Modificare act nastere Acte ale autorităţilor publice


Data publicare portal 04.05.2010

Prin sentinta civila nr.2101/31.03.2010 pronuntata in cauza nr.336/311/2010 Judecatoria Slatina a admis cererea reclamantului I.V. formulată în contradictoriu cu pirita Primaria Municipiului Slatina- Serviciul Stare Civila, s-a dispus modificarea actului de naştere nr. 1437/31.08.2009 al minorului I.A., fiul lui I.V. şi I.M., cu privire la menţiunea referitoare la data naşterii copilului, care se va înscrie corect 01 august 2009, în loc de 01 martie 2009, s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni de către Serviciul de Stare Civila al Primăriei Municipiului Slatina.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 14.01.2010 sub nr. 336/311/2010 reclamantul I.V. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu Primăria Municipiului Slatina-Serviciul Stare Civila să se dispună modificarea actului de naştere al minorului I.A. sub aspectul datei naşterii acestuia care a fost consemnată în mod eronat 01.03.2009 în loc de 01.08.2009 cum este corect.

In motivarea cererii reclamantul a arătat că în mod eronat s-a consemnat în certificatul medical constatator al naşterii nr.1230/4.08.2009 emis de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina ca dată a naşterii data de 01.03.2009 în loc de 01.08.2009 cum este în realitate.

Cererea nu a fost întemeiată în drept, fiind legal timbrată.

In dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: certificatul de naştere al minorului, certificat medical constatator al născutului viu nr.1230/04.08. 2009, foaie de observaţie clinică a nou născutului.

Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare la dosar.

La termenul din 10.03.2010 instanţa din oficiu a solicitat relaţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în sensul de a comunica în copie extras din registrul de nou născuţi atât din data de 01.03.2009 cât şi din 01.08.2009 şi copie din registrul de internări-externări al bolnavilor din 01.03.2009 şi 01.08.2009 precum şi relaţii din care să rezulte dacă în evidentele spitalului în perioadele de mai sus figurează internată mama I.M..

Cu adresa nr. 5436/30.03.2010 Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a înaintat relatiile solicitate arătând că data exactă a naşterii minorului este de 01.08.2009 după cum rezultă din extrasul registrului depus la dosar –pozitia 466.

Analizând cererea reclamantului prin prisma probatoriului administrat raportat la dispozitiile legale incidente în cauză instanta retine următoarele:

La data de 31.08.2009 a fost emis de către Primăria Slatina-Serviciul de Stare Civilă certificatul de naştere seria NF nr. 794694 privind naşterea minorului I.A., fiul lui I.V. şi I.M. a cărui naştere a fost înscrisă în actul de naştere nr. 1437/31.08.2009.

In actul de naştere al minorului şi în certificatul de naştere s-a consemnat ca dată a naşterii data de 01.03.2009 după cum a figurat înscris în certificatul constatator al născutului viu nr. 1230/04.08.2009-fila 5.

Insă, din foaia de observatie clinică emisă de Spitalul Judetean de Urgenţă Slatina-fila 6 rezultă că minorul s-a născut la data de 01.08.2009, ora 20,50.

In acelaşi sens, figurează înscrisă naşterea minorului la pozitia nr. 466 din registrul de nou născuti ca producându-se la data de 01.08.2009 ora 20,50.

Observând acest înscris se constată că apare consemnată mama I.M. internată la 30.07.2009 care a dat naştere unui copil la 01.08.2009.

Din foaia de observatie clinică generală se reţine că I.M. mama minorului a fost internată în perioada 30.07-04.08.2009 iar la 01.08.2009 a dat naştere unui copil.

Raportat la aspectele de mai sus instanta constată că naşterea minorului I.A.s-a produs la 01.08.2009 şi nu la 01.03.2009 cum apare consemnat în actul de naştere întocmit de Primăria Slatina.

In drept, potrivit dispoz. art.60 al.1 din Legea nr.119/1996 republicată „Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.”

Raportat la considerentele de fapt şi de drept expuse instanta a admis cererea reclamantului şi a dispus modificarea actului de naştere al minorului I.A., având nr. 1437/31.08.2009 cu privire la menţiunea referitoare la data naşterii copilului.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni de către Serviciul de Stare Civila al Primăriei Municipiului Slatina.

Referitor la cheltuielile de judecată pe care le-a solicitat reclamantul, instanţa a respins ca neîntemeiată această cerere deoarece nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate.