Litigiu în legătură cu anularea dispoziţiei de destituire din funcţie Acte ale autorităţilor publice


SECŢIA ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIE Nr. 79/R

Şedinţa publică de la 16 Februarie 2007

Completul compus din:

PREŞEDINTE – Vasile Susanu

Judecător – Mariana I. Trofimescu

Judecător – Ioan Speianu

Grefier – Ana Maria Serea

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionarea recursului declarat de JALBĂ GHERGHINA, domiciliată în comuna Gemenele, judeţul Brăila, împotriva sentinţei nr. 48/CA/16.03.2006 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.5117/2005.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 08.02.2007 şi s-au consemnat în încheierea din acea zi, instanţa având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea cauzei la data de 16.02.2007, când a pronunţat prezenta.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de faţă;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 4764/16.07.2003, petenta Jalbă Gherghina în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Gemenele, jud. Brăila, reprezentată de instituţia primarului, a formulat contestaţie împotriva deciziei de comunicare nr. 51/10.07.2003, solicitând anularea acesteia şi obligarea angajatorului să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate şi majorate, cât şi indemnizaţia de concediu de odihnă, de care ar fi beneficiat dacă nu era concediată.

Tribunalul Brăila prin sentinţa civilă nr. 568 din 28.09.2003, a admis contestaţia şi în consecinţă a anulat dispoziţia nr. 51 din 10.07.2003 emisă de Primarul comunei Gemenele, jud. Brăila a dispus reintegrarea în postul deţinut şi obligarea pârâtului să plătească contestatoarei drepturile băneşti ce i se cuvin, de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria comunei Gemenele, jud. Brăila, care a solicitat în principal casarea hotărârii instanţei de fond, pe motiv că rezolvarea litigiului este de competenţa instanţei de contencios administrativ, fiind vorba de instituţia funcţionarului public.

Prin decizia civilă nr. 1007/R din 12.09.2004 pronunţată în dosarul nr. 2028/C/2004, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de pârâta Primăria comunei Gemenele, jud. Brăila şi a casat sentinţa civilă nr. 568/28.11.2003 a Tribunalului Brăila trimiţând cauza spre soluţionare în fond aceleiaşi instanţe, Tribunalul Brăila, secţia contencios administrativ, pe motiv că potrivit art. 95 din Legea nr. 188/1999, litigiul în legătură cu anularea dispoziţiei de destituire din funcţie este de competenţa contenciosului administrativ.

Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 66/CA/17.05.2005, pronunţată în dosarul nr. 9/R/2005, a respins ca nefondată contestaţia, motivat de faptul că dispoziţia în litigiu, este doar un preaviz prin care contestatoarei i se aduce la cunoştinţă că la finalul acestuia urmează să i se desfacă contractul de muncă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petenta Jalbă Gherghina prin care susţine în esenţă că dispoziţia nr. 51/10.07.2003 emisă de Primarul comunei Gemenele şi-a produs efecte, în sensul că nu a mai fost primită la serviciu şi nu i s-au achitat drepturile salariale.

Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 340/R din 20.10.2005, constatând că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că dispoziţia atacată nu a produs nici un efect juridic, deoarece prin probe rezultă cu certitudine că petenta nu mai fost la serviciu deşi în cauză nu a fost emis actul administrativ de desfacere a contractului de muncă, a admis recursul reclamantei Jalbă Gherghina şi a casat sentinţa civilă nr. 66/CA/17.05.2005 a Tribunalului Brăila, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Brăila secţia de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 48/CA/16.03.2006 a respins ca nefondată contestaţia petentei Jalbă Gherghina, pe motivul esenţial că Dispoziţia nr. 51/10.07.2003, este un act juridic dat cu respectarea dispoziţiilor legale şi nu conţine măsuri abuzive.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, iarăşi, recurs petenta Jalbă Gherghina, care faţă de faptul că: nu s-a emis o dispoziţie de încetare a raporturilor de serviciu, potrivit Legii nr. 188/1999; dispoziţia este ambiguă şi nu s-au respectat disp. art. XVII(1), lit. „b” din Legea nr. 188/1999, solicită să fie admis recursul, să fie modificată sentinţa instanţei de fond şi în rejudecare să i se admită contestaţia.

