Art.117 alin.8 şi art.132 din Legea nr.31/1990
Art.1361, din Legea nr.297/2004
Majorarea sau reducerea capitalului social reprezintă modificări ale actelor constitutive ale societăţilor comerciale, fiind prevăzute ca atare de art. 212 – 221 din Titlul IV al Legii nr.31/1990 ( Modificarea actului constitutiv).
Majorarea sau reducerea capitalului social reprezintă modificări ale actelor constitutive ale societăţilor comerciale, fiind prevăzute ca atare de art. 212 – 221 din Titlul IV al Legii nr.31/1990 ( Modificarea actului constitutiv).
Or, potrivit art.204 din aceeaşi lege actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori a consiliului de administraţie, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art.114 alin.1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art.223 alin.3) şi ale art.226 alin.2).
Or, potrivit art.204 din aceeaşi lege actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori a consiliului de administraţie, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art.114 alin.1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art.223 alin.3) şi ale art.226 alin.2).
În speţă, tribunalul a constatat că, cele două majorări de capital şi reducerea ulterioară, au fost realizate prin hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor menţionate în acţiune.
În speţă, tribunalul a constatat că, cele două majorări de capital şi reducerea ulterioară, au fost realizate prin hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor menţionate în acţiune.
În măsura în care nu erau de acord cu aceste hotărâri, reclamanţii şi intervenienţii le puteau ataca în justiţie, însă acţiunea trebuia să îmbrace formele prescrise de art. 132, respectiv fie o acţiune în anulare, fie în constatarea nulităţii absolute, după natura nulităţii respective.
În măsura în care nu erau de acord cu aceste hotărâri, reclamanţii şi intervenienţii le puteau ataca în justiţie, însă acţiunea trebuia să îmbrace formele prescrise de art. 132, respectiv fie o acţiune în anulare, fie în constatarea nulităţii absolute, după natura nulităţii respective.
(Decizia nr.1601/R-COM/18 iunie 2012)
Prin acţiunea înregistrată la data de 15.03.2010, reclamanţii G. C. şi N. Gh.G. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Rm.Vâlcea, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se constate nulitatea absolută a operaţiunilor de capital înregistrate de pârâtă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii au arătat că pârâta a înregistrat operaţiuni succesive de capital, reprezentând majorări de capital, micşorări de capital şi transferări ale acţiunilor deţinute de asociaţia salariaţilor PAS T. către persoane fizice, altele decât membrii asociaţiei, operaţiuni luate prin hotărâri AGA care au fost atacate în instanţă şi anulate irevocabil, iar aceste sentinţe nu au fost respectate de către administratorii societăţii, nefiind operate corecţiile necesare la ORC, la Regisco SA şi nici la CNVM, încălcând astfel prevederile art.21 lit.h) şi art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990-R.
Mai mult, operaţiunile de capital susmenţionate, deşi nule, produc încă efecte juridice şi au fost utilizate ca bază de plecare pentru alte operaţiuni nelegale, materializate în Hotărârile AGEA nr.5/16.09.2005, nr.2/29.02.2008, nr.3/26.05.2008, nr.5/22.09.2008, care încalcă dispoziţiile Legii nr.31/1990-R.
Toate aceste operaţiuni financiare au la bază acelaşi dispreţ faţă de lege şi proprietarii de drept ai acţiunilor, fiind făcute în interesul administratorului SC T. SA.
S-a mai arătat că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art.15324 din Legea nr.31/1990, în sensul că nu s-au parcurs toate etapele privind înregistrarea pierderilor după cum nici ale dispoziţiilor art.283 alin.1 şi art.204 alin.1 din Legea nr.297/2004, cât priveşte oferta publică de cumpărare adresată tuturor deţinătorilor de acţiuni.
La data de 10 mai 2010, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către numiţii U. I.G., U. I., U. C. N. şi U. M.C., solicitând constatarea nulităţii absolute a operaţiunilor de capital efectuate de SC T. SA şi repunerea părţilor în situaţia anterioară efectuării acestor operaţiuni.
În motivarea cererii s-a arătat că, sunt membrii ai asociaţiei salariaţilor PAS, calitate în care, prin Programul acţiunilor salariaţilor, au dobândit acţiuni prin subscrierea de fonduri băneşti pentru cumpărarea de acţiuni la SC T., unde au lucrat ca salariaţi.
