garantării unei creanțe în valoare de 302.379 USD, izvorâte din contractul de vânzare – cumpărare nr. 1/9.01.2011 încheiat de părți.
Motivând cererea, creditorul învederează în esență că, a efectuat în favoarea debitorului său, plăți pentru achiziționarea unor deșeuri metalice feroase, provenite din dezasamblarea a 124 de vagoane pentru transport GPL casate și uzate, părțile încheind în acest scop contractul de vânzare – cumpărare nr. 1/9.01.2011, în virtutea căruia, au fost emise mai multe facturi fiscale.
Se arată că, urmare a situației litigioase apărute, creditorul a formulat o cerere de obligare a debitorului la plata sumelor datorate, care, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 6054/118/2011 și, întrucât, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii, se impune sechestrarea tuturor bunurilor mobile și imobile, conform art. 591- art. 592 C.proc.civ.
Prin încheierea nr. 663/COM/11.05.2011, Tribunalul Constanța, admite, în parte, cererea creditorului SC T.T. SRL, dispunând – până la soluționarea în mod irevocabil a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 6054/118/2011 – instituirea sechestrului asigurător asupra a 34 de vagoane de transport GPL casate și uzate.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins cererea de instituire a sechestrului asupra tuturor celorlalte bunuri – mobile și imobile – ale debitorului și s-a dispus fixarea unei cauțiuni în sarcina creditorului SC T.T. SRL, reprezentând echivalentul în monedă națională, al sumei de 30.237 dolari SUA, care va fi achitată în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei dispoziții, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:
Creditorul tinde a valorifica în speța de față, dispozițiile art. 907 C.com. – „partea interesata in o cauza comerciala va putea, o data cu intentarea acțiunii, sa ceara se pune sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului sau, conform art. 614 si următoarele din procedura civila, după deosebirile mai jos enunțate” și art. 908 C.com. – „sechestrul sau poprirea nu se va putea înființa decât numai cu dare de cauțiune, afara de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplata; judecătoria se va pronunța asupra sechestrului in camera de consiliu fără prealabila chemare a parților; sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât daca debitorul va consemna suma, capital, interese si cheltuieli, pentru care s-a înființat acel sechestru”, precum și art. 591 alin. (1) C.proc.civ. – „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune; el poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță”.
Se reține că, legea a instituit sechestrul asigurător ca o măsură de prevedere, la dispoziția titularului unei creanțe, având drept unic scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorului; ulterior obținerii unui titlu executoriu, bunurile astfel indisponibilizate urmează fie a fi valorificate, fie a fi atribuite creditorilor, în contul creanței litigioase.
Printre condițiile impuse de lege pentru instituirea sechestrului, se numără așadar, și aceea ca, debitorul să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor ce fac obiect al sechestrului, reține instanța de fond.
în cauza de față, se arată de către instanța de fond că, partea – creditorul, nu a individualizat în nici un fel, bunurile mobile sau imobile, pe care dorește să le indisponibilizeze – cu excepția vagoanelor achiziționate, astfel încât, autoritatea judiciară, nu poate cenzura exigențele legale referitoare la, apartenența lor, valoarea acestora, ori regimul lor juridic.
Așa fiind, arată instanța de fond că, prin încuviințarea măsurii asigurătorii asupra întregului patrimoniu al debitorului, fără a se cunoaște componența acestuia, s-ar consfinți – practic – un abuz de drept, întrucât, indisponibilizarea nu s-ar mai raporta la valoarea bunurilor și la cea a creanței în litigiu, ci la integralitatea averii debitorului comerciant, antrenând – în alte condiții decât cele reglementate de legea specială – intrarea comerciantului în stare de insolvență.
în măsura în care, creditorul a făcut dovada existenței litigiului de fond, a unei creanțe exigibile, constatate printr-un înscris și a dreptului de proprietate al debitorului asupra celor 34 de vagoane care, au format obiect al contractului de vânzare – cumpărare, fiind așadar întrunite exigențele textelor citate, se va dispune admiterea în parte a cererii, măsura cu caracter conservatoriu, nefiind menită a leza, drepturile legitime ale debitorului.
