Prin decizia civilă nr. 781/A din 31.10.2001, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de administrativ a admis apelul declarat de reclamantă – societate pe acţiuni împotriva sentinţei civile nr. 1739 din 16.11.2000, pronunţată de Tribunalul Sibiu şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Tribunalul a reţinut că relaţiile contractuale pe care îşi fundamenta reclamanta pretenţiile s-au derulat în baza convenţiei părţilor, în care era indicată ca fiind instanţa competentă pentru soluţionarea litigiilor dintre părţi Curtea Linz.
Instanţa de control judiciar a arătat că, din examinarea actelor dosarului, rezultă o altă împrejurare şi anume aceea potrivit căreia pretenţiile reclamantei sunt fundamentate pe raportul juridic contractual de vânzare-cumpărare încheiat în forma simplificată a comenzii urmată de executare, iar nu pe contractul la care s-a referit tribunalul.
Conform prevederilor art. 149 alin. 4 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, instanţele române sunt competente să soluţioneze procesele dintre o parte română şi o parte străină dacă locul unde a luat naştere sau trebuia executată, fie chiar în parte, o obligaţie izvorâtă dintr-un contract se află în România.
In speţă, mărfurile au fost produse în România şi apoi livrate în Austria, astfel încât instanţa română este competentă a soluţiona cauza. Prin urmare, Tribunalul Sibiu ar fi trebuit să se pronunţe în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă (decizia civilă nr. 78l/A din 31.10.2001, pronunţată de Curtea de Apel AJba Iulia).