Odată cu privatizarea acestei societăţi, noii (fraţii C.) au folosit diverse artificii pentru a înlătura din societate membrii asociaţiei PAS.
La data de 14 mai 2010, s-a formulat cerere de intervenţie de către numiţii U. M. C. şi N. G., cu acelaşi temei şi aceeaşi motivare ca şi cererea anterioară.
Ulterior, la 14 iunie 2010, reclamanţii au depus completări şi precizări privind acţiunea formulată, în sensul că solicită readucerea capitalului social la nivelul existent la data de 12 martie 2002, aşa cum rezultă din datele publicate la Bursa de Valori Bucureşti, iar pentru a se ajunge la acest stadiu este necesară constatarea nulităţii absolute privind majorarea capitalului social, în temeiul Hotărârii AGEA nr.5/16.09.-2005 (f.35) a majorării capitalului social în temeiul AGEA nr.2/29.02.2008 şi nr.3/26.05.2008, precum şi diminuarea capitalului social, în baza AGEA nr.5/22.09.2008.
Temeiul de drept a fost indicat ca fiind prevederile art.132, art.118 alin.8 şi art.1361 şi art.210 din Legea nr.297/2004 şi ale art.44 alin.3 din României.
Prin întâmpinarea formulată la 26 august 2010, pârâta a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că, toate acţiunile de modificare a capitalului social întreprinse în perioada 2002-2008, au îndeplinit condiţiile legale, legalitatea acestora fiind verificată de către Registrul Comerţului, prin intermediul judecătorului delegat, care a emis hotărârea judecătorească vizând menţiunile respective.
Inclusiv instanţele de judecată au constatat irevocabil legalitatea documentelor întocmite în legătură cu modificarea capitalului social.
S-a mai susţinut că nici unul dintre reclamanţi nu este acţionar al SC T. SA, ca atare, nu aveau dreptul să conteste modificările de capital social, ceea ce face acţiunea acestora inadmisibilă, iar în ceea ce-i priveşte pe intervenienţi, aceştia precizează participarea lor la o asociaţie a salariaţilor şi nu la acţionariatului SC T. SA, ceea ce face, de asemenea, ca aceştia să nu aibă calitate procesuală în cauză.
La data de 13 septembrie 2010, la interpelarea instanţei, reclamanţii au arătat că prin prezenta acţiune au solicitat să se constate nulitatea operaţiunilor privind cele două majorări şi diminuarea ulterioară de capital, dar nu au atacat prin prezenta acţiune hotărârile AGA prin care s-au operat majorări şi diminuări, deoarece nu ar mai fi fost în termen pentru a promova acţiuni în anulare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr.1539/4.10.2010, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, precum şi cererile de intervenţie formulate de intervenienţi.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că, din precizările scrise şi verbale ale reclamanţilor, tribunalul a constatat că obiectul acţiunii, aşa cum a fost conturat, îl reprezintă o acţiune în constatarea nulităţii unor acte juridice efectuate de către societatea pârâtă constând în majorarea sau diminuarea capitalului social, emisiunea de noi acţiuni sau reducerea numărului acestora, încheierea de acte adiţionale modificatoare ale actului constitutiv precum şi operaţiunile de înregistrare a acestor acte în Registrul Comerţului; astfel, s-a concluzionat că din acest complex de acţiuni reclamanţii au exclus însă hotărârile AGEA prin care s-au aprobat respectivele operaţiuni.
Mai precis, reclamanţii au solicitat repunerea părţilor în situaţia participaţiilor la capitalul social existentă la nivelul anului 2002, fără a se anula însă şi hotărârile AGA prin care capitalul social şi structura acestuia au fost modificate ; cu alte cuvinte reclamanţii solicită desfiinţarea efectelor unor hotărâri AGEA, fără ca acestea să fie anulate sau declarate nule prin hotărâre judecătorească.
Privită în acest context acţiunea reclamanţilor a fost apreciată ca nefondată.
S-a mai reţinut că, societatea comercială fiind, în esenţă, un contract, existenţa şi funcţionarea ei sunt generate de voinţa contractanţilor (asociaţi/acţionari), voinţă ce se manifestă prin adunările generale ale acţionarilor.
Hotărârile adunării generale reprezintă conversia voinţelor individuale în voinţa socială ca manifestare a persoanei juridice.
