Prin decizia civilă nr. 172/2001 a Tribunalului Dâmboviţa s-a hotărât că apelul pârâtei nu poate fi admis întrucât, în cauză, s-a procedat „la o compensare a T.V.A.” şi că, deci, suma de 57.645.547 lei trebuie restituită reclamantei.
Pârâta a formulat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
în esenţă, recurenta a susţinut că pricina de faţă nu trebuia soluţionată pe calea dreptului comun, nefiind vorba de o acţiune în pretenţii, ci de un litigiu fiscal, căruia îi erau aplicabile prevederile Legii nr. 105/1997.
Văzând motivul de recurs invocat, precum şi dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., curtea a reţinut următoarele.
Prin procesul-verbal din 16.11.1999, agenţi ai pârâtei D.G.F.P. Dâmboviţa au stabilit că reclamanta a calculat în mod greşit taxa pe valoarea adăugată, reclamanta fiind obligată să vireze bugetului de stat 49.590.065 lei.
Reclamanta a luat cunoştinţă de acest act de control, ea semnând şi ştampilând procesul-verbal de control.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 105/1997 în vigoare la data încheierii procesului verbal de control, pentru anularea acestui act trebuia urmată o anume cale strict prevăzută de lege, şi în nici un caz nu se putea promova o acţiune în pretenţii având drept scop, de fapt, anularea procesului-verbal de control.
Ca atare, încălcându-şi competenţa materială, atât Judecătoria Târgovişte, cât şi Tribunalul Dâmboviţa, au pronunţat hotărâri vădit nelegale.
Prin urmare, Curtea a admis recursul, a modificat cele două hotărâri şi, în fond, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.
C.A. Ploieşti, decizia nr. 99 din 29.01.2002
