Potrivit artA din Decretul nr.91/1990, Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice emite hotărâri obligatorii numai în domeniul său de activitate, adică evidenţa, protejarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, neavând dreptul să decidă în privinţa proprietăţii şi folosinţei acestor monumente.
(Secţia comercială, deciazia nr.344/7.10.1991)
Prin sentinţa civilă nr. 1.900 din 7.05.1991, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea A.O.S.A.C. “A” din Bucureşti şi a dispus evacuarea S.C. “D” – S.A. (fostă I.A.P.L. B.) din imobilul denumit “Palatul G.T.” din Bucureşti. Instanţa a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Palatul G.T. are o valoare istorică şi artistică deosebită, că pârâta a efectuat o serie de lucrări de restaurare necorespunzătoare, care au dus, în timp, la degradarea monumentului, şi că pârâta i-a dat destinaţia de restaurant, neconformă cu scopul pentru care a fost construit, ceea ce aduce pierderi mari privind valoarea sa artistică şi istorică. De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi că, în conformitate cu convenţia încheiată cu pârâta, la 16.12.1990, reclamanta a încercat să intre în posesia imobilului, pentru a efectua lucrările de restaurare şi întreţinere necesare, având, în acest sens, şi o hotărâre a Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, obligatorie în conformitate cu Decretul nr.91/1990 al C.F.S.N., în domeniul de activitate al acestei comisii, însă nu a reuşit, şi pârâta foloseşte imobilul în continuare.
Prin recursul de faţă, S.C. “D” – S.A. critică hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţine, în esenţă, că, în mod greşit, s-a dispus evacuarea sa din Palatul G.T., care i-a fost dat în administrare prin decizia nr.928 din 12.06.1978 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, I-a consolidat şi restaurat după avariile produse de cutremurul din 4.03.1977, cheltuind peste 15 milioane lei, şi îl foloseşte în circuitul public, ca restaurant, efectuând, anual, lucrări de întreţinere foarte costisitoare. Recurenta mai susţine că de fapt reclamanta doreşte să transforme imobilul într-un club cu circuit închis pentru membrii săi, că reclamanta nu are un titlu legal pentru a pretinde folosinţa imobilului în litigiu, iar în baza Decretului nr.91/1990 al C.F.S.N., Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice nu poate da hotărâri obligatorii în privinţa dreptului de proprietate sau administrare a monumentelor istorice. în ce priveşte convenţia invocată de reclamantă, susţine că este un fals.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că prin decizia nr.928 din 12.06.1978 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, clădirea, cu parter şi etaj, situată pe un teren de 9.495 m.p., denumită “Palatul G.T.”, a fost transmisă din administrarea S.P.E. nr.l în administrarea I.A.P.L. B. (azi S.C. “D” – S.A.). Proiectarea şi executarea lucrărilor de consolidare, reparaţii şi restaurare a clădirii şi picturilor de pe pereţi şi tavane, în scopul amenajării unui complex de alimentaţie publică, de înaltă ţinută, s-au efectuat de I.A.RL. B., din fondurile proprii, având şi avizul Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional şi, este necontestat, că şi în prezent clădirea este folosită pentru alimentaţia publică.
în cauza de faţă nu există nici o probă din care să rezulte că lucrările de consolidare, reparaţii şi restaurare, executate la comanda pârâtei-recurente, ar fi necorespunzătoare, şi că folosirea clădirii ca restaurant duce la degradarea ei accentuată, cum susţine reclamanta prin acţiune, pentru a exista vreun motiv de evacuare a părâtei-recurente, întemeiat pe degradările pe care le-ar aduce clădirii.
în ce priveşte dreptul de administrare şi folosinţă a clădirii, reclamanta a invocat, în sprijinul cererii sale de evacuare, că pârâta-recurentă nu are un titlu locativ de a o folosi şi că, prin aprobarea dată de Primul-ministru, Palatul G.T. a trecut din “proprietatea” pârâtei, în proprietatea sa.
în legătură cu aceasta, este de reţinut că palatul în litigiu este proprietatea statului şi în iunie 1978 a fost transmis, potrivit dispoziţiilor Decretului nr.409/ 1955 (în vigoare la acea dată), în administrarea I.A.P.L. B. Decizia dată în acest sens de organul administrativ competent nu a fost până în prezent modificată, deşi, cu adresa nr.414/21.11.1990, reclamanta a cerut Primăriei sectorului 2 Bucureşti să emită o decizie de transfer a Palatului, iar în şedinţa din 14.01.1991, Consiliul de administraţie al Primăriei Municipiului Bucureşti nu a aprobat preluarea Palatului G.T. de către asociaţie.
Din dosarul cauzei rezultă că, în octombrie 1990, asociaţia reclamantă a cerut să i se repartizeze Palatul pentru a organiza un club cu circuit închis, pentru membrii săi, însă, ulterior, a revenit şi, printr-un memoriu cu nr.394 din 12.11.1990, a cerut Primului-ministru să aprobe scoaterea Palatului din circuitul comercial şi atribuirea lui Asociaţiei A., pentru a-1 transforma în C.O.S.A.C. din România. La 14.11.1990, Primul-ministru a dat o rezoluţie (cu nr. 5.820/5) prin care a aprobat cererea, iar la 9.04.1991, o altă rezoluţie, prin care a cerut să fie clare obligaţiile reclamantei privind refacerea Palatului, pentru a fi obiect muzeal, dar aceste rezoluţii, prin ele însele, nu pot constitui un act de transfer al dreptului de administrare şi folosinţă a unui bun proprietatea statului, atâta timp cât nu au fost urmate de un act administrativ dat de organul competent în materie, or, aşa cum s-a mai arătat, asociaţia reclamantă a solicitat emiterea unei decizii de transfer, însă Consiliul de Administraţie al Primăriei Municipiului Bucureşti nu a fost de acord cu acest transfer.
în ce priveşte situaţia Palatului G.T., ca monument istoric, este de reţinut că, potrivit prevederilor art.l din Decretul nr.91/1990 al C.F.S.N., Comisia
Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice emite hotărâri obligatorii numai în domeniul său de activitate, adică evidenţa, protejarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, deci nu are dreptul să decidă şi în privinţa dreptului de proprietate şi folosinţă a acestor monumente, astfel că avizele şi hotărârile acelei comisii se pot referi, dacă este cazul, numai la măsuri de protejare şi conservare a Palatului G.T., şi nu pot constitui un temei de evacuare a pârâtei-recurente.
în raport de cele arătate mai sus, tribunalul constată că instanţa de fond, printr-o greşită apreciere a probelor şi aplicare a legii, a considerat că pârâta-recurentă nu are un titlu legal să folosească şi să administreze Palatul G.T. şi că a efectuat lucrări de restaurare necorespunzătoare, şi prin modul în care îl foloseşte, îl degradează, precum şi că dreptul de administrare al Palatului ar aparţine asociaţiei “A”.
Aşa fiind, hotărârea de evacuare a pârâtei-recurente este netemeinică şi nelegală, şi urmează ca, prin admiterea recursului, să fie modificată, în sensul respingerii cererii de evacuare.
Notă: Decretul nr.91/1990 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei naţionale a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, a fost abrogat prin Ordonanţa Guvernului nr.68/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 247 din 31 august 1994.