Având însă în vedere valoarea bunurilor supuse sechestrului, precum și împrejurarea că, acestea sunt exploatate comercial pentru obținerea de profit, s-a dispus obligarea creditorului la plata unei cauțiuni în valoare de 10 % din cuantumul creanței deduse judecății Tribunalului Constanța, pentru a asigura posibilitatea efectivă a despăgubirii debitorului, prejudiciat în ipoteza respingerii acțiunii de fond; măsura asiguratorie a fost instituită prin raportare la dispozițiile art. 595 C.proc.civ., până la soluționarea în mod irevocabil a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 6054/118/2011.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta E.P. Oregon SUA Sucursala România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispozițiile art. 299 și următoarele C.proc.civ. și cu următoarea motivație, în esență:
– instanța de fond, astfel cum se observă din conținutul încheierii recurate, nu a analizat dacă, în cauză, sunt îndeplinite prevederile exprese ale art. 591 alin. (3) C.proc.civ. ;
– în cauza de față, nu există nici o dovadă și nici nu s-a pus problema ca recurenta să se sustragă de la urmărirea creditoarei, mai mult decât atât, valabilitatea contractului este expirată, recurenta îndeplinindu-și în mod corect obligațiile contractuale.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC T.T. SRL, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, SC T.T. SRL invocă excepția tardivității formulării recursului, apreciind că, devin incidente dispozițiile art. 103 alin. (1) C.proc.civ. , iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii recurate, ca legală și temeinică.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
La data de 9.01.2011, părțile au perfectat contractul de vânzare nr. 1/9.01.2011/Sinaia, prin care, recurenta s-a obligat a vinde 124 vagoane de transport GPL, casate și uzate, către intimata reclamantă, acesta fiind obiectul contractului, ce avea stipulată ca durată de valabilitate perioada cuprinsă între data de 9.01.2011 până la data de 9.02.2011 cu posibilitatea prelungirii acestora, cu acordul părților, prin acte adiționale.
Ulterior părțile au încheiat Actul adițional nr. 1/08.02.1011, la contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, în care, la art. 1 s-a prevăzut că, „de comun acord” părțile stabilesc „ca începând cu data de 14.02.2011 prețul pentru vagoane nedezmembrate, livrate în Portul Constanța, în locația indicată de către cumpărător, este de 365 USD/tonă + TVA”, menționându-se expres că, „acest preț este valabil până la data de 25.02.2011”, pentru ca în art. 2 să se fi stipulat că, „valabilitatea contractului se prelungește până la data de 28.02.2011”, iar în art. 3 s-a arătat că „celelalte clauze ale contractului rămân neschimbate și se vor aplica întocmai”.
Deoarece, în derularea contractului intervenit între părți, au apărut aspecte de natură litigioasă, ce nu au putut fi soluționate de acestea, pe cale amiabilă, instanța a fost investită cu soluționarea unei cereri având ca obiect înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale recurentei pârâte E.P. Oregon SUA Sucursala România, cu temei de drept indicat art. 591 și următoarele C.proc.civ.
Sechestrul asigurător reprezintă acea măsură asigurătorie la care apelează creditorul unei sume de bani, și care constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului, până la rămânerea definitivă (irevocabilă) a hotărârii date în procesul principal, în scopul valorificării bunurilor în momentul în care, creditorul va obține un titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, reține Curtea că, specific sechestrului asigurător este faptul că, obiectul acțiunii principale îl constituie plata unei sume de bani, sediul materiei aflându-se în conținutul dispozițiilor art. 591 – art. 596 C.proc.civ., aceasta în condițiile în care, textul celui dintâi articol prevede mai multe situații, prevăzute în art. 591 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), după cum urmează:
a) creanța creditorului este exigibilă și este constatată printr-un înscris – situație în care:
– creditorul nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă;
– creditorul poate fi obligat la plata unei cauțiuni, al cărui cuantum este lăsat la latitudinea instanței și care, va fi stabilit în condițiile art. 7231 alin. (2) C.proc.civ.;
– necesar a se face dovada declanșării unui proces, prin care se tinde la realizarea creanței sale.
b) creanța creditorului este exigibilă dar nu este constatată prin act scris;
c) creanța nu este exigibilă.