Prin decizia civilă nr. 281/R/29.08.2006, a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca nefondat recursul contestatoarei, motivat de faptul că aceasta din urmă nu avea studii corespunzătoare postului pe care l-a ocupat, iar disp. art. XVII(1) din Legea nr. 189/1999, nu au fost aplicate pentru că primăria nu mai deţinea posturi corespunzătoare pregătirii profesionale ale petentei şi nici nu mai avea alte posturi vacante.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 4274 din 15.09.2006, petenta Jalbă Gherghina a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 281/29.08.2006 a aceleiaşi instanţe, care prin decizia civilă nr. 431/12/05.12.2006, a admis contestaţia în anulare fixând termen pentru soluţionarea recursului, reţinând faptul că la fondul cauzei a fost citată Primăria comunei Gemenele, iar în recurs Consiliul Local , deşi calitatea părţilor trebuia păstrată şi în calea de atac.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, sub nr. 300 din 17.02.2006, petenta Jalbă Gherghina a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1 din 17.01.2006, emisă de Primarul comunei Gemenele, jud. Brăila, solicitând admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării acestei dispoziţii, cu acordarea drepturilor salariale până la reîncadrarea efectivă.

Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 114/FCA/13.09.2006, pronunţată în dosarul nr. 300/2006, a respins contestaţia, care reţine că deşi decizia în litigiu a fost dată la doi ani după preavizarea contestatoarei, totuşi acest fapt nu este de natură să atragă nulitatea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Jalbă Gherghina, solicitând anularea deciziei şi plata salariilor cuvenite motivat de faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că decizia produce efecte, numai pentru viitor, şi că nu s-au avut în vedere disp. art. 17 lit. b din notă la Legea nr. 188/1999 potrivit cărora funcţionarii eliberaţi din funcţiile publice pentru motivele prevăzute la lit. a neimputabile acestora, trebuie să fie reîncadrate cu contract de muncă.

La termenul din 8 februarie 200,7, a solicitat conexarea celor două dosare, aflate în faza de judecare a recursurilor.

Curtea constatând că între cele două cauze există o strânsă legătură, a dispus conexarea dosarului nr. 4621/44/2006 la dosarul 4274/44/2006.

Analizând cele două recursuri conexe, Curtea constată următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 51/10.07.2003, emisă de Primarul comunei Gemenele, jud. Brăila, s-a dispus ca începând cu data de 10.07.2003, recurentei Jalbă Gherghina i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, conform art. 73 din Codul muncii, iar pe perioada preavizului aceasta va continua activitatea potrivit programului de lucru, urmând ca la expirarea acestui preaviz să se procedeze la desfacerea contractului de muncă conform art. 61 lit. „d” din Codul muncii.

Temeiurile acestei dispoziţii sunt reprezentate de: adresa Prefecturii Brăila nr. 3040/2003; disp. art. 90 alin. 2 lit. „c” din Legea nr. 161/2003 privind măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice; disp. art. 53 Codul muncii şi disp. art. 71 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală.

Adresa nr. 3040/02.06.2003 face referiri generale la faptul că activităţile ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică pot fi desfăşurate numai de persoane care au calitatea de funcţionar public.

În concluzie în decizia nr. 51/2003, nu se face vorbire despre faptul că petentei Jalbă Gherghina i-a încetat contractul de muncă sau că s-a constatat încetarea acestuia ori s-a dispus încetarea contractului de muncă.

Totuşi, după cum recunoaşte şi intimata, recurenta Jalbă Gherghina nu a mai fost primită la serviciu şi nu i s-a mai plătit nici o sumă de bani cu titlu de drepturi salariale.

Este bine de observat că măsura de interzicere a fost abuzivă şi a fost generată şi de dispoziţia nr. 51/2003, cu toate că nu conţinea nici o prevedere referitoare la modificarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În ceea ce priveşte dispoziţia nr. 1 din 17.01.2005, emisă de Primarul comunei Gemenele, jud. Brăila, este de remarcat faptul că prin această decizie se constata retroactiv încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale recurentei Jalbă Gherghina ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de studii, începând cu data de 31 octombrie 2003, făcându-se vorbire de cealaltă decizie nr. 51/2003, numai în considerentele deciziei.

Potrivit disp. art. 90(2) lit. „c” din Legea nr. 188/1999 cu modificările de până la data de 21.10.2003, raportul de serviciu încetează de drept la, în cazul funcţionarului public, atunci când acesta nu mai îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de art. 49 lit. „f” adică nu mai îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică.

