Majorarea sau reducerea capitalului social reprezintă modificări ale actelor constitutive ale societăţilor comerciale, fiind prevăzute ca atare de art. 212 – 221 din Titlul IV al Legii nr. 31/1990 (Modificarea actului constitutiv). Or, potrivit art. 204 din aceeaşi lege actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori a consiliului de administraţie, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art. 223 alin. (3) şi ale art. 226 alin. (2)). În speţă, tribunalul a constatat că, cele două majorări de capital şi reducerea ulterioară, au fost realizate prin hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor menţionate în acţiune. În măsura în care nu erau de acord cu aceste hotărâri, reclamanţii şi intervenienţii le puteau ataca în justiţie, însă acţiunea trebuia să îmbrace formele prescrise de art. 132, respectiv fie o acţiune în anulare, fie în constatarea nulităţii absolute, după natura nulităţii respective.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1601 din 18 iunie 2012
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.03.2010, reclamanții G. C. și N. Gh.G. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Rm. Vâlcea, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se constate nulitatea absolută a operațiunilor de capital înregistrate de pârâtă și repunerea părților în situația anterioară, precum și plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii au arătat că pârâta a înregistrat operațiuni succesive de capital, reprezentând majorări de capital, micșorări de capital și transferări ale acțiunilor deținute de asociația salariaților PAS T. către persoane fizice, altele decât membrii asociației, operațiuni luate prin hotărâri AGA care au fost atacate în instanță și anulate irevocabil, iar aceste sentințe nu au fost respectate de către administratorii societății, nefiind operate corecțiile necesare la ORC, la Regisco SA și nici la CNVM, încălcând astfel prevederile art. 21 lit. h) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990-R.
Mai mult, operațiunile de capital susmenționate, deși nule, produc încă efecte juridice și au fost utilizate ca bază de plecare pentru alte operațiuni nelegale, materializate în Hotărârile AGEA nr. 5/16.09.2005, nr. 2/29.02.2008, nr. 3/26.05.2008, nr. 5/22.09.2008, care încalcă dispozițiile Legii nr. 31/1990-R.
Toate aceste operațiuni financiare au la bază același dispreț față de lege și proprietarii de drept ai acțiunilor, fiind făcute în interesul administratorului SC T. SA.
S-a mai arătat că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 153 24 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu s-au parcurs toate etapele privind înregistrarea pierderilor după cum nici ale dispozițiilor art. 283 alin. (1) și art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cât privește oferta publică de cumpărare adresată tuturor deținătorilor de acțiuni.
La data de 10 mai 2010, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numiții U. I.G., U.I., U. C.N. și U.M.C., solicitând constatarea nulității absolute a operațiunilor de capital efectuate de SC T. SA și repunerea părților în situația anterioară efectuării acestor operațiuni.
în motivarea cererii s-a arătat că, sunt membrii ai asociației salariaților PAS, calitate în care, prin Programul acțiunilor salariaților, au dobândit acțiuni prin subscrierea de fonduri bănești pentru cumpărarea de acțiuni la SC T., unde au lucrat ca salariați.
Odată cu privatizarea acestei societăți, noii (frații C.) au folosit diverse artificii pentru a înlătura din societate membrii asociației PAS.
La data de 14 mai 2010, s-a formulat cerere de intervenție de către numiții U.M.C. și N.G., cu același temei și aceeași motivare ca și cererea anterioară.
Ulterior, la 14 iunie 2010, reclamanții au depus completări și precizări privind acțiunea formulată, în sensul că solicită readucerea capitalului social la nivelul existent la data de 12 martie 2002, așa cum rezultă din datele publicate la Bursa de Valori București, iar pentru a se ajunge la acest stadiu este necesară constatarea nulității absolute privind majorarea capitalului social, în temeiul Hotărârii AGEA nr. 5/16.09.-2005 (f. 35) a majorării capitalului social în temeiul AGEA nr. 2/29.02.2008 și nr. 3/26.05.2008, precum și diminuarea capitalului social, în baza AGEA nr. 5/22.09.2008.
