Raportul juridic intervenit între un comerciant şi bugetul de stat prin intermediul A.J.O.F.M., prin care comerciantul beneficiază de creditare cu dobândă avantajoasă are natură fiscală.
Decizia nr. 206 din 31 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 3633/19 oct. 2006, Tribunalul Maramureş a respins acţiunea în administrativ formulată de reclamanta S.C. TC S.R.L. Seini împotriva pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanta S.C. TC SRL, în temeiul Legii nr. 76/2002 a beneficiat de un credit în valoare de 64.203,81 lei, conform contractului nr. 1367/2002 şi a actului adiţional cu acelaşi număr, aceasta fiind obligată să creeze 9 locuri de muncă din care 5 să fie ocupate de şomeri.
Pentru fiecare loc de muncă nou creat s-a acordat un credit de 7,5 lei, conform instrucţiunilor nr. 188/17 apr. 2002 ale A.N.O.F. şi B.C.R.
În cazul persoanelor angajate din rândul şomerilor, angajatorul era obligat ca în situaţia încetării raporturilor de muncă să angajeze în maxim de 30 de zile alte persoane din aceeaşi categorie, conform dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 76/2002. Nerespectarea acestor obligaţii este sancţionată de art. 89 alin. 2 din acelaşi act normativ cu suportarea unei penalităţi egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă.
Întrucât societatea nu a respectat aceste dispoziţii, în procesul-verbal de control s-au consemnat aceste deficienţe şi s-au stabilit obligaţii în sumă de 22.083 lei .
Instanţa de fond a apreciat că pârâta a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în raport cu starea de fapt reţinută şi cu actele normative invocate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar s-a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii, a anulării deciziei nr. 251/25.11 2005, admiterea contestaţiei şi anularea procesului-verbal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond a ignorat toate argumentele invocate în cuprinsul cererii de judecată, ceea ce dovedeşte că nu s-a cercetat fondul cauzei, motiv ce atrage
casarea cu trimitere. În subsidiar, s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond.
Se arată că societatea a mai fost controlată în martie 2005, controlul vizând perioada oct. 2004 – febr. 2005, acesta având aceeaşi tematică cu actul de control încheiat pentru perioada dec. 2002 – aug. 2005 şi care face obiectul prezentei cauze. La controlul anterior s-a constatat că societatea a respectat toate obligaţiile derivând din Legea nr. 76/2002. Cel de-al doilea proces-verbal a făcut obiectul contestaţiei înregistrată la A.J.O.F.M. Maramureş şi soluţionată prin decizia nr. 251/25.11.2005.
În raport de această stare de fapt recurenta arată că obligaţia de plată reţinută prin aceste acte nu are natură administrativ fiscală, ci este esenţial comercială, sumele fiind acordate în baza contractului de credit încheiat între societate şi B.C.R., iar A.J.O.F.M. este terţ faţă de contract. Prin urmare, în opinia recurentei reprezentanţii A.J.O.F.M. trebuiau să se limiteze numai la constatarea eventualelor încălcări ale Legii nr. 76/2002, fără să stabilească şi obligaţiile de plată. Organul de control nu precizează cui urmează a i se face plata şi în temeiul căror dispoziţii legale.
Se susţine, de asemenea, că decizia dată în soluţionarea contestaţiei este nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 28 din Ord. nr. 279/2004, care nu se referă la stabilirea unor obligaţii de plată.
Soluţia instanţei de fond este criticată şi din perspectiva faptului că nu s-a avut în vedere conţinutul actului adiţional la contractul de credit, act care cuprinde o sumă mai mică decât cea iniţială. Dacă s-ar fi făcut o astfel de constatare, atunci instanţa de fond ar fi observat că penalitatea datorată nu este de 7500 lei , ci de 7.330 lei în raport cu numărul de 10 locuri de muncă nou create. Legat de acest motiv de recurs se precizează că nu i s-a comunicat recurentei modul de calcul al acestei penalităţi, împrejurare care a pus-o în imposibilitatea invocării acestui aspect prin precizarea de acţiune, iar anterior prin plângerea prealabilă. Drept consecinţă, în opinia acesteia s-ar impune anularea în totalitate a deciziei întrucât instanţa nu poate proceda la o recalculare a sumelor datorate.
