Nu există nici o normă legală care să dea în atribuţia Primului-ministru rezolvarea, prin rezoluţie, a unor probleme legate de atribuirea şi folosirea spaţiilor locative cu altă destinaţie decât locuinţă, care sunt proprietate de stat şi, implicit, posibilitatea să rezilieze contractele de închiriere legal încheiate, al căror termen încă nu a expirat.
(Secţia comercială, decizia nr.477/19.11.1991)
Prin sentinţa civilă nr. 2.617 din 4.06.1991, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis cererea reclamantei B.C.R. – S.A. şi a dispus evacuarea pârâtei S.C. “R” – S.A. din spaţiile comerciale pe care le deţine la parterul imobilului din Bucureşti, b-dul Republicii, sectorul 3.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere prevederile Legii nr.5/1973, şi a reţinut, din probele de la dosar, că, prin aprobarea Primului-ministru, s-a acordat reclamantei folosinţa clădirii din B-dul Republicii, în care a funcţionat Ministerul Comerţului Exterior, inclusiv magazinele deţinute la parter de către pârâtă, că l.A.C. a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere nr. 1.664 din 26.02.1991, pentru întregul spaţiu care i s-a acordat, inclusiv magazinele de parter, şi că imobilul a fost construit cu destinaţia de bancă şi există posibilitatea asigurării securităţii fondurilor băneşti pe care Ie manevrează reclamanta.
Prin recursul de faţă, pârâta critică hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi susţine, în esenţă, că, în mod greşit, s-a dispus evacuarea sa din magazinele în litigiu, deoarece are un contract de închiriere legal încheiat cu I.A.C., pentru perioada până la 30.11.1994, şi, atâta timp cât acest contract nu a fost desfiinţat, contractul de închiriere încheiat de aceeaşi întreprindere cu reclamanta nu poate avea nici o eficienţă juridică. De asemenea, recurenta susţine că aprobarea dată de Primul-ministru nu se referă la magazinele în litigiu, ci numai la partea de clădire ocupată anterior de fostul Minister al Comerţului Exterior şi că, urmare propunerilor făcute de Comisia pentru inventarierea şi atribuirea spaţiilor administrative, rezoluţia Secretarului Guvernului a fost în sensul să se ia legătura cu S.C. “R” S.A., pentru eliberarea spaţiului, în condiţii amiabile, deci nu prin evacuare forţată, deşi comisia nici nu avea competenţe în privinţa acestui spaţiu, care este comercial, şi nu administrativ.
In sfârşit, recurenta susţine că folosirea magazinelor în litigiu nu prejudiciază cu nimic securitatea tezaurului băncii, la care există acces separat prin curtea interioară a clădirii, iar în privinţa spaţiului de la subsol, arată că îl poate ceda reclamantei. Recurenta arată că, prin evacurarea sa din acele magazine, i s-ar aduce mari prejudicii, deoarece a făcut investiţii de 1,3 milioane lei pentru dotarea magazinelor şi nu mai poate rezilia contractele de societate mixtă sau de reprezentare, pe care Ie-a încheiat cu investitori străini.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că S.C. “R” – S.A. este titulara contractului nr. 123 din 30.11.1989, încheiat cu I.A.C., prin care i s-a închiriat, până la 30.11.1994, folosinţa exclusivă a spaţiului comercial de 525 m.p., situat la parterul clădirii din B-dul Republicii.
în privinţa acestui contract de închiriere nu s-a învederat, în sensul art. 1020 şi 1021 Cod civil, vreun motiv de reziliere dintre cele prevăzute în art. 1423, 1425, 1430, 1439, 1446 şi 1453 din acelaşi cod şi nici vreun motiv de evacuare, dintre cele prevăzute în Legea nr.5/1973 privitoare la raporturile dintre şi chiriaşi.
S-a susţinut, de către reclamantă, că are aprobarea Primului-ministru pentru închirierea şi folosirea magazinelor în litigiu şi, în această privinţă a invocat acordul dat pe adresa Ministerului Finanţelor nr. 3.646 din 7.12.1990 şi nota din 4.03.1991 a Comisiei pentru inventarierea şi atribuirea spaţiilor administrative, acte care au stat la baza încheierii contractului de închiriere nr. 1.664 din 26.02.1991, cu l.A.C., precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr.308 din 25.04.1991 privind folosirea de către societăţile bancare a spaţiilor locative care au fost construite în scopul comerţului de bancă. Din examinarea acestor acte, rezultă următoarele: Cu adresa nr. 3.646 din 7.12.1990, Ministerul Finanţelor a propus Guvernului României ca B.C.R. – S.A. să-şi înceapă activitatea în localul fostului Minister al Comerţului Exterior, propunere la care Primul-ministru a pus rezoluţia “DA – 8.12.1990”, astfel că, în baza acestei aprobări, l.A.C. a încheiat, la 26.02.1991, cu B.C.R. – S.A., contractul de închiriere nr. 1.664, prin care îi închiriază, în imobilul din B-dul Republicii, o suprafaţă locativă, în exclusivitate, de 6.340,40 m.p. şi, în comun cu alte unităţi, o suprafaţă de 2.870,48 m.p.
