SISTEMUL AUTORITĂŢII JUDECĂTOREŞTI. CATEGORIE DE SALARIAŢI EXCLUSĂ.
Legea nr.142/1998
Referitor la tichetele de masă se constată că prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea
acordării tichetelor de masă de către angajatori salariaţilor săi, acestea constituind o alocaţie individuală de
hrană, suportată integral de angajator.
Normele de aplicare ale Legii nr.142/1998 din 14.01.1999 prevăd la art.1 că angajatorii persoane
juridice sau fizice prevăzute la art.1 din Legea nr.142 stabilesc împreună cu organizaţiile sindicale legal
constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz contractarea achiziţionării tichetelor de masă cu una sau
mai multe unităţi emitente.
În consecinţă, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului şi nu o
obligaţie imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie
să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinaţie.
Faţă de cele de mai sus rezultă că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt
îndreptăţiţi la primirea tichetelor de masă fiind inexact că aceasta constituie o faţă de alte
categorii de salariaţi, de vreme ce acesta este atributul angajatorului.
(Decizia civilă nr.450/R-CM/25 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru
cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Angajaţii Curţii de Apel Ploieşti, prin reprezentant A.V., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei,
Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova şi , solicitând să fie obligaţi pârâţii la plata
sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, sume ce nu au fost acordate pe ultimii trei ani, 8.12.2003
– 8.12.2006 reactualizate, acordarea tichetelor de masă în continuare, plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea
tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă prev. de Legea nr.193/2006, plata reactualizată la zi a sumelor cuvenite în raport
de indicele de inflaţie, iar indexările semestriale cu indicele preţului de consum înregistrate la mărfurile alimentare.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că potrivit art.1 al.1 din Legea nr.142/1998, reclamanţii care sunt
salariaţi în cadrul Curţii de Apel Ploieşti –instituţie bugetară, erau îndreptăţiţi la acordarea tichetelor de masă, suportate
integral de angajator, drepturi care însă nu le-au fost acordate motivat de lipsa fondurilor, deşi potrivit art.1 al.2 din lege
sumele se plătesc în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, pârâţii având obligaţia să prevadă sumele necesare
acoperirii şi acestor drepturi.
S-a mai susţinut de reclamanţi că, prin faptul că anumite categorii de salariaţi beneficiază de tichete de masă,
tichete cadou şi tichete de creşă, iar marea majoritate a angajaţilor din sectorul bugetar, printre care şi angajaţii Ministerului
Justiţiei nu beneficiază de prevederile legilor menţionate se crează o discriminare, încălcându-se un drept fundamental al
egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, ocrotit de României şi art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului de la Strasbourg din anul 1950.
Prin cererile de intervenţie în interes propriu V.A., T.E.F. şi P. M. au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar la
plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă ce nu au fost acordate pe 3 ani, plata reactualizată la zi,
având în vedere indicele de inflaţie şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice de a aloca fondurile necesare.
D.G.F.P. Prahova a invocat prin întâmpinarea depusă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că
Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituţii sau ministere, care la rândul
lor sunt ordonatori principali de credite şi nu repartizează sume de la bugetul acestora, răspunzând numai de elaborarea
proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr.16 din 8 ianuarie 2007 a
respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a admis acţiunea
formulată de reclamanţi, prin reprezentant A.V., cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 8.12.2003
– 8.12.2006, a tichetelor de creşă şi a tichetelor cadou, pentru aceeaşi perioadă, sume ce vor fi reactualizate până la data
plăţii efective, precum şi în continuare.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească intervenienţilor V.A. pe perioada 8.12.2003 – 15.07.2005, T.E.F. pe
perioada 8.12.2003 – 30.06.2005 şi P.M. pe perioada 8.12.2003 – 31.08.2005 sumele de bani reprezentând contravaloarea
tichetelor de masă ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor să aloce fondurile necesare efectuării plăţilor.
S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive,
ridicată de Ministerul Finanţelor Publice este neîntemeiată, deoarece acesta are obligaţia alocării fondurilor necesare
achitării sumelor de bani care sunt datorate instituţiilor bugetare.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, reclamanţii sunt salariaţi ai Curţii de Apel Ploieşti –instituţie bugetară – calitate
în care sunt îndreptăţiţi la acordarea tichetelor de masă, tichetelor cadou şi a celor de creşă, astfel că, în baza art.1 al.1 din
Legea 142/1998 şi art.1 din Legea 193/2006 pretenţiile lor sunt întemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti,
Tribunalul Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul declarat de Ministerul Justiţiei s-a criticat sentinţa ca nelegală, faţă de motivele de casare prev.de
art.304 pct. 4, 6, 7 şi 9 Cod procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa de fond a obligat pârâţii la plata unor drepturi
neprevăzute de lege.
Nu s-a avut în vedere că judecătorii, procurorii, cât şi personalul de specialitate şi funcţionarii publici sunt
salarizaţi prin legi speciale şi pot beneficia şi de alte drepturi prevăzute în mod expres prin acte normative speciale,
pentru aceste categorii.
Nici Legea nr.142/1998 şi nici Legea nr.193/2006 invocate de prima instanţă nu au caracterul unor acte
normative speciale în raport cu salariaţii din sistemul autorităţii judecătoreşti.
Pe de altă parte, în Legea nr.142/1998 nu se fixează în sarcina angajatorului o obligaţie permanentă de plată a
tichetelor de masă, acesta fiind un drept care se poate realiza în condiţiile prevederii în buget a unor sume cu această
destinaţie.
