Numai pe baza deciziei de redistribuire se putea emite ordin de repartiţie şi contract de închiriere (art.l alin.3 din H.G. nr.588/1990).
Nulitatea deciziei de redistribuire atrage şi nulitatea tuturor actelor întemeiate pe aceasta.
(Secţia comercială, decizia nr.569/16.12.1991)
Prin acţiunea introdusă de I.C.L. T.B. s-a solicitat anularea ordinul de repartiţie nr. 57.310/25.07.1990 şi a deciziei nr.551/15.08.1990, emise de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a susţinut că cele două acte contravin H.G. nr.588/1990, prin care s-au prevăzut condiţiile în care pot fi redistribuite spaţiile cu altă destinaţie, în vederea atribuirii lor, conform Decretului-lege nr.54/1990, şi că, prin comunicarea nr. 13.601/1990, primită la 20.09.1990, s-a cerut eliberarea spaţiului comercial situat în Şoseaua Ştefan cel Mare, fără verificările cerute de lege, cu precizarea că magazinul desfăşoară o activitate eficientă şi rentabilă, situaţie în care nu se justifică măsura dispusă de Primărie (45,7 milioane în 1990, faţă de 10,4 milioane în 1986).
S-a mai arătat că Primăria a emis ordinul de repartiţie anterior deciziei de redistribuire (având ca obiect o suprafaţă de 295 m.p., deşi magazinul are 535 m.p.), şi fără consultarea întreprinderii comerciale deţinătoare, conform H.G. nr. 703/19.06.1990, în baza căreia urmau să fie disponibilizate spaţiile destinate utilizării de solicitanţii particulari.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr. 2.764 din 21.06.1991, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, după efectuarea unei cercetări locale şi analizarea probelor administrate în cauză, a reţinut că Primăria sectorului 2 a dispus redistribuirea unui spaţiu comercial (indicând greşit suprafaţa şi profilul, în raport de actele de locaţiune şi constatările instanţei), cu încălcarea H.G. nr.588/1990 şi, admiţând acţiunea, a dispus anularea celor două acte administrative, respingând, totodată, excepţia de tardivitate invocată de pârâtă.
împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa şi-a depăşit competenţa când a dispus anularea ordinul de repartiţie nr. 57.310/1990, care n-a intrat în circuitul civil, prin încheierea unui contract de închiriere, cu consecinţa de a fi fost considerată introdusă în termen plângerea (la 4.01.1991) împotriva deciziei de redistribuire nr.551/ 15.08.1990, comunicată la 16.10.1990. Recurenta a criticat sentinţa şi pentru netemeinicie, arătând că, în aplicarea H.G. nr.588/1990, Primăria era îndreptăţită să dispună redistribuirea din considerente de oportunitate, dând prioritate accelerării procesului de privatizare, şi, în fine, că spaţiul în litigiu nu este folosit corespunzător, că reclamanta n-a reînnoit locaţiunea din anul 1982, motiv pentru care s-a dispus şi evacuarea, prin decizia nr.794/ 23.11.1990.
Recursul este nefondat, în sensul celor ce urmează:
Din examinarea actelor dosarului, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs şi de susţinerile părţilor, se constată, mai întâi, că, în speţă, Primăria sectorului 2 – Comisia de analiză şi redistribuire, prin referatul din 24.07.1990, nu numai că a prezentat o situaţie de fapt şi de drept neconformă realităţii, atât în ce priveşte suprafaţa unităţii vizate, eficienţa şi inexistenţa titului de locaţiune, dar, la data de 15.08.1990, când a emis decizia nr. 551, de redistribuire, trebuia să ţină seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr.703/19.06.1990, care, la art.8, stabilesc că orice dispoziţii contrare se abrogă. Or, acest act normativ condiţiona punerea Ia dispoziţia solicitanţilor a unor spaţii comerciale disponibilizate de întreprinderile de stat deţinătoare şi, deşi Primăria a menţionat în ordinul de repartiţie nr. 57.310/25.07.1990, renunţarea reclamantei, nu face nici o dovadă în acest sens, dimpotrivă, motivarea deciziei se referă exclusiv la utilizarea ineficientă şi lipsa de titlu, situaţie irelevantă, chiar dacă ar fi fost reală, întrucât H.G. nr.588/1990 permitea rezilierea contractelor de locaţiune în curs de executare, sub condiţia îndeplinirii prevederilor art.l alin.2.
De asemenea, deoarece numai pe baza deciziei de redistribuire se putea emite ordin de repartiţie şi contract de închiriere (art. 1 alin.3 al H.G. nr.588/ 1990), nulitatea deciziei atrage şi nulitatea tuturor actelor întemeiate pe aceasta. împrejurarea că Primăria a emis ordinul de repartiţie, anterior deciziei, nefiind decât o dovadă în plus, de încălcare a legii.
Dat fiind că reclamanta a primit decizia nr. 551/15.08.1990 la 30.10.1990 (conform ştampilei de înregistrare), după data sesizării instanţei (18.10.1990), prin care se contesta legalitatea ordinului de repartiţie care, potrivit H.G. nr. 588/1990, trebuia să se întemeieze pe această decizie, excepţia de prescripţie apare lipsită de suport probator, fiind legal şi temeinic respinsă de prima instanţă.
Cât priveşte netemeinicia sentinţei, subsecventă, de altfel, în condiţiile constatării nulităţii, urmează a se vedea că recurenta însăşi recunoaşte, prin răspunsul la interogatoriu, că referatul comisiei de redistribuire nu s-a întemeiat pe acte sau date ale reclamantei, motivat pe faptul că magazinul a fost deseori închis, din lipsă fondului de marfă, infirmată de reclamantă, care a probat eficienţa.
Aşa fiind, recursul apare nefondat, urmând ca în baza art.312 pct. 1 Cod proc. civilă, să fie respins ca atare.
Notă: în legătură cu H.G. nr. 588/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 69.
Referitor la Decretul-lege nr. 54/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 36.
