In cazul edificării unei construcţii într-o zonă de protecţie pentru desfăşurarea unor activităţi cu caracter poluant al mediului, este necesară efectuarea unui studiu de impact care să ateste dacă este posibilă emiterea autorizaţiei de construcţie pentru imobile care urmează a se edifica la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de OMS nr. 536/1997.
art. 1 Legea nr. 554/2004
OMS nr.536/1997
Prin sentinţa nr. 188 din 20.03.2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis acţiunea reclamantei SC RP SA şi a dispus anularea autorizaţiei nr. 29/11.08.2008 emisa de pârâta Primăria comunei N, în beneficiul pârâtului C.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că din probatoriile administrate în cauză a rezultat, că autorizaţia în litigiu s-a emis cu încălcarea prevederilor. Legii 50/1991 ,fiind incomplet eliberat certificatul de urbanism şi lipsind avizele privind utilităţile urbane, alimentare cu apă, canalizare, electricitate, raportul de expertiză întocmit în cauza de expertul GL, atestând că distanţa între construcţia ridicată ca urmare a emiterii autorizaţiei şi incinta abatorului reclamantei, este de cca. 116 metri, situaţie în care era necesară întocmirea unui studiu de impact, care să stabilească, dacă aceasta distanţă asigură protecţia sanitară prevăzută, pentru asemenea cazuri de 500 metri, conform art. 13 din OMS 536/1997.
Tribunalul Dâmboviţa a înlăturat susţinerile pârâtului C.D., potrivit cărora reclamanta a iniţiat acţiunea în scopul de a-i acapara proprietatea terenului pe care şi-a edificat construcţia, deoarece terenul pe care reclamanta îşi desfăşoară activitatea de abatorizare, tranşare carne şi preparate carne tocată, este obţinut prin concesiune de la Consiliul local al comunei N,în anul 2005, iar în anul 2007 reclamanta a fost selectată de APIA pentru ca obiectivul său să primească ajutor financiar nerambursabil, din schiţa de plan a terenului concesionat reieşind că pârâtul C.D şi-a edificat construcţia pe terenul care este proprietatea sa, dar care se află situat între cele două suprafeţe de teren concesionate reclamantei de autoritatea publică locală, astfel încât construcţia edificată de aceasta nu respectă distanţa minimă de 500 m. prevăzută de art. 15 din OMS 536/1997, ca zonă de protecţie faţă de obiectivul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul C.D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând în esenţă urmatoarele:
-materialul probator administrat în cauză confirmă că recurentul şi-a edificat imobilul din comuna N, cu respectarea tuturor normelor impuse de legea 50/1991, având documentaţia de urbanism avizată,prima instanţă interpretând greşit caracterul Normelor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997, care sunt norme de recomandare, aşa cum precizează şi expertul G;
– avizul de mediu se emite până la eliberarea autorizaţiei, iar emitentul acestuia avea obligaţia de a verifica şi de a obţine în numele solicitantului avizele necesare, inclusiv cele privind protecţia mediului, în nici un moment, recurentul nefiind atenţionat să obţină un astfel de aviz;
– prima instanţă a confirmat necesitatea unui studiu de impact, pentru care recurentul a făcut deja demersuri la Agenţia de Mediu, nefiindu-i imputabilă conduita neglijentă a angajaţilor primăriei;
– din analiza celor două expertize întocmite în cauză, rezultă că între proprietatea recurentului şi a societăţii intimate mai există o proprietate, respectiv un grajd cu care într-adevăr poate afecta activitatea abatorului, iar pe acelaşi aliniament cu imobilul său mai sunt şi alte case, chiar şi o şcoală, însă existenţa acestora se pare că nu afectează activitatea viitorului abator, aceeaşi concluzie fiind valabilă şi în privinţa construcţiei ridicată de recurent, eventualele omisiuni neputând fi imputate decât superficialităţii emitentului autorizaţiei – Primăria N.
Intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru următoarele considerente :
Prima critică formulată de recurent prin care a susţinut că imobilul proprietatea sa din comuna N, s-a edificat cu respectarea dispoziţiilor Legii 50/1991, este contrazisă de probele administrate în cauză, expertul tehnic D.L., precizând în raportul de expertiză depus la filele 66-70 dosar fond, că autorizaţia de construire nr. 29/11.08.2008 eliberată de intimata Primăria comunei N., în beneficiul recurentului, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea 50/1991 şi de completările cuprinse în Legea 453/2003, lipsind avizele şi acordurile privind utilităţile urbane şi infrastructura alimentării cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, naturale, telefoane, salubritate.