La art.4 al.2 din legea nr.193/2006 se menţionează că tichetele de creşă se acordă în limita prevederilor
bugetului de stat, iar la aliniatul 3 că tichetele se acordă angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi indemnizaţia
acordată pentru creşterea copilului.
Pe de altă parte, hotărârea nu cuprinde nici un fel de motivare pentru a înlătura apărările pârâţilor, instanţa
acordând tichete de creşă şi tichete cadou şi pentru perioada anterioară adoptării Legii nr.193/2006, încălcând principiul
neretroactivităţii legii.
Faţă de motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea
acţiunii.
În recursul declarat de Curtea de Apel Ploieşti s-a criticat sentinţa ca nelegală, fiind dată cu aplicarea şi
interpretarea greşită a legii, motiv de casare prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nu s-a avut în vedere că art.1 din Legea nr.142/1998 prevede că salariaţii din sistemul bugetar pot primi o
alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, iar alin.2 prevede că tichetele de masă se acordă în
limita prevederilor bugetului de stat. Rezultă astfel că angajatorul nu are obligaţia de a acorda aceste tichete de masă şi în
cauza de faţă nu există fonduri alocate în buget pentru astfel de plăţi şi nici o negociere a sindicatului sau reprezentanţilor
salariaţilor cu angajatorul.
De asemenea salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti este făcută prin legi speciale care
stabilesc modul de calcul a salariului de bază şi nu este necesară completarea veniturilor cu acordarea tichetelor de masă.
În recursul declarat de Tribunalul Prahova s-a criticat sentinţa instanţei de fond ca nelegală arătându-se în
esenţă că, faţă de prevederile art.1 al.2 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi art.1 din Legea
nr.193/2006 angajatorul nu are obligaţia de a acorda tichete de masă şi nici tichete cadou sau tichete de creşă, acordarea
acestora fiind condiţionată de existenţa unor fonduri alocate cu această destinaţie.
Întrucât în cauza de faţă nu există fonduri alocate în buget pentru astfel de plăţi, cererea reclamanţilor este
neîntemeiată şi trebuia respinsă.
În recursul declarat de D.G.F.P. Prahova s-a criticat sentinţa instanţei de fond ca nelegală, întrucât în mod
greşit Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plăţii sumelor în litigiu, acesta
răspunzând numai de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai
acestui buget.
Faptul că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiţiei, nu a colectat indemnizaţiile cuvenite
reclamanţilor nu poate duce la obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor
raporturi de muncă.
La data de 20 iulie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o la Curtea de Apel
Piteşti, spre competentă soluţionare, urmare a încheierii nr.4895 din 14 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, prin care s-a dispus strămutarea soluţionării acesteia.
Recursurile declarate de pârâţi au fost privite ca întemeiate, pentru următoarele considerente:
Astfel, pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova au criticat sentinţa instanţei de
fond pentru greşita acordare a tichetelor de masă, tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, faţă de prevederile Legii
nr.142/1998 art.1 al.2, cât şi ale Legii nr.193/17.05.2006 art.4 al.2.
Referitor la tichetele de masă s-a constatat că prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării
tichetelor de masă de către angajatori salariaţilor săi, acestea constituind o alocaţie individuală de hrană, suportată integral
de angajator.
Potrivit art.1 alin.2, tichetele de masă se acordă însă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz ale
bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte
categorii de angajatori.
Normele de aplicare ale Legii nr.142/1998 din 14.01.1999 prevăd la art.1 că angajatorii persoane juridice sau
fizice prevăzute la art.1 din Legea nr.142 stabilesc împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii
salariaţilor, după caz contractarea achiziţionării tichetelor de masă cu una sau mai multe unităţi emitente.
Tichetele se acordă în condiţiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre
angajatori şi organizaţiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă
numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoare nominală a tichetului, numărul de zile
lucrătoare din lună pentru care se distribuie, criteriile de selecţie pentru cei care le primesc.
În consecinţă, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie
imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie să aibă prevăzut în
bugetele de stat sumele cu această destinaţie.
În al doilea rând, acordarea tichetelor de masă se face după o anumită metodologie care prevede numărul
salariaţilor îndreptăţiţi, valoarea nominală a tichetului, criteriile de selecţie etc., de unde se deduce că nu toţi salariaţii
beneficiază de ele.
Deosebit, tichetele se acordă în condiţiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre
angajatori şi sindicate sau reprezentanţii acestora, după caz.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă întrucât Legea nr.193/17.05.2006
prevede la art.1 că instituţiile din sectorul bugetar care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot
utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă.
Articolul 2 din aceeaşi lege stipulează că tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul
pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, pentru protocol, cheltuieli de reclamă şi publicitate şi pentru cheltuieli
sociale, iar angajaţii care beneficiază de tichete cadou pot beneficia şi de tichetele de creşă, iar în speţă nu ne aflăm în
niciuna din aceste ipoteze.
Faţă de cele de mai sus rezultă că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la
primirea tichetelor de masă fiind inexact că aceasta constituie o discriminare faţă de alte categorii de salariaţi, de vreme
ce acesta este atributul angajatorului.
Referitor la recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, s-a constatat că urmare admiterii recursurilor
celorlalţi pârâţi se impune respingerea acţiunii formulate de reclamanţi, situaţie în care obligarea pârâtului la asigurarea
fondurilor necesare plăţilor a rămas fără obiect, urmând de asemenea a fi respinsă.
Faţă de cele arătate, în baza art.312 al.2 Cod procedură civilă au fost admise recursurile formulate şi
modificată sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor.