Temeiul de drept a fost indicat ca fiind prevederile art. 132, art. 118 alin.8 și art. 1361 și art. 210 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 44 alin. (3) din Constituția României.
Prin întâmpinarea formulată la 26 august 2010, pârâta a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că, toate acțiunile de modificare a capitalului social întreprinse în perioada 2002-2008, au îndeplinit condițiile legale, legalitatea acestora fiind verificată de către Registrul Comerțului, prin intermediul judecătorului delegat, care a emis hotărârea judecătorească vizând mențiunile respective.
Inclusiv instanțele de judecată au constatat irevocabil legalitatea documentelor întocmite în legătură cu modificarea capitalului social.
S-a mai susținut că nici unul dintre reclamanți nu este acționar al SC T. SA, ca atare, nu aveau dreptul să conteste modificările de capital social, ceea ce face acțiunea acestora inadmisibilă, iar în ceea ce-i privește pe intervenienți, aceștia precizează participarea lor la o asociație a salariaților și nu la acționariatului SC T. SA, ceea ce face, de asemenea, ca aceștia să nu aibă calitate procesuală în cauză.
La data de 13 septembrie 2010, la interpelarea instanței, reclamanții au arătat că prin prezenta acțiune au solicitat să se constate nulitatea operațiunilor privind cele două majorări și diminuarea ulterioară de capital, dar nu au atacat prin prezenta acțiune hotărârile AGA prin care s-au operat majorări și diminuări, deoarece nu ar mai fi fost în termen pentru a promova acțiuni în anulare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr.1539/4.10.2010, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, precum și cererile de intervenție formulate de intervenienți.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, din precizările scrise și verbale ale reclamanților, tribunalul a constatat că obiectul acțiunii, așa cum a fost conturat, îl reprezintă o acțiune în constatarea nulității unor acte juridice efectuate de către societatea pârâtă constând în majorarea sau diminuarea capitalului social, emisiunea de noi acțiuni sau reducerea numărului acestora, încheierea de acte adiționale modificatoare ale actului constitutiv precum și operațiunile de înregistrare a acestor acte în Registrul Comerțului; astfel, s-a concluzionat că din acest complex de acțiuni reclamanții au exclus însă hotărârile AGEA prin care s-au aprobat respectivele operațiuni.
Mai precis, reclamanții au solicitat repunerea părților în situația participațiilor la capitalul social existentă la nivelul anului 2002, fără a se anula însă și hotărârile AGA prin care capitalul social și structura acestuia au fost modificate ; cu alte cuvinte reclamanții solicită desființarea efectelor unor hotărâri AGEA, fără ca acestea să fie anulate sau declarate nule prin hotărâre judecătorească.
Privită în acest context acțiunea reclamanților a fost apreciată ca nefondată.
S-a mai reținut că, societatea comercială fiind, în esență, un contract, existența și funcționarea ei sunt generate de voința contractanților (asociați/acționari), voință ce se manifestă prin adunările generale ale acționarilor.
Hotărârile adunării generale reprezintă conversia voințelor individuale în voința socială ca manifestare a persoanei juridice.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Ca atare, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.
Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.
Majorarea sau reducerea capitalului social reprezintă modificări ale actelor constitutive ale societăților comerciale, fiind prevăzute ca atare de art. 212 – 221 din Titlul IV al Legii nr. 31/1990 (Modificarea actului constitutiv).
Or, potrivit art. 204 din aceeași lege actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori a consiliului de administrație, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanței judecătorești, în condițiile art. 223 alin. (3) și ale art. 226 alin. (2).
în speță, tribunalul a constatat că, cele două majorări de capital și reducerea ulterioară, au fost realizate prin hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acționarilor menționate în acțiune.
în măsura în care nu erau de acord cu aceste hotărâri, reclamanții și intervenienții le puteau ataca în justiție, însă acțiunea trebuia să îmbrace formele prescrise de art. 132, respectiv fie o acțiune în anulare, fie în constatarea nulității absolute, după natura nulității respective.