În conformitate cu disp. alin. (3) din acelaşi articol or lege, constatarea cazului încetării de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice şi care va fi comunicat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

Temeiurile invocate de intimată sunt; art. 8 lit. „c”, art. 84 pct. 1 lit.”a”, pct. 1 lit. „c” art. 84 pct. 3 din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare datei de 31 octombrie 2003, în vigoare la data de 17 ianuarie 2005.

Analizând aceste texte de lege prin prisma deciziei nr. 1/17.01.2005, Curtea constată că atât Legea nr. 188/1999 în vigoare la data de 31 octombrie 2003, cât şi cea cu modificările ulterioare, se referă la persoane care aveau deja calitatea de funcţionar public.

Or, recurenta a avut contract de muncă, care trebuia să înceteze pe alte temeiuri de drept.

Este evident că recurenta nu îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa o funcţie publică în cadrul aparatului administrativ al Primăriei Gemenele, numai că în mod nelegal şi abuziv s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu ale acesteia, deşi nu intră în categoria funcţionarilor publici.

Aşa cum rezultă din avizul nr. 4473/10.06.2003, dat în temeiul art. 98 din Legea nr. 188/1999, s-a acordat de către Municipiul Administraţiei Publice aviz funcţionabil pentru funcţiile publice din cadrul aparatului propriu de specialitate al comunei Gemenele, jud. Brăila.

După obţinerea acestui aviz, evident recurenta nu mai îndeplinea condiţiile de studii pentru ocuparea în continuare a postului deţinut transformat în funcţie publică numai că având în vedere disp. art. 103 din Legea nr. 188/1999, referitoare la completarea acestei legi cu prevederile legislaţiei muncii, intimata avea obligaţia să-i un alt loc de muncă recurentei, încheind cu aceasta un nou contract de muncă, pentru că încetarea vechiului contract de muncă nu-i era, imputabilă petentei.

Întrucât legea civilă dispune pentru viitor, petentei ar urma să-i fie plătite drepturile salariale, pe perioada în care în mod abuziv, aceasta nu a fost primită la serviciu pentru a-şi continua activitatea profesională, până la încetarea contractului de muncă în condiţiile legii.

Întrucât recurenta a solicitat aceste drepturi numai pe perioada 1 noiembrie 2003-31 august 2006, Curtea având în vedere principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, dispune în concordanţă cu această solicitare.

În consecinţă, pe baza celor mai sus expuse şi pe temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, urmează ca să fie admise cele două recursuri conexe., să modifice în tot susţinerile recurate şi ca atare; să anuleze dispoziţiile nr. 51/10.07.2003 şi nr. 1/17.01.2005, ambele emise de Primarul comunei Gemenele, jud. Brăila, să dispună încadrarea recurentei cu contract individual de muncă în condiţiile legii şi să oblige pe intimată să-i plătească recurentei drepturile salariale aferente funcţiei deţinute, indexate, majorate şi reactualizate pe perioada reţinută în cele mai sus expuse.

În conformitate cu dispoziţiile art. 244 Cod procedură civilă, urmează ca intimata să suporte şi cheltuielile de judecată ocazionate recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Jalbă Gherghina domiciliată în comuna Gemenele, judeţul Brăila, împotriva sentinţei nr. 48/CA/16.03.2006 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.5117/2005.

Admite recursul conex declarat de aceeaşi reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 114/CAF/2006/13.09 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 300/2006.

Modifică în tot cele două sentinţe şi în rejudecare, admite acţiunile.

Anulează Dispoziţia nr. 51/10 iulie 2003 şi Dispoziţia nr. 1/17.01.2005, ambele emise de Primarul comunei Gemenele, jud. Brăila.

Dispune încadrarea recurentei reclamantei Jalbă Gherghina cu contract individual de muncă, în condiţiile legii.

Obligă intimata Instituţia Primarului comunei Gemenele, jud. Brăila, să plătească recurentei reclamante, drepturile salariale aferente funcţiei deţinute, indexate, majorate şi reactualizate, pe perioada 1 noiembrie 2003-31 august 2006.

Obligă intimata la plata sumei de 1458 lei (RON) reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2007.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Vasile Susanu Mariana I. Trofimescu Ioan Speianu

Grefier

Ana Maria Serea

Red. V.S.

Dact. A.M.S.

2 Ex./20.03.2007

Fond: D. Vicol şi M. Bucălău