Potrivit art.132 din Legea nr.31/1990 hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Ca atare, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
Însă, reclamanţii nu au făcut dovada intentării acţiunii prevăzute de art. 132 iar în prezenta cerere au declarat expres că obiectul acţiunii nu include şi atacarea hotărârilor adunării generale.
În ce priveşte celelalte operaţiuni (întocmirea actelor adiţionale, înregistrarea în registrul comerţului), s-a apreciat că acestea sunt subsecvente adoptării hotărârilor AGEA, validitatea lor depinzând de validitatea acestor hotărâri. Anularea printr-o acţiune distinctă a acestor acte subsecvente ar putea interveni numai în situaţia în care ar fi afectate de o cauză de nulitate proprie actului respectiv, independentă de raportul de cauzalitate în temeiul cărora au luat naştere.
Însă motivele de nulitate invocate de reclamanţi, se referă la viciile convocării, majorarea artificială a participaţiei administratorului C. P. prin emiterea de noi acţiuni la o valoare nominală inferioară celor existente, încălcarea dreptului de preferinţă privesc exclusiv modalitatea de adoptare şi conţinutul hotărârilor AGEA; aceste motive puteau fi invocate însă numai în acţiunea specifică prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Este adevărat că, în motivarea în drept a acţiunii reclamanţii, invocă dispoziţiile art.132 alin.3 din Legea nr.31/1990 care reglementează acţiunea în constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale. Însă, obiectul acţiunii nu este formulat în aceşti termeni, ci într-o exprimare generică (nulitatea operaţiunilor de capital). Or, existenţa şi funcţionarea societăţilor comerciale sunt guvernate de o reglementare proprie, astfel încât acţiunile judiciare privind aceste aspecte trebuie exercitate în forma prevăzută de această reglementare, respectiv Legea nr.31/1990. În exercitarea rolului activ instanţa a cerut reclamanţilor să-şi precizeze cererea de chemare în judecată, iar aceştia au învederat expres că nu înţeleg să atace şi hotărârile AGEA (fila 102 dosar).
Aşa fiind, prin excluderea hotărârilor AGEA din obiectul acţiunii, tribunalul a constatat că nu există şi nici nu s-au învederat motive de nulitate proprii actelor subsecvente atacate,motiv pentru care a apreciat acţiunea ca nefondată.
Pe cale de consecinţă, şi cererile de intervenţie au primit aceeaşi dezlegare, întrucât intervenienţii nu invocă alte cauze de nulitate, ci se raportează la motivarea acţiunii principale.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, de către reclamanţi şi intervenienţi, cale de atac calificată de către instanţa de control, în temeiul art.84 Cod procedură civilă, ca fiind apel, având în vedere dispoziţiile Legii nr.31/1990-R.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr.7/A-C/4.02.2011 a admis apelul formulat, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că atât reclamanţii, cât şi intervenienţii, au învestit instanţa de judecată cu acţiune în constatarea nulităţii operaţiunilor succesive de capital, operaţiuni care, însă, sunt materializate în hotărârile adunării generale a societăţii pârâte, singurele actele supuse controlului jurisdicţional. Prin urmare, ca aceste operaţiuni să poată produce efecte juridice, în ceea ce priveşte modificarea structurii capitalului societăţii comerciale, trebuie să exprime voinţa socială a societăţii, care nu poate fi exprimată decât sub forma hotărârii AGA sau AGEA.
Sub acest aspect, argumentul instanţei de fond vizând faptul că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea nulităţii unor acte juridice efectuate de societatea pârâtă constând în majorarea sau diminuarea capitalului social, emisiunea de noi acţiuni sau reducerea numărului acestora, încheierea de acte adiţionale modificatoare ale actului constitutiv, precum şi operaţiunile de înregistrare a acestor acte în registrul comerţului, nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a arătat, aceste operaţiuni sunt materializate în hotărârile AGEA şi, ca atare, numai acestea din urmă puteau constitui obiect al acţiunii întemeiate pe disp.art.132 alin.3 din Legea nr.31/1990-R.
Or, aşa cum corect a reţinut iniţial instanţa de fond, motivarea în drept a acţiunii reclamanţilor este întemeiată pe această dispoziţie legală, dar ajunge, totuşi, la concluzia că obiectul acţiunii este exprimat în termeni generici, ceea ce ar conduce la concluzia că voinţa reclamanţilor şi a intervenienţilor nu a fost în sensul de a se constata nulitatea hotărârilor prin care au fost efectuate aceste operaţiuni.
