– Legea nr. 31/1990: art. 46 alin. (2)
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009: art. 7 alin. (7)
Cum în cazul cererilor prevăzute de Legea nr. 26/1990, datorită specificului materiei, terţul intervenient nu invocă un drept pentru sine, deoarece nu se dezbate un anumit drept, ci numai efectuarea unor menţiuni în registrul comerţului, formularea unei asemenea cereri este permisă expres de lege, consecinţa sa posibilă fiind paralizarea efectuării de menţiuni. Dat fiind faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 116/2009 au modificat implicit prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului, conferind competenţe în materie directorului acestui registru, în situaţia în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va transmite dosarul secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, unde vor fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere.
(Decizia nr. 182/R-COM din 10 februarie 2010)
Prin încheierea nr. 15253 pronunţată la 27 noiembrie 2009, judecătorul delegat la ORC Argeş a respins în principiu cererea de intervenţie formulată de SC F.U. SRL, a admis cererea de depunere şi menţionare acte formulată de SC A. SA şi a dispus menţionarea în şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a Hotărârii AGOA nr. 2 din 6 noiembrie 2009 a SC A. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul delegat a reţinut că este inadmisibilă cererea de intervenţie, deoarece a fost formulată într-o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 183-185 din Ordinul nr. 2594 din 10 octombrie 2008.
Asemenea cereri nu au ca finalitate efectuarea de modificări în evidenţele Registrului Comerţului, ci numai publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii AGA sau AGEA a cărei depunere se face. Cererea nu este formulată potrivit art. 110-117 din Ordinul sus-menţionat, scopul procedurii de faţă fiind numai menţionarea în registru a hotărârii pentru a fi opozabilă terţilor.
De asemenea, pe fondul cererii judecătorul-delegat, a reţinut că verificarea structurii consiliului de administraţie se poate face numai la nivel de aparenţă, neputând efectua verificări care ar echivala cu o judecată paralelă, cu cea privind anularea a cărei înregistrare se solicită.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC F.U. SRL, solicitând admiterea acestuia, deoarece judecătorul-delegat nu a analizat faptul că finalitatea depunerii hotărârii la registrul comerţului produce aceleaşi consecinţe, neputându-se susţine că nu se aduc modificări actului constitutiv.
Se arată şi că judecătorul delegat nu s-a pronunţat asupra excepţiei de necon-stituţionalitate invocate în raport de art. 6 din Legea nr. 26/1990.
De asemenea, se arată că hotărârea în cauză a fost luată de persoane care nu au calitatea de membru în Consiliul de administraţie, iar descărcarea de gestiune a aşa zisului Consiliu, nu este posibilă având în vedere că nu există un contract de mandat valabil pentru noul Consiliu de administraţie.
Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Limitele învestirii în prezentul recurs sunt determinate de modul de soluţionare a cererii de intervenţie formulată de recurentă, care la rândul său nu poate aduce alte critici decât relativ la acest aspect.
Se constată astfel că judecătorul delegat a respins în principiu cererea de intervenţie, motivat de faptul că procedura în care a fost formulată nu permite o asemenea intervenţie.
Potrivit art. 183 din Ordinul nr. 2594/2008, în registrul comerţului se înregistrează orice acte sau fapte de comerţ prevăzute de lege, precum şi modificările referitoare la acestea şi ale menţiunilor înregistrate, în scopul asigurării opozabilităţii acestora şi efectuării formalităţilor de publicitate, conform legii. Modul de efectuare şi de evidenţiere a acestor înregistrări este distinct de acela în care se înregistrează şi se evidenţiază modificările actului constitutiv.
Instituirea prin norme, a unei înregistrări distincte, fără menţionarea unei proceduri aparte şi fără a exclude expres posibilitatea formulării unei cereri de intervenţie din partea celor interesaţi, nu atrage concluzia inadmisibilităţii unei atare cereri. Menţiunea „distinct” din textul normelor are în vedere pronunţarea unei încheieri separate prin care se efectuează aceleaşi verificări la nivel de aparenţă ca şi cele avute în vedere de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 19 din Normele metodologice.