însă, reclamanții nu au făcut dovada intentării acțiunii prevăzute de art. 132 iar în prezenta cerere au declarat expres că obiectul acțiunii nu include și atacarea hotărârilor adunării generale.
în ce privește celelalte operațiuni (întocmirea actelor adiționale, înregistrarea în registrul comerțului), s-a apreciat că acestea sunt subsecvente adoptării hotărârilor AGEA, validitatea lor depinzând de validitatea acestor hotărâri. Anularea printr-o acțiune distinctă a acestor acte subsecvente ar putea interveni numai în situația în care ar fi afectate de o cauză de nulitate proprie actului respectiv, independentă de raportul de cauzalitate în temeiul cărora au luat naștere.
însă motivele de nulitate invocate de reclamanți, se referă la viciile convocării, majorarea artificială a participației administratorului C. P. prin emiterea de noi acțiuni la o valoare nominală inferioară celor existente, încălcarea dreptului de preferință privesc exclusiv modalitatea de adoptare și conținutul hotărârilor AGEA; aceste motive puteau fi invocate însă numai în acțiunea specifică prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Este adevărat că, în motivarea în drept a acțiunii reclamanții, invocă dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care reglementează acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale. însă, obiectul acțiunii nu este formulat în acești termeni, ci într-o exprimare generică (nulitatea operațiunilor de capital). Or, existența și funcționarea societăților comerciale sunt guvernate de o reglementare proprie, astfel încât acțiunile judiciare privind aceste aspecte trebuie exercitate în forma prevăzută de această reglementare, respectiv Legea nr. 31/1990. în exercitarea rolului activ instanța a cerut reclamanților să-și precizeze cererea de chemare în judecată, iar aceștia au învederat expres că nu înțeleg să atace și hotărârile AGEA (fila 102 dosar).
Așa fiind, prin excluderea hotărârilor AGEA din obiectul acțiunii, tribunalul a constatat că nu există și nici nu s-au învederat motive de nulitate proprii actelor subsecvente atacate, motiv pentru care a apreciat acțiunea ca nefondată.
Pe cale de consecință, și cererile de intervenție au primit aceeași dezlegare, întrucât intervenienții nu invocă alte cauze de nulitate, ci se raportează la motivarea acțiunii principale.
împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, de către reclamanți și intervenienți, cale de atac calificată de către instanța de control, în temeiul art. 84 C.proc.civ., ca fiind apel, având în vedere dispozițiile Legii nr. 31/1990-R.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr. 7/A-C/4.02.2011 a admis apelul formulat, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că atât reclamanții, cât și intervenienții, au învestit instanța de judecată cu acțiune în constatarea nulității operațiunilor succesive de capital, operațiuni care, însă, sunt materializate în hotărârile adunării generale a societății pârâte, singurele actele supuse controlului jurisdicțional. Prin urmare, ca aceste operațiuni să poată produce efecte juridice, în ceea ce privește modificarea structurii capitalului societății comerciale, trebuie să exprime voința socială a societății, care nu poate fi exprimată decât sub forma hotărârii AGA sau AGEA.
Sub acest aspect, argumentul instanței de fond vizând faptul că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității unor acte juridice efectuate de societatea pârâtă constând în majorarea sau diminuarea capitalului social, emisiunea de noi acțiuni sau reducerea numărului acestora, încheierea de acte adiționale modificatoare ale actului constitutiv, precum și operațiunile de înregistrare a acestor acte în registrul comerțului, nu poate fi primită deoarece, așa cum s-a arătat, aceste operațiuni sunt materializate în hotărârile AGEA și, ca atare, numai acestea din urmă puteau constitui obiect al acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990-R.
Or, așa cum corect a reținut inițial instanța de fond, motivarea în drept a acțiunii reclamanților este întemeiată pe această dispoziție legală, dar ajunge, totuși, la concluzia că obiectul acțiunii este exprimat în termeni generici, ceea ce ar conduce la concluzia că voința reclamanților și a intervenienților nu a fost în sensul de a se constata nulitatea hotărârilor prin care au fost efectuate aceste operațiuni.