Acelaşi expert a arătat că lipsesc avizele şi acordurile privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi apărare civilă, protecţia mediului, sănătatea populaţiei.
Este adevărat că pentru aceste omisiuni nu se face vinovat recurentul şi că respectivele avize cum este cel de mediu se eliberează anterior emiterii autorizaţiei de construire, însă instanţa nu poate trece peste aceste aspecte, care vizează nelegalitatea emiterii autorizaţiei de construire nr. 29/2008 ce formează obiectul prezentului litigiu.
De asemenea, s-a stabilit cu certitudine ca imobilul edificat de recurent se situează la distanţă mai mică decât cea minimă, de 500 metri, prevăzută de OMS nr. 536/1997, ca zonă de protecţie pentru desfăşurarea activităţilor de abatorizare pe terenul concesionat de Consiliul local N. intimatei reclamante SC R.P. SA, pentru o perioada de 49 de ani, teren ce reprezintă zona de protecţie sanitară, critica recurentului privind respectarea dispoziţiilor legale de ridicare a construcţiei, fiind nefondată.
În concluzie, chiar dacă autorizaţia de construire nr. 29/2008 a fost eliberată încălcându-se condiţiile prevăzute de lege, aceasta nu înseamnă, în mod categoric, că recurentul pârât nu-şi poate edifica un imobil pe terenul proprietatea sa, ci numai faptul că acesta este obligat să obţină toate avizele şi acordurile prevăzute de Legea 50/1991 şi OMS 536/1997 şi să efectueze un studiu de impact, din care să rezulte cu claritate dacă distanţa la care se edifică imobilul respectă protecţia sanitară, în raport cu condiţiile concrete şi natura activităţii desfăşurate de societatea intimată, comparativ cu distanţele recomandate în OMS 536/1997, aceasta fiind de altfel şi concluzia expertului D. L.
In cauze care vizau respectarea liniştitei folosinţe a domiciliului şi a dreptului la un mediu sănătos, soluţionate în baza art. 8 din Convenţie, CEDO a stabilit că este esenţial a se analiza justul echilibru care trebuie să existe între interesul public şi cel privat – cauza Lopez Ostra – c.Spaniei – Hot. din 9.12.1994.
In speţă, interesul public este reprezentat de asigurarea respectării legii în desfăşurarea activităţilor de abatorizare pe terenul concesionat intimatei reclamante din anul 2005, cu asigurarea zonei de protecţie sanitară pentru locuitorii din împrejurimi, iar interesul privat constă în dreptul recurentului pârât de a se bucura de respectarea domiciliului şi vieţii private, precum şi de atributele dreptului de proprietate, în sensul art. 8 CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Instanţa apreciază că în speţă, interesul recurentului pârât concordă cu interesul public, deoarece nu ar folosi cu nimic recurentului , confirmarea şi punerea în aplicarea a unei autorizaţii de construcţii care nu respectă normele legale şi care ar conduce la edificarea unui imobil fără respectarea normelor de protecţie sanitară, ceea ce ar crea inconveniente majore pentru cei care-l folosesc.
Statul român a fost condamnat pentru încălcarea art. 8 din Convenţie, al cărui înţeles a fost extins şi în privinţa asigurării respectării dreptului la un mediu sănătos, în cauzele Tătar c. României – Hotărârea din 27.01.2009 şi Brânduşe c. României – Hotărârea din 7.04.2009, astfel că măsurile preventive, de a aplicării corecte a dispoziţiilor legale de asigurare a unui mediu sănătos, raportate la dreptul proprietarilor de a-şi utiliza bunurile ce le aparţin, folosesc inclusiv recurentului pârât.
Împrejurarea că pe aliniamentul imobilului recurentului sunt edificate şi alte construcţii nu este dovedită şi excede cadrului procesual, limitat prin acţiunea introductivă la examinarea legalităţii autorizaţiei de construcţie eliberată recurentului după încheierea contractului de concesiune între societatea intimată şi autorităţile administraţiei locale.
Constatând că sentinţa atacată, nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 c.p.civ., în baza disp. art. 312 c.p.civ., Curtea a respins recursul pârâtului C.D. ca nefondat.
