– – art. 7201 şi urm.
Raţiunea concilierii directe este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile în materie comercială având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, această raţiune fiind practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantului cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esenţial este ca părţile prin voinţa lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul.
Prevederile art. 7201 din Codul de procedură civilă privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, cât şi conţinutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2), dar nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare.
Decizia civilă nr. 13 din 17 ianuarie 2012, Secţia a II-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 1413/PI din 20 septembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 5791/30/2010* Tribunalul Timiş a admis excepţia prematurităţii şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. N S.R.L. Timişoara împotriva pârâtei S.C. S. S.R.L. Ploieşti având ca obiect pretenţii.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat apel reclamanta S.C. N. S.R.L. Timişoara, solicitând anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală pentru că tribunalul a omis înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii introductive, acestea constituind mijloace de apărare esenţiale care, dacă ar fi fost avute în vedere, cu siguranţă convergeau spre o altă soluţie.
Prin decizia civilă nr. 13 din 17 ianuarie 2012 pronunţată în dosarul nr. 5791/30/2010* Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamanta S.C. N. S.R.L. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1413/PI din 20 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5791/30/2010* în contradictoriu cu pârâta S.C. S. S.R.L. Ploieşti şi a anulat hotărârea atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit judecătorul fondului a considerat că în speţă acţiunea societăţii reclamante este prematură (oricum, sancţiunea pentru nerespectarea procedurii prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, raportat la dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este cea a inadmisibilităţii) întrucât partea nu ar fi respectat procedura de conciliere directă impusă de dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă.
Este adevărat că potrivit acestui din urmă text de lege, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul este obligat să încerce soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar constatarea tribunalului în sensul că S.C. N. S.R.L. Timişoara nu a anexat cererii sale introductive acte doveditoare privitoare la rezultatul concilierii/medierii este reală, însă în faţa instanţei de apel reclamanta a prezentat aceste înscrisuri (de altfel, partea a transmis prin fax respectivele dovezi încă din data de 20 septembrie 2011, dar ele au ajuns la dosar abia în ziua următoare, 21 septembrie 2011, pronunţării sentinţei atacate), situaţie în care nu se mai poate reţine cu temei că în speţă nu s-ar fi urmat procedura prealabilă impusă de legiuitor în asemenea litigii. Raţiunea concilierii directe este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile în materie comercială având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, această raţiune fiind practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantului cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esenţial este ca părţile prin voinţa lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul.
În aceste condiţii, apare ca fiind greşită admiterea excepţiei de prematuritate a acţiunii (invocată de pârâtă prin întâmpinarea din 30 noiembrie 2010), cu consecinţa respingerii acţiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 7201 din Codul de procedură civilă.
Astfel, prin invitaţia nr. 59/03.05.2011, transmisă prin poştă şi primită de pârâtă în ziua de 6 mai 2011, reclamanta, invocând art. 7201 din Codul de procedură civilă, a convocat-o pe aceasta pentru data de 25 mai 2011, ora 1200, la sediul S.C.P. J din Timişoara, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei intervenite între cele două societăţi, respectiv a pretenţiilor apelantei în sumă de 268.221,41 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractele nr. 136/22.06.2007 şi nr. 43/16.05.2008, cu actele adiţionale aferente. De asemenea, reclamanta a trimis pârâtei şi adresa nr. 50/08.07.2010, prin care o invita, în acelaşi scop şi în acelaşi loc, pentru data de 20 august 2010, şi cu toate că pentru această ultimă convocare partea nu prezentat dovada primirii ei de către intimată, este de necontestat faptul că societatea pârâtă a intrat în posesia ei, la termenul din 17 ianuarie 2012 reprezentanta acesteia din urmă fiind cea care a depus-o la dosar. Tocmai de aceea, nici susţinerile intimatei din cuprinsul întâmpinări referitoare la faptul că din conţinutul documentului poştal nu rezultă conţinutul trimiterii (reclamanta netrimiţând o expediţie poştală însoţită de o notă de inventar), astfel că înscrisurile respective nu pot face dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, nu pot fi primite, prin depunerea invitaţiei nr. 50/08.07.2010 pârâta recunoscând, implicit, că a primit convocarea la conciliere.
Într-adevăr, adresele nr. 59/03.05.2011 şi nr. 50/08.07.2010 nu îndeplinesc toate condiţiile cuprinse în art. 7201 din Codul de procedură civilă, lipsind, spre exemplu, pentru cea din urmă, dovada concretă de comunicare a înscrisului (scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, telegrama, telexul, faxul sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia), pentru a se putea stabili dacă data fixată pentru conciliere a fost sau nu ulterioară celor 15 zile de la primirea actelor comunicate potrivit alin. (2) al acestui text de lege. Însă, nerespectarea unora din prevederile art. 7201 nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare. Dacă pârâta ar fi invocat şi dovedit o vătămare, s-ar fi putut pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile, dar aceasta nu invocă vreo vătămare, prin întâmpinarea depusă la apel arătând doar că convocarea la conciliere (cea de a doua) nu poate fi luată în considerare pentru că înscrisul emis de poştă nu poartă menţiuni cu privire la conţinutul trimiterii, apărare care nu poate fi acceptată de vreme ce prima invitaţie a fost depusă la dosar tocmai de reprezentanta societăţii intimate.
Având în vedere demersurile ambelor părţi, precum şi adresele emise de acestea, începând cu data de 8 iulie 2010, când apelanta, în mod expres a invocat şi adus la cunoştinţa intimatei pretinsul prejudiciu care i-a fost cauzat ca urmare a executării necorespunzătoare de către partea adversă a contractelor nr. 136/22.06.2007 şi nr. 43/16.05.2008, ţinând seama şi de împrejurarea că prin contestaţia şi notele de şedinţă formulate în dosarul nr. 4774/30/2009 al Tribunalului Timiş, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, societatea apelantă s-a apărat inclusiv prin invocarea unui prejudiciu care i-ar fi fost cauzat ca urmare a neexecutării întocmai de către intimată a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 43/16.05.2008 şi prin confiscarea dispusă de Garda Financiară Ilfov, prin procesul-verbal de contravenţie nr. 33909/09.01.2008, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere impusă de art. 7201 din Codul de procedură civilă pentru a se putea promova acţiunea în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, în cauză, scopul şi finalitatea dispoziţiilor textului menţionat au fost aduse la îndeplinire, stabilindu-se că voinţa părţilor a fost şi este de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă. Aceasta, şi în considerarea faptului că prevederile textului menţionat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, cât şi conţinutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. 2, dar nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare, dovadă care în speţă nu s-a făcut.
Faţă de cele reţinute, întrucât tribunalul în mod greşit a judecat cererea reclamantei pe cale de excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul acesteia, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