Ca atare, nu se poate considera că cererea de menţionare a Hotărârii Adunării Generale în Registrul Comerţului urmează o altă procedură şi produce alte efecte, care nu pot afecta persoanele interesate, de vreme ce art. 17 din Norme arată că, atât la înmatriculare, cât şi la modificarea actului constitutiv şi la efectuarea menţiunilor de hotărâri ale adunării generale, se aplică aceeaşi procedură.
Faţă de prevederile art. 46 alin, (2) din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 49 şi 52 C. pr. civ., prin respingerea cererii de intervenţie în principiu, de către judecătorul delegat, intervenienta nu a dobândit calitatea de parte în cererea aflată pe rolul judecătorului delegat, astfel că numai asupra acestui aspect se poate formula recurs de către intervenientă, chestiunile legate de formalităţile de adoptare a hotărârii, a cărei menţionare se cere a fi făcută în registru, de reprezentarea în Consiliul de administraţie legal desemnat, neavând relevanţă până la statuarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii.
Condiţiile generale de exerciţiu ale acţiunii civile sunt îndeplinite. Intervenienta justifică un interes, prin faptul că este acţionar la societatea care a adoptat hotărârea în discuţie, fiind interesată ca societatea să ia hotărâri în adunările sale generale, legal constituite şi fără afectarea drepturilor sale derivate din calitatea de acţionar.
Cerinţa afirmării unui drept, strâns legată de condiţia esenţială, specială, ca cererea de intervenţie să se afle în legătura strânsă cu cererea principală sau cu cauza care se dezbate, este întrunită prin chiar dispoziţia legală, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care consacră posibilitatea altor persoane de a interveni, fără a pretinde acestora condiţii suplimentare. între conţinutul cererii de intervenţie şi cel al cererii de depunere menţiuni la registru există o legătură strânsă prin aceea că, dacă susţinerile intervenientului sunt găsite ca întemeiate, după o verificare la nivel de aparenţă a acestora, menţionarea în registru nu mai este posibilă. Ca atare, cum în cazul cererilor prevăzute de Legea nr. 26/1990, datorită specificului materiei, terţul intervenient nu invocă un drept pentru sine, deoarece nu se dezbate un anumit drept, ci numai efectuarea unor menţiuni în registrul comerţului, formularea unei asemenea cereri este permisă expres de lege, consecinţa sa posibilă fiind paralizarea efectuării de menţiuni.
Astfel, în cauză, faţă de calitatea de acţionar a intervenientei, de obiectul cererii formulate (respingerea cererii de menţiuni), se constată că se regăseşte ipoteza textului art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel că judecătorul delegat nu putea ajunge la concluzia respingerii sale în principiu.
Ca atare, cum judecătorul delegat a respins în principiu cererea de admitere în principiu, fără a ţine seama de faptul că cerinţele legale erau îndeplinite, se impune analizarea acestei cereri pe fond, urmând a fi analizate aceste susţineri.
Curtea constată că dispoziţiile O.U.G. nr. 116/2009 au modificat implicit prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului, conferind competenţe în materie directorului acestui registru. însă, totodată, potrivit art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009 în situaţia în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va transmite dosarul secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, unde vor fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere.
Totodată art. 725 alin. (2) teza a ll-a C. pr. civ. arată că, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile.
Ca atare, legea procesuală fiind de imediată aplicare, statuându-se în prezentul recurs asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, se constată împlinită ipoteza art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, astfel că nesoluţionarea în fond a cererii de intervenţie atrage, în temeiul art. 312 pct. 5 C. pr. civ., trimiterea cauzei la tribunalul comercial, de vreme ce s-a constatat că cererea a dobândit caracter contencios.