Acțiunea vizând constatarea nulității absolute a hotărârilor AGEA este imprescriptibilă, astfel că ea poate fi introdusă oricând și de orice parte interesată în condițiile legii.
De asemenea, observând precizarea făcută de reclamanți în data de 14 iunie 2010, rezultă clar că obiectul acțiunii îl reprezintă nulitatea absolută a hotărârilor AGEA prin care au fost dispuse operațiunile de majorare și diminuare a capitalului social, astfel că nu s-a putut susține inexistența unor motive de nulitate proprii fie a actelor principale, fie a actelor subsecvente atacate.
Având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat într-o excepție care nu este incidentă cauzei, fără a antama fondul acesteia, s-a reținut ca fiind îndreptățite criticile apelanților și s-a dispus reluarea judecății cauzei de către aceeași instanță de fond.
împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către pârâtă, iar prin decizia nr. 2121/27.09.2011, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea cererii de recurs.
în rejudecarea cauzei după desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vâlcea a respins cererea și cererile de intervenție, reținându-se în esență că:
Reclamanții au precizat că nu atacă hotărârile A.G.A. prin care s-a dispus majorarea, apoi diminuarea capitalului social al pârâtei SC T. SA, pentru că nu mai sunt în termenul legal.
Or, conform dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/90, raportat la art. 8 și art. 113 și 190 din Legea nr. 31/90, modificările de capital, care sunt modificări ale actului constitutiv al societății pe acțiuni trebuie să aibă o formă materializată, în hotărârea AGEA. Chiar art. 113 din Legea nr. 31/90 stabilește că adunarea generală extraordinară ia hotărâri privind majorarea capitalului social sau diminuarea acestui capital.
Reclamanții din acest proces, numai pentru că au pierdut termenul de 15 zile de la publicarea în M.O. a acelor hotărâri, au recurs la prezenta cerere.
S-a mai reținut că reclamanții au recunoscut ei înșiși că au pierdut acest termen, atât în primul ciclu procesual al dosarului nr. 107/90/2010 al Tribunalului Vâlcea, cât și cu prilejul rejudecării cauzei.
Din acest motiv, cererea formulată și precizată la dosar a fost respinsă. Urmare a acestei soluții, a fost respinsă și cererea de intervenție.
S-a mai reținut că, pentru a putea cere instanței să analizeze anumite operațiuni ale societății, art. 136 din Legea nr. 31/1990 impune și o condiție pe care reclamanții nu o îndeplinesc, aceea de a deține individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social, iar conform actelor de la dosar, acționarii persoane fizice au un procent mai mic în capitalul social al pârâtei.
împotriva sentinței civile nr. 188/26.01.2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs reclamanții G. C. și N.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs:
Instanța a reținut în mod eronat că acțiunea a vizat hotărârile A.G.A. din 8.09.2003 de majorare a capitalului social și din 19.07.2004 de reducere a capitalului social și că nu mai sunt în termenul legal de a ataca aceste două hotărâri. Această interpretare a precizărilor este greșită, având în vedere că prin acțiunea formulată s-a solicitat constatarea nulității absolute a operațiunilor de capital înregistrate de pârâtă, iar nu anularea actelor juridice, iar constatarea nulității absolute nu este legată de un termen expres prevăzut în lege.
Instanța nu a precizat la care hotărâri A.G.A. se referă în considerentele sentinței. Recurenții arată că s-a făcut precizarea că hotărârea A.G.E.A. din 8.09.2003 de majorare a capitalului social și din 19.07.2004 de reducere a capitalului social au fost anulate irevocabil și deci nu se necesită rediscutarea lor. Au fost prezentate în acțiune pentru a se observa că acestea produc încă efecte juridice, ceea ce este inadmisibil.