A doua zi după întocmirea contractului de închiriere menţionat mai sus, B.C.R. – S.A., cu adresa nr.262/HN din 27.02.1991, solicită suplimentarea spaţiului locativ cu 2.400 m.p., şi Comisia pentru inventarierea şi atribuirea spaţiilor administrative întocmeşte, la 4.03.1991, o notă, prin care, în vederea rezolvării cererii, propune să se suplimenteze spaţiul cu 697 m.p., în încăperile ocupate de magazinele R. Pe această notă există o rezoluţie, nedatată, se pare a Secretarului Guvernului, în care se cere să se ia “legătura cu R., pentru eliberarea spaţiului, în condiţii amiabile”, dar, din actele dosarului, nu rezultă că s-a întreprins ceva în sensul acestei rezoluţii şi nici că I.A.C. a încheiat vreun contract de închiriere cu B.C.R. – S.A. pentru acest spaţiu suplimentar, adică pentru încăperile ocupate la parterul imobilului, de magazinele R.
în raport de cele arătate mai sus, instanţa constată că numai printr-o greşită apreciere a probelor şi aplicare eronată a legii, instanţa de fond a ajuns la concluzia că, cererea reclamantei de evacuare a pârâtei este întemeiată. Aceasta deoarece:
– nu există nici o normă legală care să dea în atribuţia Primului-ministru rezolvarea, prin rezoluţie, a unor probleme legate de atribuirea şi folosirea spaţiilor locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, care sunt proprietate de stat şi, implicit, posibilitatea să rezilieze contractele de închiriere legal încheiate, al căror termen încă nu a expirat;
– ;trecând peste constatarea de mai sus şi considerând că administrarea imobilelor proprietatea statului intră în atribuţiile Guvernului, potrivit prevederilor Decretului nr.409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, ale art.5 din Decretul-lege nr. 10/1989 al C.F.S.N. şi art.l lit.j din Decretul-lege nr.104/1990 al C.F.S.N. ori ale art.14 lit.ş din Legea nr.37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, în vigoare de la 18.12.1990, încă şi atunci este de reţinut că măsurile se iau de Guvern, în întregul său, prin hotărâre, ceea ce nu există în cazul de faţă, şi nu de către Primul-ministru, prin rezoluţie, astfel că, şi în situaţia în care contractul de închiriere invocat de reclamantă s-ar referi la magazinele în litigiu, acel contract nu are nici un temei legal şi nu poate produce consecinţe juridice;
– ;pârâta este titulara unui contract de închiriere pentru spaţiul ocupat de magazinele în litigiu, al cărui termen expiră la 30.11.1994, contract care este în vigoare, şi trebuie să-şi producă toate efectele, deoarece el nu a fost reziliat, nici prin acordul părţilor, şi nici în mod unilateral;
– ;reclamanta nu are contract de închiriere pentru magazinele în litigiu, deoarece contractul de închiriere nr. 1.664 din 26.02.1991, pe care îl invocă în acest proces, are de obiect spaţiul ocupat de fostul Minister al Comerţului Exterior, cum de altfel a fost şi aprobarea Primului-ministru, şi nu magazinele de la parter ale pârâtei, pe care le-a cerut la 27.02.1991;
– ;Hotărârea Guvernului României nr.308 din 25.04.1991, invocată de reclamantă, nu are nici o relevanţă în cauză, deoarece, în primul rând, ea nu are efect retroactiv (nu poate fi aplicată unor situaţii care s-au petrecut în perioada 1990 – februarie 1991), iar, în al doilea rând, ea prevede, în sarcina primăriilor, măsuri de identificare şi eliberare a spaţiilor locative care au fost şi pot fi încă utilizate cu unităţi bancare, dar numai prin atribuirea altor spaţii actualilor deţinători, ceea ce, în speţă, nu s-a realizat;
– ;celelalte împrejurări, invocate de reclamantă, în sprijinul cererii sale, privind depozitarea tezaurului şi asigurarea securităţii lui, precum şi necesitatea unor încăperi pentru amenajarea ghişeelor unde are acces publicul, nu constituie motive legale pentru rezilierea contractului de închiriere al pârâtei şi evacuarea ei, ele trebuind să-şi găsească alte căi de rezolvare, cu respectarea legii şi a drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor.
în consecinţă, tribunalul reţine că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, şi, în urma admiterii recursului, o va modifica, în sensul respingerii acţiunii.
Notă: Cu privire la Legea nr.5/1973, a se vedea nota de la speţa nr. 39.
Decretul-lege nr. 10/1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României, a fost abrogat prin Legea nr.37/1990, publicată în Monitorul Oficial nr.137 din 8 decembrie 1990.
Hotărârea Guvernului nr. 308/1991 privind folosirea de către societăţile bancare a spaţiilor locative care au fost construite sau adaptate în scopul comerţului de bancă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 102 din 14 mai 1991.
în legătură cu Legea nr. 37/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 142.