în aceste condiții, apreciază Curtea că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut împrejurarea că, SC T.T. SRL, în calitate de creditor, tinde a valorifica, în speță, dispozițiile art. 907 C.com., potrivit cărora „partea interesata in o cauza comerciala va putea, o data cu intentarea acțiunii, sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averii mobile a debitorului sau, conform art. 614 si următoarele din procedura civila, după deosebirile mai jos enunțate”, precum și ale art. 908 C.com., conform cu care: „sechestrul sau poprirea nu se va putea înființa decât numai cu dare de cauțiune, afara de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face in virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplata; judecătoria se va pronunța asupra sechestrului in camera de consiliu fără prealabila chemare a parților; sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât daca debitorul va consemna suma, capital, interese si cheltuieli, pentru care s-a înființat acel sechestru”.
Coroborând textele de lege sus-indicate, cu dispozițiile art. 591 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune; el poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță”, Curtea reține că legea a instituit sechestrul asigurător ca o măsură de prevenire, aflată la dispoziția titularului unei creanțe, având drept scop unic indisponibilizarea bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorului, cu condiția ca acesta să fie titularul dreptului de proprietate al bunurilor, ce fac obiectul sechestrului.
în contextul dat, susținerile recurentei privitoare la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 591 alin. (3) C.proc.civ., potrivit cărora „Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșora prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când, este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. în aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. (1) și să depună o cauțiune a cărui cuantum va fi fixat de către instanță”, cu motivația în esență că nu au fost produse dovezi privind sustragerea de la urmărire a creditoarei, nu pot fi primite de Curte, deoarece:
– instanța poate încuviința sechestru asigurător, chiar dacă creanța nu este exigibilă;
– creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) al art. 591 C.proc.civ., și să depună o cauțiune al cărui cuantum va fi fixat de instanță, conform art. 7231 alin. (2) C.proc.civ.
Prin urmare, apreciază Curtea că, atunci când creanța creditorului nu este scadentă, se poate cere înființarea sechestrului asigurător, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
1) creanța este constatată prin act scris;
2) creditorul face dovada intentării acțiunii având ca obiect valorificarea creanței;
3) debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea;
4) creditorul depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.
în speță, reține Curtea că, sunt îndeplinite toate cerințele cuprinse în art. 591 alin. (1) cu referire la alin. (3) C.proc.civ., pentru a se dispune înființarea sechestrului asigurător în maniera dispusă de instanța de fond, atât timp cât:
– bunurile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului până la soluționarea în mod irevocabil, a cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 6054/118/2011, sunt proprietatea debitorului;
– creanța este constatată prin act scris;
– creditorul face dovada intentării acțiunii având ca obiect valorificarea creanței;
– debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului, prin contractul intervenit între părți, existând pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea;
– creditorul depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.
Dintr-o altă perspectivă, reține Curtea că, legal și temeinic, instanța de fond a apreciat asupra măsurii instituirii sechestrului asigurător, sub aspectul identificării bunurilor mobile, atât timp cât, SC T.T. SRL, în calitatea sa de creditor, nu a individualizat în nici un fel bunurile mobile sau imobile pe care dorește a le indisponibiliza, și astfel, cererea a fost admisă parțial, prin încuviințarea măsurii asigurătorii asupra numai a unei părți asupra patrimoniului debitoarei, necunoscându-se componența acestuia.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.