Intimata A.J.O.F.M. Maramureş, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Curtea, analizând recursul declarat, reţine următoarele :
Obligaţia de plată nu are natură comercială pentru că nu se întemeiază, în principal, şi exclusiv pe raportul de creditare intervenit între societatea comercială şi societatea bancară.
Încheierea raportului comercial în condiţii avantajoase pentru societate este consecinţa suportării din bugetul de stat a cotei părţi din dobândă pe care, în alte condiţii ar fi trebuit suportată de beneficiarul creditului.
Beneficiarul dobânzii avantajoase suportată din bugetul de stat, respectiv din bugetul asigurărilor pentru şomaj este şi titularul obligaţiei stabilită prin art. 86 şi 88 din Legea nr. 76/2002.
Încălcarea acestor dispoziţii legale atrage răspunderea societăţii faţă de bugetul de stat, răspunderea concretizată în suportarea penalităţii reglementată de lege şi stabilită de organul constatator.
Prin urmare, se poate vorbi de un raport comercial între societate şi banca ce a acordat creditul, dar raportul dintre societate şi bugetul de stat prin intermediul A.J.O.F.M. nu mai are acest caracter.
Procesul-verbal de control are caracter de titlu în condiţiile art. 15 din Ordinul nr. 279/2004. În cuprinsul acestuia se precizează contul în care trebuie făcută plata sumelor stabilite, iar omisiunea menţiunii exprese a „destinatarului” nu duce la nulitatea actului de control.
Cu privire la valoarea penalităţii stabilită în sarcina reclamantei se reţine că în baza creditului iniţial s-a stabilit obligaţia de a crea 10 locuri de muncă, iar apoi prin diminuarea creditului s-a avut în vedere şi diminuarea numărului de locuri nou create, respectiv de la 10 la 9.
Valoarea creditului pentru un loc de muncă a fost stabilită de principiu de către A.J.O.F.M. pentru orice societate, anterior încheierii contractului de către reclamantă. În acest sens au fost adoptate Instrucţiunile comune ale A.J.O.F.M. şi B.C.R. din 17.04.2002 şi în care s-a prevăzut la
pct. 12 că valoarea creditului se stabileşte în raport cu numărul de locuri de muncă nou create, fiind de 7.500 lei pentru fiecare loc de muncă nou creat.
Prin urmare şi obligaţia de plată a fost stabilită în raport de această valoare şi întemeiat pe dispoziţiile legii nr. 76/2002 şi ale art. 30 lit. e partea finală din contract.
În considerarea celor reţinute anterior sunt nefondate susţinerile făcute în recurs cu privire la valoarea penalităţii pe loc de muncă şi cu privire la ignorarea actului adiţional la contract.
În soluţionarea cauzei pe fond şi recurs nu este esenţială susţinerea privind omisiunea comunicării modalităţii de calcul a penalităţilor atât timp cât valoarea penalităţilor era previzibilă şi uşor de determinat prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 30 lit. e din contract şi a dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 76/2002.
Prin urmare, omisiunea comunicării unui calcul efectiv al penalităţilor nu duc la nulitatea actului de constatare atât timp cât o astfel de nulitate nu este reglementată în mod expres.
Nulitatea celui de-al doilea proces-verbal nu este atrasă nici de faptul că verificarea a avut ca obiect perioada contractată anterior prin procesul-verbal nr. 418/21.03.2005. Pentru aceasta s-a avut în vedere dispoziţiile art. 14 din Ordinul nr. 279/22.07.2004 potrivit cărora controlul poate fi repetat în cazul în care persoanele fizice sau juridice solicită sau ori de câte ori se consideră justificat de către directorul general al A.N.O.F. sau de către directorii executivi ai A.J.O.F.M.
In consecinţă , în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă , Curtea va respinge recursul ca nefondat. (Judecător Eleonora Gheţa)