Recurenții mai arată că au cerut expres să se constate nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. nr. 5/16.09.2005, nr. 2/29.02.2008, nr. 3/26.05.2008 de majorare a capitalului și nr. 5/22.09.2008 de diminuare a capitalului și a actelor subsecvente, deoarece încalcă prevederile imperative ale legii, inclusiv art. 44 alin. (3) din Constituția României.
Instanța nu a răspuns la această cerere, apreciind că cererea reclamanților este cauzată numai de pierderea termenului de 15 zile de la publicarea hotărârilor în Monitorul Oficial și nu de prejudicierea lor și de existența dreptului imprescriptibil stabilit de lege.
Mai mult, instanța a dat o interpretare greșită a art. 136 din Legea nr. 31/1990, condiționând admisibilitatea acțiunii de o deținere de cel puțin 10% din capitalul social. Această condiție ar limita însăși apărarea dreptului de proprietate, consfințit de art. 44 din Constituție și ar fi în contradicție cu Legea nr. 31/1990, art. 132 alin. (2). în realitate art. 136 din Legea nr. 31/1990 nu este aplicabil în acest litigiu, pentru că nu au solicitat verificarea unor aspecte legate de gestiunea societății. Nulitatea absolută este reglementată de Legea nr. 31/1990, în art. 132 alin. (3).
Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1601/ R.C./18 iunie 2012, a admis recursul formulat de reclamanți, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Prin decizia de casare nr. 7/AC/4.02.2011 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă prin anularea recursului prin decizia nr. 2821/27.09.2011, s-a dat instanței de fond dezlegarea în drept obligatorie cu privire la imprescriptibilitatea constatării nulității absolute a hotărârilor A.G.E.A. și indicația ca judecata cauzei să fie reluată, trecând peste excepția care nu este incidentă cauzei și cauza să fie analizată în raport de probatoriul administrat și de dispozițiile legale aplicabile.
în rejudecarea cauzei după desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond a respins acțiunea cu motivarea că reclamanții din acest proces, numai pentru că au pierdut termenul de 15 zile de la publicarea în M.O. a acelor hotărâri, au recurs la prezenta cerere și că reclamanții au recunoscut ei înșiși că au pierdut acest termen.
Or, o astfel de sentință echivalează cu soluționarea cauzei pe aceeași excepție ca și cea reținută inițial, în primul ciclu procesual, prin sentința nr. 1539/4.10.2010, sentință care a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare prin decizia nr. 7/AC/4.02.2011 a Curții de Apel Pitești.
Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o sentință cu nesocotirea indicațiilor instanței de casare care îi impusese obligația dezlegării cauzei pe fond, cu analiza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, analiză de fond inexistentă în sentința atacată.
Și în ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile, instanța de fond a săvârșit o eroare, referindu-se la condițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, care reglementează o acțiune de protejare a drepturilor acționarilor minoritari, această motivare fiind străină de natura prezentei cauze, care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 și are ca obiect o acțiune în anularea unei hotărâri A.G.E.A.
Este adevărat că reclamanții au depus o precizare la dosarul de fond, însă în această precizare au arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 117 alin. (8) și art. 132 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1361, din Legea nr. 297/2004.
Prin urmare, instanța de fond a fost în eroare cu privire la temeiul de drept al precizării făcute de reclamant, aceștia invocând dispozițiile art. 1361 din Legea nr. 297/2004, iar nu pe cele ale art. 136 din Legea nr. 31/1990, așa cum se arată în mod eronat în sentința atacată.
întrucât instanța de fond s-a pronunțat, cu nerespectarea indicațiilor deciziei de casare pe o excepție care nu este incidentă cauzei și analiza unor dispoziții legale străine de natura prezentului litigiu, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.proc.civ., să admită recursul și să caseze sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, cu menținerea indicațiilor din prima decizie de casare, respectiv nr. 7/AC/4.02.2011 a Curții de Apel Pitești.
Prin urmare, instanța de fond urmează să se pronunțe asupra acțiunii în anulare a hotărârilor A.G.E.A. cu care a fost investită, în raport de motivele invocate de reclamanți în temeiul principiului disponibilității și de materialul probator administrat în cauză.
