Calculul termenului de prescripţie extinctivă în cazul litigiilor promovate după intrarea în vigoare a Noului Cod civil
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de şi reţinând că debitoarea nu a formulat contestaţie în care să pretindă că nu se află în stare de insolvenţă, urmează a fi analizate cerinţele ce ţin de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi pragul minim prevăzut de lege pentru aceasta.
Astfel, art. 3 pct. 1 şi 12 din impun condiţiile existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei a cărei valoare minimă să fie de 45.000 lei.
Caracterele de cert şi lichid, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art. 379 alin. (3) şi (4) C.proc.civ., sunt îndeplinite în cauză, cel puţin în ceea ce priveşte factura nr. 101176/07.05.2012, factură ce se referă la suma de 61.482,67 lei. Această factură faţă de care nu se poate pune problema prescripţiei extinctive şi care a fost implicit recunoscută prin înscrisul din 15.06.2012 este suficientă pentru a determina admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Aprecierea de mai sus este determinată de faptul că factura se referă la o creanţă lichidă (determinabilă), certă prin faptul că datoria de 61.482,67 lei face parte din suma totală de 141.589,07 lei, sumă recunoscută de către debitoare ca fiind datorată creditoarei, iar exigibilitatea sa se situa la 30 de zile de la facturare.
Sub aspectul prescripţiei extinctive, urmează a se observa că acţiunea de faţă este formulată după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar potrivit art. 2513 NCC, „Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.
Această normă de procedură cuprinsă în Noul se aplică litigiilor promovate după intrarea sa în vigoare, chiar dacă, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, „Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului Cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Textul are în vedere însă normele de drept material, şi nu pe cele de procedură care, de principiu, se aplică de îndată.
De altfel, aceste aspecte ce ţin de prescripţia unora din creanţele invocate în cererea introductivă, urmează să facă obiectul analizei cu ocazia întocmirii tabelelor de creanţă, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, există o datorie a debitoarei către creditoare, certă, lichidă şi exigibilă superioară pragului de 45.000 lei şi în raport de care nu se pune problema prescripţiei extinctive.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3122 din 16 octombrie 2013
Prin cererea formulată la 11.12.2012, creditoarea SC D. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC C. SRL Râmnicu Vâlcea, motivat de faptul că aceasta îi datorează suma de 141.589,07 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi care îndeplineşte toate cerinţele la care se referă art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa nr. 84/2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererea, a deschis procedura de insolvenţă şi a luat toate celelalte măsuri la care se referă Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut existenţa în patrimoniul creditoarei a unei creanţe certe, lichide şi exigibile în valoare de 141.589,07 lei şi faptul că debitoarea se află în încetare de plăţi, debitoare care de altfel nu a formulat contestaţie.
Împotriva hotărârii a formulat recurs debitoarea, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. şi susţinând în esenţă următoarele:
– instanţa a dispus deschiderea procedurii în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dispoziţii legale inaplicabile în cauză şi care trimit la procedura simplificată;
– nu s-a precizat ce fel de procedură se deschide, iar măsura a fost luată printr-o sentinţă, şi nu printr-o încheiere aşa cum se arată în dispoziţiile art. 32 din lege;
– facturile reţinute ca dovedind creanţa sunt emise în baza unui contract încheiat de creditoare cu SC C. SA, deci o societate pe acţiuni, iar instanţa nu a manifestat rol activ şi nu a administrat toate probele care să dovedească presupusa datorie;
– deşi există obligaţia invocării din oficiu a prescripţiei extinctive, această instituţie nu a fost avută în vedere, reţinând şi că termenul de 3 ani era împlinit, anterior adresei din 15.06.2012, prin care se pretinde recunoaşterea de datorie.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Procedura de insolvenţă a fost deschisă la cererea unei creditoare, aşa încât trimiterile din recurs la dispoziţiile art. 32 ce reglementează cererea debitorului nu au fost avute în vedere la soluţionarea pricinii, chiar dacă ele au fost menţionate în dispozitivul hotărârii. Ceea ce a analizat instanţa a fost cererea unei creditoare ce a pretins existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, pretenţie însuşită de către judecătorul sindic, care de altfel a făcut şi precizarea inexistenţei unei contestaţii formulate în condiţiile art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Faţă de aceste elemente se apreciază că tribunalul a deschis procedura generală de insolvenţă în absenţa unei trimiteri la elementele procedurii simplificate [art. 1 alin. (2) lit. c)], măsură care se adoptă printr-o sentinţă, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile art. 33 alin. (4). Referitor la diferenţa de organizare ca societate pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată, se apreciază că ea nu este menită să conducă la concluzia a doi agenţi economici diferiţi, observându-se că după încheierea contractului dintre părţi SC C. SA s-a transformat în SC C. SRL, actuala debitoare, cea care de altfel a emis adresa din 15.06.2012, prin care recunoştea că datorează creditoarei suma de 141.589,07 lei. În această ordine de idei, urmează a se observa că prin transformarea formei de organizare a societăţii, aceasta şi-a păstrat nu doar administratorul, ci şi numărul sub care este înregistrată la (J30/58/2008) şi codul unic de identificare (RO 23048830), transmiţându-se toate drepturile şi obligaţiile. În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, în limita criticilor din recurs şi reţinând că debitoarea nu a formulat contestaţie în care să pretindă că nu se află în stare de insolvenţă, urmează a fi analizate cerinţele ce ţin de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi pragul minim prevăzut de lege pentru aceasta. Astfel, art. 3 pct. 1 şi 12 din Legea nr. 85/2006 impun condiţiile existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei a cărei valoare minimă să fie de 45.000 lei. Caracterele de cert şi lichid, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art. 379 alin. (3) şi (4) C.proc.civ., sunt îndeplinite în cauză, cel puţin în ceea ce priveşte factura nr. 101176/07.05.2012, factură ce se referă la suma de 61.482,67 lei. Această factură faţă de care nu se poate pune problema prescripţiei extinctive şi care a fost implicit recunoscută prin înscrisul din 15.06.2012, este suficientă pentru a determina admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă. Aprecierea de mai sus este determinată de faptul că factura se referă la o creanţă lichidă (determinabilă), certă prin faptul că datoria de 61.482,67 lei face parte din suma totală de 141.589,07 lei, sumă recunoscută de către debitoare ca fiind datorată creditoarei, iar exigibilitatea sa se situa la 30 de zile de la facturare. Sub aspectul prescripţiei extinctive, urmează a se observa că acţiunea de faţă este formulată după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar potrivit art. 2513 NCC, „Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”. Această normă de procedură cuprinsă în Noul Cod civil se aplică litigiilor promovate după intrarea sa în vigoare, chiar dacă, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, „Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului Cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Textul are în vedere însă normele de drept material, şi nu pe cele de procedură care de principiu se aplică de îndată. De altfel, aceste aspecte ce ţin de prescripţia unora din creanţele invocate în cererea introductivă urmează să facă obiectul analizei cu ocazia întocmirii tabelelor de creanţă, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, există o datorie a debitoarei către creditoare, certă, lichidă şi exigibilă superioară pragului de 45.000 lei şi în raport de care nu se pune problema prescripţiei extinctive.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de debitoarea SC C. SRL.
(Judecător Gabriela Chiorniţă)