Acţiunea vizând constatarea nulităţii absolute a hotărârilor AGEA este imprescriptibilă, astfel că ea poate fi introdusă oricând şi de orice parte interesată în condiţiile legii.
De asemenea, observând precizarea făcută de reclamanţi în data de 14 iunie 2010, rezultă clar că obiectul acţiunii îl reprezintă nulitatea absolută a hotărârilor AGEA prin care au fost dispuse operaţiunile de majorare şi diminuare a capitalului social, astfel că nu s-a putut susţine inexistenţa unor motive de nulitate proprii fie a actelor principale, fie a actelor subsecvente atacate.
Având în vedere că instanţa de fond s-a pronunţat într-o excepţie care nu este incidentă cauzei, fără a antama fondul acesteia, s-a reţinut ca fiind îndreptăţite criticile apelanţilor şi s-a dispus reluarea judecăţii cauzei de către aceeaşi instanţă de fond.
Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către pârâtă, iar prin decizia nr.2121/27.09.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea cererii de recurs.
În rejudecarea cauzei după desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Vâlcea a respins cererea şi cererile de intervenţie, reţinându-se în esenţă că:
Reclamanţii au precizat că nu atacă hotărârile A.G.A. prin care s-a dispus majorarea, apoi diminuarea capitalului social al pârâtei S.C. T. S.A., pentru că nu mai sunt în termenul legal.
Or, conform dispoziţiilor art.132 din Legea nr.31/90, raportat la art.8 şi art.113 şi 190 din Legea nr.31/90, modificările de capital, care sunt modificări ale actului constitutiv al societăţii pe acţiuni trebuie să aibă o formă materializată, în hotărârea AGEA. Chiar art.113 din Legea nr.31/90 stabileşte că adunarea generală extraordinară ia hotărâri privind majorarea capitalului social sau diminuarea acestui capital.
Reclamanţii din acest proces, numai pentru că au pierdut termenul de 15 zile de la publicarea în M.O. a acelor hotărâri, au recurs la prezenta cerere.
S-a mai reţinut că reclamanţii au recunoscut ei înşişi că au pierdut acest termen, atât în primul ciclu procesual al dosarului nr.107/90/2010 al Tribunalului Vâlcea, cât şi cu prilejul rejudecării cauzei.
Din acest motiv, cererea formulată şi precizată la dosar a fost respinsă. Urmare a acestei soluţii, a fost respinsă şi cererea de intervenţie.
S-a mai reţinut că, pentru a putea cere instanţei să analizeze anumite operaţiuni ale societăţii, art.136 din Legea nr.31/1990 impune şi o condiţie pe care reclamanţii nu o îndeplinesc, aceea de a deţine individual sau împreună, cel puţin 10% din capitalul social, iar conform actelor de la dosar, acţionarii persoane fizice au un procent mai mic în capitalul social al pârâtei.
Împotriva sentinţei civile nr.188/26.01.2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea au formulat recurs reclamanţii G. C. şi N.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs:
Instanţa a reţinut în mod eronat că acţiunea a vizat hotărârile A.G.A. din 8.09.2003 de majorare a capitalului social şi din 19.07.2004 de reducere a capitalului social şi că nu mai sunt în termenul legal de a ataca aceste două hotărâri. Această interpretare a precizărilor este greşită, având în vedere că prin acţiunea formulată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a operaţiunilor de capital înregistrate de pârâtă, iar nu anularea actelor juridice, iar constatarea nulităţii absolute nu este legată de un termen expres prevăzut în lege.
Instanţa nu a precizat la care hotărâri A.G.A. se referă în considerentele sentinţei. Recurenţii arată că s-a făcut precizarea că hotărârea A.G.E.A. din 8.09.2003 de majorare a capitalului social şi din 19.07.2004 de reducere a capitalului social au fost anulate irevocabil şi deci nu se necesită rediscutarea lor. Au fost prezentate în acţiune pentru a se observa că acestea produc încă efecte juridice, ceea ce este inadmisibil.
Recurenţii mai arată că au cerut expres să se constate nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. nr.5/16.09.2005, nr.2/29.02.2008, nr.3/26.05.2008 de majorare a capitalului şi nr.5/22.09.2008 de diminuare a capitalului şi a actelor subsecvente, deoarece încalcă prevederile imperative ale legii, inclusiv art.44 alin.3 din Constituţia României.
Instanţa nu a răspuns la această cerere, apreciind că cererea reclamanţilor este cauzată numai de pierderea termenului de 15 zile de la publicarea hotărârilor în Monitorul Oficial şi nu de prejudicierea lor şi de existenţa dreptului imprescriptibil stabilit de lege.
Mai mult, instanţa a dat o interpretare greşită a art.136 din Legea nr.31/1990, condiţionând admisibilitatea acţiunii de o deţinere de cel puţin 10% din capitalul social. Această condiţie ar limita însăşi apărarea dreptului de proprietate, consfinţit de art.44 din Constituţie şi ar fi în contradicţie cu Legea nr.31/1990, art.132 alin.2. În realitate art.136 din Legea nr.31/1990 nu este aplicabil în acest litigiu, pentru că nu au solicitat verificarea unor aspecte legate de gestiunea societăţii. Nulitatea absolută este reglementată de Legea nr.31/1990, în art.132 alin.3.
Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, prin decizia nr.1601/R-Com/18 iunie 2012, a admis recursul formulat de reclamanţi, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin decizia de casare nr.7/AC/4.02.2011 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă prin anularea recursului prin decizia nr.2821/27.09.2011, s-a dat instanţei de fond dezlegarea în drept obligatorie cu privire la imprescriptibilitatea constatării nulităţii absolute a hotărârilor A.G.E.A. şi indicaţia ca judecata cauzei să fie reluată, trecând peste excepţia care nu este incidentă cauzei şi cauza să fie analizată în raport de probatoriul administrat şi de dispoziţiile legale aplicabile.
În rejudecarea cauzei după desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, instanţa de fond a respins acţiunea cu motivarea că reclamanţii din acest proces, numai pentru că au pierdut termenul de 15 zile de la publicarea în M.O. a acelor hotărâri, au recurs la prezenta cerere şi că reclamanţii au recunoscut ei înşişi că au pierdut acest termen.
Or, o astfel de sentinţă echivalează cu soluţionarea cauzei pe aceeaşi excepţie ca şi cea reţinută iniţial, în primul ciclu procesual, prin sentinţa nr.1539/4.10.2010, sentinţă care a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare prin decizia nr.7/AC/4.02.2011 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu nesocotirea indicaţiilor instanţei de casare care îi impusese obligaţia dezlegării cauzei pe fond, cu analiza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, analiză de fond inexistentă în sentinţa atacată.
Şi în ceea ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de fond a săvârşit o eroare, referindu-se la condiţiile art.136 din Legea nr.31/1990, care reglementează o acţiune de protejare a drepturilor acţionarilor minoritari, această motivare fiind străină de natura prezentei cauze, care a fost întemeiată pe dispoziţiile art.132 din Legea nr.31/1990 şi are ca obiect o acţiune în anularea unei hotărâri A.G.E.A.
Este adevărat că reclamanţii au depus o precizare la dosarul de fond, însă în această precizare au arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art.117 alin.8 şi art.132 din Legea nr.31/1990 şi ale art.1361, din Legea nr.297/2004.
Prin urmare, instanţa de fond a fost în eroare cu privire la temeiul de drept al precizării făcute de reclamant, aceştia invocând dispoziţiile art.1361 din Legea nr.297/2004, iar nu pe cele ale art.136 din Legea nr.31/1990, aşa cum se arată în mod eronat în sentinţa atacată.
Întrucât instanţa de fond s-a pronunţat, cu nerespectarea indicaţiilor deciziei de casare pe o excepţie care nu este incidentă cauzei şi analiza unor dispoziţii legale străine de natura prezentului litigiu, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, Curtea urmează ca în baza dispoziţiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă, să admită recursul şi să caseze sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu menţinerea indicaţiilor din prima decizie de casare, respectiv nr.7/AC/4.02.2011 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin urmare, instanţa de fond urmează să se pronunţe asupra acţiunii în anulare a hotărârilor A.G.E.A. cu care a fost investită, în raport de motivele invocate de reclamanţi în temeiul principiului disponibilităţii şi de materialul probator administrat în cauză.
